Structura economiei mondiale. Diviziunea geografică internaţionala a muncii

05:58 0 Comments

STRUCTURA ECONOMIEI MONDIALE
• Ce este economia naţională?
• Dar ce reprezintă economia mondială?
Sistemul economiei mondiale include economiile naţionale ale tuturor statelor lumii şi constă din: comerţul exterior, circulaţia finanţelor, migraţiile resurselor umane, întocmirea contractelor economice, crearea organizaţiilor
internaţionale, schimbul de informaţie stiintifico-tehnică, relaţii economice
> ' > > > * >
reciproce.
Formarea sistemului economiei mondiale este un proces istoric de lungă durată, legat de dezvoltarea producţiei industriale şi agricole, transportului şi relaţiilor economice. Apariţia marilor imperii antice a pus începutul integrării mondiale.
Epoca Marilor Descoperiri Geografice (sec. al XV-lea - al XVIII-lea) şi dezvoltarea furtunoasă a transportului maritim a fost o premisă pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre state şi părţi ale lumii.
în dezvoltarea sa societatea trece prin trei etape consecutive - preindu- strială, industrială şi postindustrială. Fiecărei etape îi corespunde o anumită structură a economiei.
în societatea preindustrială domină structura agrară a economiei, în care agricultura, gospodăria silvică, vânatul, pescuitul erau sursele principale de obţinere a bunurilor materiale.
începutul formării economiei mondiale coincide cu etapa de manufactură a capitalismului (sec. al XVII-lea - al XVIII-lea) şi se termină la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec. al XX-lea.
La sfârşitul sec. al XVIII-lea - începutul sec. al XlX-lea are loc revoluţia industrială în Anglia, care a înlocuit munca manuală (manufactura) prin producţia de fabrică. Inventarea şi folosirea pe scară largă a maşinii de tors, a războiului de ţesut, a maşinii cu aburi la sfârşitul sec. al XVIII-lea - începutul sec. al XlX-lea, iar mai târziu şi a motorului cu ardere internă, producerea şi folosirea energiei electrice au constituit trepte ale unui progres continuu în perfecţionarea maşinilor şi sporirea producţiei industriale.
GeollCap4.indd 66 20.06.2014 11:17:28
Japonia. Secţie a unei uzine electrotehnice
Termeni-cheie:
• Economie mondială
- totalitatea economiilor naţionale ale tuturor ţărilor lumii şi a relaţiilor dintre ele, în baza diviziunii internaţionale a muncii.
• Ramuri de specializare internaţională - ramurile care determină imaginea ţării.
• Infrastructură (sectorul serviciilor) - totalitatea unităţilor economice destinate deservirii procesului de producţie şi a populaţiei (căi de comunicaţie, porturi maritime, fluviale, aeroporturi, instituţii ştiinţifice, centre
de calcul, şcoli, spitale, magazine etc.).
• Diviziune geografică internaţională a muncii -
specializarea unor ţări aparte în producerea anumitor tipuri de produse şi servicii şi schimbul cu ele între ţările respective.
Astfel, revoluţia industrială din Anglia a marcat prima etapă în dezvoltarea economiei mondiale - etapa industrială, când în statele Europei, S.U.A. şi Japonia s-a constituit structura industrială a economiei, unde industriei îi revenea rolul de frunte în dezvoltarea forţelor de producţie. Baza economică a acestei etape au constituit-o extracţia cărbunelui, producţia de oţel, căile ferate. Ca rezultat, au apărut primele regiuni industriale mari - „Anglia Neagră”, Ruhr, Lotaringia, Pensilvania-, de importanţă internaţională.
Dezvoltarea industrială, la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec. al XX- lea, a fost condiţionată de apariţia electroenergeticii, a construcţiei de maşini, industriei chimice. Descoperirea motorului cu ardere internă, a combustibilului lichid au favorizat dezvoltarea ramurii construcţiei de maşini (construcţia de automobile, avioane, nave maritime). S-au perfecţionat mijloacele de transport şi comunicaţii. în 1863, în Londra a fost dat în exploatare primul metrou, în 1869 a intrat în funcţiune Canalul Suez, iar în 1914 - Canalul Panama. Toate aceste progrese au înlesnit la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec. al XX-lea formarea economiei mondiale.
începând cu anul 1917, când a avut lor revoluţia bolşevică din Rusia, şi mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, când 13 ţări din Europa şi Asia au format sistemul socialist, economia mondială s-a divizat în două părţi diametral opuse: economia neplanificată a pieţei libere (economia mondială capitalistă) şi economia planificată, bazată pe structuri statale (economia mondială socialistă). Dezvoltarea acestor două tipuri de economie a decurs pe căi diferite.
• Ce schimbări au avut loc în economia mondială la începutul anilor ‘90 ai sec. al XX-lea?
La începutul anilor ‘90 ai sec. al XX-lea majoritatea ţărilor postsocialiste se reîntorc la economia de piaţă neplanificată. Astfel, la sfârşitul sec. al XX-lea economia mondială este din nou integrată şi include în structura sa economiile naţionale ale grupelor de state:
a) înalt dezvoltate;
b) cu nivel mediu de dezvoltare;
c) în curs de dezvoltare.
O etapă nouă în dezvoltarea economiei mondiale, numită revoluţie ştiinţifico- tehnică (R.Ş.T.), începe la mijlocul secolului al XX-lea, când capătă o dezvoltare furtunoasă ştiinţa şi tehnica, care au transformat radical forţele de producţie ale societăţii.
în această perioadă apar ramuri noi: chimia sintezei organice, industria radio- tehnică, industria electronică, mecanica de precizie, industria nuclearoelectrică. Această revoluţie a marcat o îmbinare
calitativ nouă a ştiinţei cu tehnica. Stiinta
> ) ) )
devine o parte componentă a producţiei. Sunt alocate sume mari de bani în dezvoltarea ramurilor tehnologiilor de vârf, care
Tabelul 26. STATELE CU STRUCTURA POSTINDUSTRIALĂ A ECONOMIEI MAI ACCENTUATĂ
Statele
Ponderea sferei serviciilor în P.I.B., în %
S.U.A., Canada
76,9
Belgia
78,0
Danemarca, Franţa, Australia
77,0
Marea Britanie, Olanda
76,0
Germania, Austria
70,0
Grecia, Argentina
75,0
Italia
73,0
Japonia
75,4
GeollCap4.indd 67 20.06.2014 11:17:30
determină nivelul tehnic de dezvoltare a industriei. Această etapă este cunoscută ca etapa revoluţiei ştiinţifico-tehnice. Revoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană a contribuit la perfecţionarea maşinilor şi tehnologiilor industriale. Mecanizarea, automatizarea şi robotizarea producţiei, dezvoltarea multilaterală a ramurilor noi ale industriei chimice şi producerea în cantităţi mari a materiilor prime şi semifabricatelor artificiale, inventarea şi utilizarea maşinilor electronice de calcul, a roboţilor industriali au devenit procese curente în aplicarea progresului tehnic în domeniul industriei. Beneficiind de avantajele tehnicii înaintate, omul îşi creează un mediu de viaţă superior, ridică nivelul de dezvoltare a societăţii.
Dezvoltarea industriei stimulează urbanizarea, intensificarea agriculturii, modernizarea transporturilor şi a sferei de deservire.
De la mijlocul sec. al XX-lea are loc dezvoltarea rapidă a sferei serviciilor (sectorul terţiar): activitatea financiară, ştiinţa, administrarea ş.a. în prezent acest sector domină în economia multor state din lume (vezi tabelul 26). Ca rezultat, etapa contemporană este numită etapa postindustrială.
în a doua jumătate a sec. al XX-lea, sub influenţa R.Ş.T. a început formarea unei structuri principial noi a economiei mondiale, numită structură postindustrială (sau informaţională).
Economia mondială se deosebeşte şi după structura ramurală.
Studierea structurii pe grupe de state şi pe ramuri a economiei mondiale ne oferă posibilitatea de a cunoaşte mai temeinic aspectele şi direcţiile principale de dezvoltare a societăţii umane la etapa contemporană.
I
Schema 4
• Ce înţelegi prin diviziunea muncii?
GeollCap4.indd 68 20.06.2014 11:17:34
Germania. Secţie de îmbuteliere a laptelui
DIVIZIUNEA GEOGRAFICĂ INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
Formele elementare de diviziune a muncii au luat naştere odată cu apariţia societăţii umane şi erau exprimate prin diviziunea muncii dintre membrii familiei, tribului. Pe măsura dezvoltării forţelor de producţie şi a societăţii, diviziunea muncii capătă un caracter social. Ea include, la această etapă, diviziunea muncii dintre diferite ramuri de activitate, dintre diferite unităţi de producţie şi chiar dintre diferiţi producători.
O parte componentă a diviziunii sociale a muncii o constituie diviziunea teritorială geografică a muncii, care reprezintă procesul de specializare a unor teritorii în producerea anumitor mărfuri şi schimbul dintre ele cu mărfurile produse. Diviziunea geografică a muncii apare din cele mai vechi timpuri, însă o dezvoltare mai amplă capătă în perioada feudalismului.
România. Secţie de ambalare a bomboanelor
12
'i--
i n■ Am lit lin ti
Tanzania. Secţie de fabricare a fibrelor de sisal
• Dă exemple de specializare teritorială în cadrul Republicii Moldova.
Forma supremă de diviziune geografică a muncii este diviziunea internaţională a muncii. Specializarea internaţională necesită mai multe condiţii:
a) ţara care participă în diviziunea internaţională a muncii trebuie să dispună de anumite condiţii prioritare, în comparaţie cu alte state, pentru producerea mărfurilor destinate schimbului (resurse naturale bogate, resurse umane de muncă calificate, experienţă de producţie mai bogată etc.);
b) este important să existe ţări ce au nevoie de această producţie;
c) cheltuielile pentru producerea şi transportarea mărfurilor spre consumator trebuie să fie convenabile producătorului.
Aspectul economiei ţărilor lumii, la etapa contemporană, este determinat de specializarea internaţională.
De obicei, producţia ramurilor de specializare se deosebeşte prin calitate înaltă, de aceea pe piaţa mondială cererea pentru această producţie este mare.
în legătură cu faptul că fiecare ţară se specializează în producţia unui anumit tip de producţie şi a unor ramuri ale sferei serviciilor, iar volumul unora dintre ele depăşeşte cererea pieţei interne, apare necesitatea de a exporta această producţie în afara ţării. De exemplu, Japonia ocupă locul doi în producţia de autoturisme (a. 2011). Jumătate dintre ele sunt exportate în alte ţări. Prin urmare, construcţia de autoturisme este ramura de specializare internaţională a Japoniei. Afară de aceasta, Japonia se remarcă şi prin producţia de nave (supertancuri), radiotehnică şi roboţi. Ţările din regiunea Golfului Persic au ca ramură de specializare internaţională extracţia şi exportul de petrol.
Ramura de specializare internaţională a Canadei este producţia de cereale, revenindu-i locul trei în lume după volumul exportului.
Gradul de încadrare a oricărui stat în diviziunea internaţională a muncii depinde, mai întâi de toate, de nivelul de dezvoltare a forţelor lui de producţie. De exemplu, Japonia ori S.U.A. - state cu cel mai înalt nivel de dezvoltare - sunt, totodată, strâns integrate în diviziunea internaţională a muncii, care se exprimă prin varietatea mare de mărfuri produse şi comercializate de către ele pe piaţa mondială (automobile, nave maritime, pro- j| ducţie electronică, mărfuri de larg consum etc.), de asemenea, prin diferite servicii, inovaţii, informaţii etc. Pe de altă parte, ţările slab dezvoltate din Asia, Africa şi America Latină au un
k IlUti iiiJtâU A i
GeollCap4.indd 69 20.06.2014 11:17:41
Capitalului
Cehia. Laborator cu laser
în ultimul timp creşte rolul progresului ştiinţifico- tehnic în diviziunea internaţională a muncii. Noile tehnologii slăbesc dependenţa omului de natură şi de repartiţia bunurilor naturale. Tehnologiile moderne de foraj al fundului maritim au dat posibilitate Norvegiei şi Marii Britanii să devină printre cei mai mari producători şi exportatori de petrol şi gaze naturale. Datorită revoluţiei
în transport Japonia a putut să-şi creeze o bază metalurgică şi o industrie de construcţie a automobilelor puternică.
grad mult mai scăzut de încadrare în diviziunea internaţională a muncii şi o specializare internaţională mai îngustă şi mai simplă. Ele se specializează în ramurile producătoare de materie primă minerală sau agricolă, destinate pieţei ţărilor înalt dezvoltate. De exemplu, Zambia, R.D.Congo sunt mari exportatori numai de cupru, Sri Lanka - de ceai, Sudan - de bumbac, Guineea - de bauxite şi minereu de fier.
Ţările înalt dezvoltate ocupă locurile principale în diviziunea contemporană a muncii, mai ales în elaborarea tehnologiilor de vârf, în dezvoltarea ramurilor prioritare ale industriei energetice, constructoare de maşini, chimice, care fabrică o varietate mare de produse de calitate înaltă. Ele livrează pe piaţa mondială mari cantităţi de mărfuri de larg consum, producţie de origine agricolă etc.
• Compară specializarea internaţională a unui stat înalt dezvoltat cu un stat în curs
de dezvoltare.
Asupra procesului de integrare a unor ţări aparte în diviziunea internaţională a muncii influenţează mult factorii geografici. De exemplu, în sec. al XlX-lea Marea Britanie, situată la intersecţia căilor maritime de importanţă mondială, a folosit avantajele poziţiei sale geografice pentru a realiza cu succes revoluţia industrială şi a deveni cea mai dezvoltată ţară din lume. Un alt factor este prezenţa resurselor naturale bogate care poate stimula procesul de integrare în diviziunea internaţională a muncii, ca, de exemplu, ţările bogate în petrol din Orientul Apropiat.
Totodată, trebuie menţionat faptul că factorii naturali servesc numai ca o condiţie primară în diviziunea internaţională a muncii. Rolul decisiv în acest proces revine condiţiilor social-economice.
Diviziunea internaţională a muncii este un proces pozitiv şi inevitabil în condiţiile consolidării economiei mondiale. Ea este o condiţie obiectivă pentru
internaţionalizarea vieţii economice a ţărilor.
) > >
Evaluare
Structura economiei mondiate.
(Diviziunea geografică internaţionaCă a muncii
1. Explică noţiunile: economie mondială, infrastructură, diviziune internaţională a muncii, ramură de specializare internaţională.
2. Caracterizează etapele de dezvoltare a economiei mondiale.
3. Ce schimbări s-au produs în structura economiei mondiale pe parcursul secolului al XX-lea?
4. Explică structura ramurală a economiei mondiale.
5. Distinge condiţiile necesare pentru specializarea internaţională a ţărilor.
6. Compară deosebirile în specializarea internaţională a economiei statelor dezvoltate şi a celor în curs de dezvoltare.
7. Argumentează rolul factorilor geografici asupra procesului de integrare a statelor în diviziunea internaţională a muncii. 8*. Ce rol joacă progresul ştiinţifico-tehnic în diviziunea internaţională a muncii?
9*. Utilizând diverse surse de informare, elaborează un eseu pe tema: „Locul Republicii Moldova în diviziunea internaţională a muncii”.