Geografia Mediului

06:10 1 Comments

Tema 1
A/IediuS geografic. Structură şi organizare
Competenţe:
• realizarea unei comunicări ştiinţifice utilizînd terminologia specifică referitoare la mediul geografic şi la integritatea lui;
• descrierea explicativă a componentelor mediului geografic;
• integrarea cunoştinţelor despre mediul geografic în sistemul cunoştinţelor obţinute la alte discipline şcolare, în experienţa de viaţă.
• Ce reprezintă mediul local? Care sînt elementele iui componente?
Ce relaţii există între aceste componente? De ce este necesar să cunoaştem mediul local? Care este aportul tău în cunoaşterea şi conservarea mediului local?
Mediul geografic este un sistem specific Terrei, rezultat din combinarea şi interacţiunea tuturor componentelor proprii Pămîntului (litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera, inclusiv omul şi activităţile sale).
Pe parcursul evoluţiei geologice a Pămîntului, între componentele mediului geografic s-au stabilit multiple relaţii de ordin cauzal, temporal, dinamic, spaţial etc., relaţii care au generat procese fizice, chimice, mecanice, biotice, antropice, avînd ca rezultat formarea diferitelor tipuri de relief, de soluri, de comunităţi şi formaţiuni vegetale. Pe spaţii extinse s-au individualizat diverse complexe naturale şi antropizate. Astfel, la scară planetară s-a format mediul geografic global, care constituie un înveliş specific, numit învelişul geografic, unic în felul său în Sistemul Solar. Cu 3,5 miliarde de ani în urmă, în acest înveliş a apărut viaţa, mai întîi în apă şi apoi pe uscat, după care s-au format solurile, iar în ultimii 2,5-3 milioane de ani a apărut omul şi s-a dezvoltat societatea umană.
Mediul geografic este constituit din trei grupuri de componente: componente primare - abiotice (rocile, relieful, aerul, apa), care sînt cuprinse în cele trei geosfere (litosfera, atmosfera, hidrosfera);
componente derivate - biotice (plantele şi lumea animală), care s-au dezvoltat în baza componentelor primare, transformîndu-le în timp. La aceste componente se adaugă şi solurile, la a căror formare au participat atît componentele primare, cît şi cele derivate;
componente antropice - care s-au format după apariţia omului, preponderent în ultimele secole, ca urmare a activităţii umane din domeniul industriei, agriculturii, transporturilor etc.
în cadrul mediului geografic global s-au individualizat medii la nivelul componentelor, cu întinderi şi dimensiuni diferite (medii oceanice, continentale, marine, montane, lacustre, fluviale, biotice, antropice etc.). Fiecare dintre aceste
4 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
medii include un ansamblu de componente şi relaţii specifice cadrului intern al sistemului, realizînd un schimb de substanţe şi de energie cu elementele din mediile vecine. Fluxurile de energie şi de materie între diferite tipuri de medii determină integritatea mediului geografic global (fig. 1.1).
Pînă la apariţia omului exista doar mediul natural, care întrunea componentele abiotice şi cele biotice cu tot ansamblul lor de relaţii. Pe parcursul istoriei geologice a Pămîntului mediul natural a evoluat, dar, odată cu dezvoltarea soci- Fi9- FI. Relaţiile dintre medii
etăţii umane, îndeosebi în ultimele secole, acest mediu a devenit tot mai restrîns dimensional. în prezent doar suprafeţele acoperite de marii gheţari continentali, etajele alpine din munţii înalţi, părţile interne ale deşerturilor, pădurile ecuatoriale virgine, mediul abisal al Oceanului Planetar mai pot fi considerate medii naturale în care influenţa omului este limitată.
Tendinţele de extindere a activităţilor omului implică în prezent spaţii masive, atin- gînd deja limitele învelişului geografic, iar pe viitor, probabil, chiar le vor depăşi.
în cadrul mediului umanizat s-au format două tipuri de medii: antropizat şi antropic.
Mediul antropizat (fig. 1.2) reprezintă spaţiul natural care este supus unor modificări în urma activităţilor umane. în mare parte, structura mediului natural se păstrează, omul şi activităţile sale fiind doar integrate în acesta. în mediul antropizat are loc o îmbinare între componentele naturale şi cele antropice, raportul menţinîndu-se în favoarea celor dintîi (de exemplu: aşezările rurale din munţi, din deltele fluviilor, din preajma pădurilor, a bălţilor etc.).
Mediul antropic (fig. 1.3) este spaţiul natural ale cărui componente au fost total sau aproape total modificate de activitatea omului. Acest mediu prezintă un stadiu avansat de implicare a omului în modificarea mediului natural: aici se impun construcţiile administrative, economice, culturale, aşezările umane, reţelele de străzi
etc. Mediul antropic include Fig 12 Medju antropizat (de tip mra/j
Tema 1. Mediul geografic. Structură şi organizare 5
mediul urban, mediul rural, mediul de culturi agricole, mediul industrial etc. în acest tip de mediu raportul dintre natural şi antropic se menţine în favoarea celui de-al doilea, în funcţie de necesităţile societăţii.
» 5
Mediul înconjurător (în
engleză - environment) reprezintă spaţiul geografic cu întreg sistemul de componente ce asigură omului condiţiile necesa- Fig. 1.3. Mediu antropic (de tip urban) , . -
re de viaţa.
Omul este componentul principal în acest tip de mediu, iar elementele cadrului natural se întrepătrund cu cele construite sau modificate de om. Antropizarea mediului natural a constituit un proces îndelungat, care a decurs succesiv şi etapizat, pe măsură ce omul a perceput mediul înconjurător. La ora actuală mediul natural este, în mare parte, unul „construit”.
Mediul înconjurător este o parte a mediului geografic (fig.1.4), integrînd trei medii distincte: abiotic (relieful, aerul, apa, solul), biotic (plantele şi animalele) şi uman (omul cu activităţile sale).
Dezvoltarea societăţii umane a adus un nou grup de relaţii în mediul geografic, format, pe de o parte, din relaţiile sociale, economice, culturale, caracteristice sistemului nou apărut, iar pe de altă parte, din interacţiunile dintre acestea şi elementele mediului natural căruia i-a influenţat evoluţia, determinînd micşorarea şi transformarea lui.
Fig. 1.4. Raportul dintre mediul geografic şi cel înconjurător
r~— O
TERMENI-CHEIE
Mediu - ansamblul tuturor condiţiilor externe care influenţează viaţa şi evoluţia organismelor.
Mediu ambiant - totalitatea factorilor şi condiţiilor mediului geografic, la care se asociază elemente de ordin psihologic, social, artistic, constituind un cadru care priveşte viaţa şi activităţile omului.
Mediu natural - sistem alcătuit din componente fizice, plante şi animale, fără a exclude implicaţiile societăţii umane asupra ansamblului de relaţii. Mediul natural este obiectul de studiu al Geografiei fizice, v___________________________________________________________________
6 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
REPERE
• Mediul geografic alTerrei este un sistem complex, alcătuit din atmosferă, litosfe- ră, hidrosferă şi biosferă. El include componentele primare (abiotice), derivate (biotice) şi antropice (omul cu activităţile sale).
• Din subsistemele mediului geografic fac parte: mediile continentelor, mediile bazinelor oceanice, mediile zonelor geografice, mediul pădurii, mediul lacustru etc.
• Mediul geografic global este integru.Toate tipurile de medii relaţionează între ele prin circuitele planetare de energie şi de substanţe, astfel fiind asigurată integritatea globală a mediului geografic.
• Pe parcursul istoriei geologice, mediul geografic a evoluat de la mediul natural propriu-zis la un mediu mai complex, la care s-a adăugat şi componenta antro- pică, impunînd un sistem de relaţii noi.
• Mediul înconjurător este o parte a mediului geografic şi reprezintă spaţiul geografic cu întreg sistemul de componente ce asigură omului condiţiile necesare de viaţă.
• Unii savanţi contemporani atribuie termenului demediuînconjurătorun sens mai larg, menţionînd că acesta asigură existenţa şi funcţionarea nu doar a societăţii umane, ci şi a plantelor, animalelor, chiar şi a obiectelor abiotice (un lac, o mare, un vulcan etc.)
EVALUARE
1. Defineşte noţiunea de mediu geografic.
2. Explică legităţile proprii învelişului geografic, compietînd rubricile tabelului:
Legităţile învelişului geografic
Explicaţii succinte
Unitatea şi integritatea
Zonalitatea
Azonalitatea
Asimetria
î, -X'Xvi— : •- ■ - x 'i ; * ■
Ritmicitatea
•
3. Care ar fi consecinţele dispariţiei hidrosferei din mediul geografic?
4. Explică relaţiile dintre iitosferă şi biosferă, argumentînd prin exemple concrete.
5. Reprezintă printr-o schemă structura mediului geografic.
6. Compară mediile geografic, natural şi înconjurător. Elaborează un tabel comparativ.
7. Elaborează un referat ştiinţific cu subiectul: Terra are un mediu geografic unic în Sistemul Solar.
8. La ce discipline şcolare şi în cadrul căror subiecte pot fi utilizate cunoştinţele despre mediul geografic?
9. Care este importanţa cunoştinţelor despre mediul geografic? Cum putem aplica aceste cunoştinţe în viaţă?
10, Compară mediile antropic şi antropizat. Ce asemănări există între aceste medii? Dar deosebiri?
11. Ce probleme ecologice afectează mediile antropizate din localitatea natală? Cum pot fi ele soluţionate?
Tema !. Mediul geografic. Structură şi organizare 7
Tema 2
Componentele mediului geografic
Competenţe:
• realizarea unui discurs explicativ utilizînd terminologia specifică referitoare la componentele mediului geografic;
• caracterizarea complexă a componentelor mediului geografic, argumentarea funcţiilor specifice lor;
• aprecierea rolului componentelor în cadrul mediului geografic.
• Ce funcţii au relieful, aerul, apele, solul, plantele, animalele în mediul localităţii natale? Cum influenţează omul prin activităţile sale aceste componente? Care sînt consecinţele acestei influenţe?
Componentele abiotice
Relieful împreună cu rocile (substratul petrografic) sînt părţi componente ale mediului geografic şi constituie suportul natural al acestuia. Relieful planetar (bazinele oceanice şi continentele) au dat naştere la două mari tipuri de medii: acvatic (oceanic) (71%) şi continental (29%). Mediile legate de componentele reliefului oceanic sînt: mediul dorsalelor şi al rifturilor, mediul foselor oceanice, mediul vulcanic submers. în domeniul continental mediul geografic este alcătuit din suprafeţe desfăşurate orizontal (podişuri joase, cîmpii) şi suprafeţe desfăşurate predominant pe verticală (munţi înalţi etc.).
Funcţiile reliefului pentru mediu, pentru om şi activităţile sale sînt'.
D munţii înalţi organizează mediul abiotic şi ulterior - componentele biotice (zonalitatea verticală) (fig. 2.1);
■ munţii formează impunătoare bariere climatice, biogeografice şi de trafic;
munţii conţin însemnate resurse ale subsolului (aur, argint, plumb, zinc, cupru, uraniu, cositor etc.), care au atras populaţia, formînd medii miniere locale (zonele montane andine din Peru, Bolivia, Chile etc.) (fig. 2.2); pantele înzăpezite ale munţilor sîntfolosite de om în scopuri recreative - sînt ideale pentru practicarea sporturilor de iarnă, pe multe dintre acestea sînt construite amenajări turistice de altitudine (în munţii Alpi, Cordilieri, Car- paţi), cu peisaje turistice montane distincte; cîmpiile şi podişurile joase au un relief plat cu roci sedimentare, soluri fertile, resurse de apă, înveliş vegetal ierbos, elemente care au
8 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
contribuit la concentrarea populaţiei (Cîmpia Mesopotamiei, Cîmpia Chineză, Cîmpia In- do-Gangetică (fig• 2.3), Cîmpia Rusă, Cîmpia Germano-Poloneză, Cîmpia Română).
Precizează care dintre funcţiile reliefului, enumerate mai sus, sînt stimulative sau restrictive pentru mediul natural şi pentru activitatea umană.
Aerul este un component vital al mediului geografic şi formează învelişul superior al acestuia, numit atmosferă. Pe parcursul istoriei geologice aceasta a evoluat de la atmosfera fizică iniţială la atmosfera biosferei şi, în final, la atmosfera geografică actuală. Atmosfera reprezintă un mediu specific al Terrei, în care vieţuiesc diverse organisme şi îşi desfăşoară activităţile sale omul. Fără aer nu ar exista viaţă şi nici dezvoltarea mediului înconjurător.
Funcţiile atmosferei pentru mediul geografic, pentru om şi activităţile sale sînt:
* componenta atmosferică participă la formarea mediului geografic prin masă, compoziţie, proprietăţi fizico-chimice, dinamică, prin formarea vremii şi a climei;
* atmosfera contribuie la distribuţia luminii, căldurii, umidităţii, presiunii; în corelaţie cu ceilalţi factori asigură constituirea unităţilor climatice: zone, regiuni, arii, locuri cu microclimă;
■ regimul de precipitaţii influenţează gradul de umiditate a solurilor, debitul rîuri- lor, alimentarea reţelei hidrografice, creînd diferite condiţii de viaţă şi de utilizare a terenurilor agricole;
■ fenomenele meteorologice au rol stimulativ (rouă, ceaţa, brizele), dar şi distructiv (tornadele, grindina (fig. 2.4), viscolul, poleiul).
Apa a apărut în mediul geografic la începutul etapei geologice a dezvoltării planetei, fiind una dintre componentele primare ale mediului pe Terra. Ea a avut un rol important în apariţia şi menţinerea vieţii pe Pămînt. în acelaşi timp, apa are
Fig. 2.2. Zonă minieră în munţii Anzi
Fig. 2.3. Recoltarea orezului în Cîmpia Indo-Gangetică
Fig. 2.4. Grindina - fenomen de risc pentru activităţile omului
Tema 2. Componentele mediului geografic 9
şi o pondere apreciabilă în susţinerea existenţei şi activităţii societăţii umane, deţinînd funcţia de menţinere a mediului de viaţă, de alimentare şi de dezvoltare a florei şi faunei. Componenta hidrică participă la structurarea mediului înconjurător, formînd medii specifice (fig. 2.5).
• Analizează fig 2.5. Formulează concluzii.
Funcţiile apei pentru mediu, pentru om şi activităţile sale sînt:
■ apa există în cele trei stări ale materiei: lichidă, solidă şi gazoasă, imprimînd o calitate nouă şi unică mediului geografic;
■ apa este o componentă dinamică, un agent de relaţionare a componentelor de mediu. Circuitul apei în natură este esenţial în funcţionalitatea, dinamica şi existenţa mediului geografic;
■ apa formează un înveliş cu extindere mare, care este vital pentru vieţuitoare, om şi activităţile sale;
■ componenta hidrică are un rol determinant în distribuţia climei terestre, constituind un agent modelator al reliefului prin acţiunile sale de erodare, de transport şi de acumulare;
■ mările şi oceanele conţin resurse minerale şi combustibili, au potenţial energetic creat de valuri, curenţi oceanici, maree şi asigură căi de navigaţie maritimă.
Solul reprezintă puntea de legătură dintre materia minerală, materia vie şi activitatea productivă a omului. El este veriga care uneşte componentele abiotice, biotice şi antropice în cadrul mediului geografic. Acest înveliş are un caracter discontinuu, fiind prezent numai în regiunile de uscat. învelişul de soluri s-a format datorită interacţiunii componentelor mediului geografic (fig. 2.6).
• Explică acţiunea factorilor pedogenetici utilizînd schema din fig 2.6.
Funcţiile solului pentru mediu şi pentru activităţile omului sînt:
■ fertilitatea solurilor asigură producţia de biomasă agricolă şi silvică;
■ solul conduce energia de la suprafaţă (aer, apă, vieţuitoare) spre adîncime şi invers;
* solul este un „laborator” în care are loc disoluţia, absorbţia, putrefacţia, fermentaţia substanţelor, procese creatoare de substanţe noi, care susţin funcţiile mediului edafic;
■ diversitatea solurilor reflectă variaţia în spaţiu şi timp a proceselor pedoge- netice, condiţionate de factorii de mediu.
Fig. 2.5. Tipuri de medii acvatice
10 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
Fig. 2.6. Factorii de formare a solului Fig. 2.7. Componentele
(după N. Florea, 7 994) ecosistemului
Componentele biotice
Componentele biotice constituie un sistem bine dezvoltat, alcătuit din plante şi animale. Ele prezintă niveluri superioare de organizare şi de structurare a materiei. Plantele şi animalele au apărut mai tîrziu pe Terra, fapt pentru care aceste componente sînt considerate secundare. Componentele biotice generează diferite tipuri de medii: de pădure, de savană, de deşert, de pajişte etc. Pe Pămînt există circa 1,5 mii. de specii de animale şi 500 000 de specii de plante, care formează învelişul vieţii biosfera. De fapt, biologii consideră că numărul de specii este mult mai mare. Organismele vii (biota) şi habitatul lor (biotopul) formează ecosistemul (noţiune ecologică) (fig. 2.7) sau biogeosistemul (noţiune geografică). Componentele biotice (fig. 2.8) sînt clasificate după modul de nutriţie: producători sau organisme autotrofe - care pot sintetiza singure propria lor hrană (de exemplu: plantele); consumatori - care consumă hrana gata (de exemplu: animalele er- bivore, carnivore); reducători - care descompun organismele moarte şi resturile organice (de exemplu: bacteriile).
• Explică relaţiile dintre componentele ecosistemului, utilizînd
fig. 2.7 şi 2.8.
Funcţiile componentelor biotice în cadrul mediului geografic sînt:
■ componenta vie întreţine numeroase legături cu toate componentele mediului înconjurător;
■ vegetaţia are un rol esenţial în îmbogăţirea aerului cu oxigen, în fixarea carbonului, în menţinerea umidităţii aerului;
Tema 2. Componentele mediului geografie 11
Fig. 2.8. Relaţii trofice în cadrul ecosistemului (după I. Zăvoianu)
■ prin procesele biochimice organismele vii participă la formarea scoarţei de alterare;
■ componentele biotice iau parte la constituirea unor roci (rocile organogene, zăcămintele de combustibili), iar prin procesele pedogenetice - la formarea solului;
■ componentele biotice participă la formarea reliefului (de exemplu: relieful coraligen).
Rolul componentei antropice în mediul geografic
Omul este în acelaşi timp creaţia şi creatorul mediului său înconjurător, care îi asigură existenţa fizică şi îi oferă posibilitatea dezvoltării intelectuale, morale, sociale şi spirituale. Ponderea componentei umane în cadrul mediului natural s-a accentuat pe măsura dezvoltării activităţii social-economice a omului. La ora actuală spaţiile naturale au devenit tot mai restrînse. Există regiuni geografice în care participarea omului în structura mediului înconjurător este determinantă, elementul antropic îndeplinind un rol dominant.
Funcţiile componentei antropice în cadrul mediului geografic sînt multiple:
■ omul a transformat mediul natural în mediu social, introducînd în acesta elemente specifice creaţiei umane;
* omul a exploatat ciclurile climatice, hidrologice, vegetative ale mediului geografic, obţinînd biomasa cultivată;
■ omul a devenit un creator de bunuri materiale. Dezvoltarea industriei a impus cerinţe noi în faţa societăţii umane, în special în ceea ce priveşte integrarea în circuitul economic a noilor tipuri de resurse naturale;
* omul a creat un habitat specific: dacă în aşezările rurale mediul natural predomină încă, în mediile urbane acesta a fost treptat substituit;
* crearea habitatelor, mai ales a celor urbane, care au condiţionat apariţia microclimei urbane, a provocat schimbări microclimatice, modificări ale cursurilor rîurilor, ale apelor subterane, ale peisajelor naturale, ale vegetaţiei naturale,
a generat apariţia maselor imense de deşeuri urbane şi reziduuri industriale.
Toate componentele descrise (abiotice, biotice şi antropice) organizează mediul geografic, combinîndu-se în forme diferite. în acelaşi timp, ele se diferenţiază, preluînd funcţia de factor determinant care îşi lasă amprenta în spaţiul de existenţă. Fiecare componentă determinantă creează medii distincte: mediul montan sau de cîmpie, mediul climatic, mediul edafic, mediul hidrologic, mediul biocenotic, mediul urban etc.
TERMENI-CHEIE
Funcţii stimulative - funcţii care stimulează, mobilizează o acţiune. Funcţii restrictive - funcţii care limitează o acţiune.
Mediu edafic - mediul solului.
Habitat - ansamblul condiţiilor favorabile pentru viaţă.
j
12 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
V
REPERE
Mediul geografic este alcătuit din componentele abiotice (relief, aer, apă, sol), biotice (plante, animale) şi antropice (omul cu activităţile sale).
Fiecare componentă poate deveni generatoare de medii distincte. De exemplu: relieful formează mediul montan, mediul de cîmpie, clima - mediul climatic, apa - mediu! marin, mediul fluvial, mediul lacustru etc.
In cadrul mediului geografic fiecare componentă are funcţii stimulative şi restrictive. De exemplu: apa are un rol important în formarea şi distribuţia climei, pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor şi animalelor, pentru activităţile omului [funcţiistimulative), iar inundaţiile, eroziunea cauzată de ape prezintă riscuri, influenţe negative pentru activităţile omului şi pentru alte elemente ale mediului natural [funcţii restrictive).
Una dintre marile modificări ale mediului natural este Autostrada Panamericană, cea mai lungă cale rutieră din lume (27 387 km). Ea străbate cele două continente americane pe latura vestică, din nord-vestul Peninsulei Alaska pînă în partea de sud a statului Chile. Autostrada leagă capitalele şi principalele oraşe din America de Sud şi Centrală cu Mexic, SUA şi Canada. A fost străbătută pentru prima dată în întregime de o maşină Range Rover adaptată, care a plecat din Alaska la 3 decembrie 1971 şi a ajuns în Tierra del Fuego (extremitatea sudică a Americii de Sud) la 9 iunie 7 972.
EVALUARE
1. Reprezintă printr-o schemă componentele mediului geografic.
2. Numeşte funcţiile stimulative şi cele restrictive ale componentelor abiotice pentru activităţile omului în cadrul mediului geografic. Completează rubricile tabelului:
Factori abiotici
Funcţii stimulative
Funcţii restrictive
Relieful
Aerul
Apa
Solul
3. Numeşte funcţiile stimulative şi cele restrictive ale componentelor biotice şi antropice pentru mediul geografic. Completează rubricile tabelului:
Factori biotici şi antropici Funcţii stimulative
Funcţii restrictive
Plantele Lumea animală Omul şi activităţile sale
4. Elaborează un referat la tema: Componentele mediului geografic şi funcţiile lor.
5. Apreciază rolul componentelor şi funcţiile lor în cadrul mediului local.
Tema 2. Componentele mediului geografic 13
Tema3
Geosistemul şi sociosistemul. Particularităţi şi funcţii
Competenţe:
• realizarea unei comunicări geografice utilizînd terminologia specifică referitoare la particularităţile geosistemului şi ale sociosistemului;
• explicarea particularităţilor geosistemului şi ale sociosistemului;
• utilizarea cunoştinţelor despre geosistem şi sociosistem în cadrul altor discipline şcolare şi în viaţă.
ef' • Explică relaţia relief“ climă - apă pe baza observărilor proprii, efec- &' tuate în localitatea natală.
Geosistemul natural
Fluxurile energetice şi de substanţe leagă elementele abiotice, biotice şi antropice ale mediului geografic. Ansamblul de relaţii complexe stabilite între componentele mediului, care a evoluat pe parcursul timpidui geologic, a generat un sistem funcţional unic, numit geosistem (fig. 3.1). Termenul de geosistem provine de la cuvintele de origine greacă geo - Pămînt şi systema - sistem de componente legate între ele, formînd o unitate teritorială integră. Geosistemul este un complex teritorial natural, în care toate componentele (scoarţa terestră, relieful, clima, apele, vegetaţia, lumea animală, solul, omul cu activităţile sale) interrelaţionează şi dau unitate unui teritoriu, fie la nivel global, fie la cel local - o pădure, o baltă din lunca unui rîu, o pajişte etc.
Specificul geosistemului constă în faptul că el dispune de un anumit potenţial energetic (schimbul de energie, de substanţe, circuitele de apă, aer) şi are capaci-
Componente abiotice Componente biotice tatea de a-şi regenera resursele
naturale. De la aer, apă, sol şi pînă la cuvertura vegetală sau speciile faunistice, totul este — pînă la urmă - un produs al funcţionalităţii unităţii sistemi- ce, adică al geosistemului.
Cel mai mare după dimensiuni este geosistemul natural al Pămîntului, la nivelul învelişului geografic. în cadrul geosistemului Pămîntului sînt ierarhizate complexe teritoriale naturale (geosisteme) de diferit
V
Vegetaţia )
(Lumea animală)
\ Componenta antropjcă f
Fig. 3.1. Schema funcţională a geosistemului (după I. Zăvoianu)
14 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generala
rang (continente, oceane, brîie geografice, zone naturale, regiuni geografice pînă la cele mai mici (lac, pădure, pajişte etc.)). Geosistemele Terrei, cu toate componentele şi relaţiile dintre ele, s-au format pe parcursul timpului geologic (a milioane de ani) şi au evoluat sub acţiunea diverşilor factori interni şi externi.
După dimensiuni, geosistemele se împart în: globale, regionale şi locale. Geosistemele mari - globale şi regionale - au o vîrstă mai mare, spre deosebire de cele mai mici - locale, care sînt mai tinere.
Intr-un geosistem natural mic componentele au caracteristici mai omogene decît în cele de rang regional şi global.
Noţiunea de geosistem nu este identică cu cea de ecosistem: ultima se constituie ca o unitate a prezentului, pe cînd prima poartă în caracteristicile sale întreaga istorie, este rezultatul unei evoluţii continue. Geosistemul este mai complex decît ecosistemul, dar ambele au funcţionalitate şi vizează în mod deosebit viaţa.
Geosistemul natural are următoarele caracteristici esenţiale:
a este un sistem deschis. Prin schimbul de energie şi de substanţe, acesta contactează cu sistemele învecinate. De exemplu: geosistemele naturale de taiga şi tundră sînt deschise, ele relaţionează prin schimb de substanţe, de energie;
■ este un sistem unitar. Această proprietate se datorează coeziunii dintre elementele sale. Schimbarea unei componente atrage după sine modificări în lanţ, soldîndu-se cu transformări profunde, iar uneori - cu degradarea totală a geosistemului. De exemplu: defrişarea pădurilor în zona mediteraneană a condus la degradarea geosistemului de pădure şi apariţia vegetaţiei de maquis;
■ este un sistem organizat şi structurat. Alcătuit din relief, apă, aer, sol, vieţuitoare, omul cu activităţile sale, sistemul are o rînduială şi o grupare impuse de relaţiile spaţiale, temporale şi cauzale, de legităţile care se manifestă la nivelul fiecărei componente şi al întregului sistem. Geosistemului îi este caracteristică structura verticală, organizată prin geoorizonturi (etajele unei păduri, straturile de apă în oceane, mări, învelişurile interne şi externe ale Pămîntului) şi structura orizontală, reprezentată prin subunităţi teritoriale (brîie geografice, zone naturale, regiuni geografice etc.);
■ este un sistem funcţional. Are relaţii atît interne, cît şi externe cu alte sisteme şi asigură un schimb dinamic de energie şi de materie care circulă la diferite niveluri. Varietatea relaţiilor integratoare dintre componente se materializează sub forma unor fluxuri de energie, substanţe şi informaţie, conferindu-i geosistemului o natură pur funcţională. Funcţionalitatea presupune un proces de transformare, stocare şi transfer de energie, substanţe,
informaţie, care se desfăşoară în timp, asigurînd geosistemului integralitate şi stabilitate în condiţiile unei evoluţii permanente;
■ este un sistem ierarhizat. Este format din mai multe subsisteme, diferite ca mărime, organizare şi funcţionare. Sistemul superior impune liniile generale
Tema 3. Geosistemul si sociosistemul. Particularităţi si funcţii
15
de evoluţie subsistemelor subordonate, iar acestea, la rîndul lor, transmit celui superior specificul evoluţiei şi raporturile dintre ele. Un geosistem poate fi în acelaşi timp suprasistem pentru părţile sale şi subsistem în componenţa unui sistem mai mare. Gradul de subordonare al structurilor subsistemice (geosistemelor mai mici) faţă de geosistemul învelişului geografic planetar nu este determinat prin extensiunea spaţială, ci prin rangul ierarhic (local, subregional, regional, zonal etc.);
" are capacitatea de a se autoregla. Modificările care au loc în interiorul geosistemului nu conduc la schimbarea structurii sale datorită capacităţii acestuia de a reveni la starea iniţială. De exemplu: după poluarea rîului cu ape reziduale el revine la starea iniţială, are loc autoreglarea; pădurea incendiată are şi ea capacitatea de a se restabili. Funcţionalitatea geosistemului cu circuitele lui de substanţe, energie şi informaţie nu reprezintă un scop în sine sau cauza finală a învelişului geografic, ci mijlocul prin care se asigură autoreglarea, auto stabilitatea, nevoia de a exista. Autoreglarea nu se realizează în cazul în care relaţiile esenţiale ale geosistemului au fost modificate profund de activitatea omului. Procesul intens de schimb de materie între societatea umană şi mediul înconjurător, bazat pe creşterea consumului de resurse naturale, a avut ca rezultat scăderea capacităţii funcţionale de autoreglare şi de regenerare, degradarea geosistemelor. De aceea în prezent este necesară armonizarea activităţilor societăţii umane cu circuitele schimbului de substanţe, de energie şi de informaţie, care generează proprietăţile şi capacităţile geosistemului natural;
■ este un sistem dinamic, cu o evoluţie continuă, care se desfăşoară în ritmuri diurne, sezoniere sau la intervale foarte mari {de exemplu: schimbările diurne ale temperaturii aerului; schimbările sezoniere ale vegetaţiei, lumii animale; transformarea peisajelor naturale în antropice; evoluţia geologică a componentelor naturii, a învelişurilor Pămîntului etc.).
• Caracterizează geosistemul Codrii Moldovei conform particularităţilor indicate mai sus. Utilizează fig. 3.1.
Sociosistemul
Dezvoltarea societăţii umane a impus treptat un nou sistem, şi anume sociosistemul - un mediu specific format de om prin îmbinarea sau înlăturarea unor componente ale mediului natural. Mai simplu spus, sociosistemul este spaţiul antropizat şi geografic umanizat, ocupat şi modificat de comunitatea umană în timp istoric.
Pentru sociosistem sînt caracteristice următoarele particularităţi:
* sociosistemul este un ansamblu integru constituit din elemente ale naturii, componente demografice, tehnologice, arhitecturale etc.;
16 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
■ între elementele care îl compun se stabilesc relaţii de intercondiţionare, care se manifestă prin fluxuri de materie (apă, materii prime, produse etc.), energie (energie solară, energie din resurse combustibile: cărbune, petrol etc.) şi informaţie;
■ sociosistemul are un caracter dinamic (evolutiv)',
■ în sociosistem sînt importante aşezările umane cu diverse aspecte, în raport cu condiţiile pe care le oferă cadrul natural în spaţiul dat (condiţiile de relief, climă etc.). Aşezările rurale sînt reprezentate de sate, de mărimi şi forme diferite, ai căror locuitori se ocupă, în principal, cu agricultura; aici impactul omului asupra mediului natural este mai redus. în aşezările urbane, îndeosebi în oraşele mari, activităţile realizate de om sînt variate, iar multe dintre componentele mediului natural au fost modificate considerabil;
■ pentru sociosistem sînt specifice două forme de agricultură. în ţările subdezvoltate se practică agricultura extensivă, care a cauzat defrişări masive, iar introducerea diverselor culturi agricole (îndeosebi cerealiere) a condus la desţelenirea pajiştilor. în ţările puternic dezvoltate, producţia agricolă se obţine pe calea agriculturii intensive, în care accentul se pune pe mecanizare, chimizare, irigare, desalinizare, desecare etc. în ramura creşterii animalelor forma cea mai avansată este creşterea intensivă, care este practicată în statele economic dezvoltate şi care include ferme modeme, rase de animale selecţionate pentru came şi lapte;
■ dezvoltarea diverselor ramuri industriale a impus în ultimele secole modificări esenţiale ale mediului, atît prin exploatarea zăcămintelor naturale, cît şi prin prelucrarea lor, prin constmcţia de baraje, platforme industriale, diguri, bazine portuare, prin evacuarea în mediu a unui volum mare de noxe, ape uzate, deşeuri solide etc.
Omul - prin activităţile sale - a devenit, direct sau indirect, un factor activ în modificarea componentelor mediului în care locuieşte. Astfel, omul a creat forme de relief (halde, diguri, canale, cariere), a nivelat ondulările reliefului prin secţionarea versanţilor, prin constmcţia căilor de comunicaţie, a schimbat complet mediul terenurilor mlăştinoase, a înlăturat aproape în totalitate vegetaţia spontană pe suprafeţele de cîmpie, introducînd speciile de cultură; vînatul abuziv, braconajul şi pescuitul intensiv au prejudiciat considerabil biodiversi- tatea.
Valorificarea intensivă şi, în mare parte, neraţională a componentelor mediului natural a pus în pericol echilibrul ecologic. în etapa actuală este evidentă necesitatea de a optimiza calitatea componentelor naturale în cadrul sociosistemului. Aceasta impune acţiuni conştiente ale omului în activitatea de modificare a spaţiului geografic, acţiuni care să conducă la sporirea eficienţei economico-sociale, dar fără să provoace dezechilibru în mediul natural.
Tema 3. Geosistemul şi sociosistemul. Particularităţi şi funcţii
17
V
REPERE
Geosistemul este format din ansamblul de relaţii reciproce stabilite între componentele mediului geografic pe parcursul evoluţiei planetare.
Din geosistemele locale fac parte: pădurea, lacul, balta, nul; din cele globale - zonele naturale, sistemele fluviale, mările, oceanele, continentele etc. Geosistemul este unitar, deschis, organizat, structurat, ierarhizat, are proprietatea de autoreglare.
Sociosistemul este alcătuit din aşezări urbane şi rurale, în care se desfăşoară activităţile omului în agricultură, industrie, transport şi alte domenii - activităţi care modifică mediul natural.
între geosistem şi sociosistem există relaţii de reciprocitate. Sistemul de relaţii dintre sociosistem şi geosistem formează sociogeosistemul.
EVALUARE
1. Scrie termenii-cheie şi realizează o comunicare geografică la tema: Geosistemul şi sociosistemul.
2. Completează tabelul Particularităţile geosistemuiui.
Particularităţile
geosistemuiui
Caracteristici
7
Este alcătuit din componente aranjate şi grupate, între care
s-au stabilit multiple relaţii
Sistem unitar
?
7
Comunică cu sistemele vecine prin fluxuri de energie şi de
substanţe
7
Are capacitatea de a reveni la starea iniţială
Sistem dinamic
7
7
Sistemul superior subordonează subsistemele
Sistem funcţional
?
3. Analizează prin observare structura unui geosistem din localitate {pajişte, pădure etc.). Care sînt consecinţele valorificării intensive a componentelor naturale ale geo- sistemelor?
4. Reprezintă printr-o schemă particularităţile sociosistemului.
5. Compară cele două sisteme. Foloseşte diagrama Venn.
6. Argumentează prin exemple concrete relaţiile reciproce dintre geosistem şi sociosistem.
18 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
Tema 4
Tipuri de relaţii în mediul geografic
Competenţe:
H realizarea unui discurs explicativ utilizînd termenii specifici referitori la tipurile de relaţii în cadrul mediului geografic;
■ specificarea diferitelor tipuri de relaţii în cadrul mediului geografic;
13 aprecierea sistemelor de relaţii din mediul geografic.
» Explică relaţiile dintre componentele unui geosistem din localitatea natală.
Componentele mediului geografic se află într-o permanentă şi indisolubilă interacţiune. Relaţiile dintre aceste componente sînt extrem de complexe (fig. 4.1), îndeplinind funcţii materiale, informaţionale, energetice. Se deosebesc mai multe tipuri de relaţii, principalele dintre ele avînd caracter spaţial, temporal, cauzal, static, dinamico-evolutiv ş\ funcţional.
Analizează fig 4 1 Argumentează prin exemple concrete relaţiile dintre componentele mediului geografic.
Relaţiile spaţiale [teritoriale)
Acest tip de relaţii are loc pe teritorii cu suprafeţe diferite ca mărime. De exemplu: ansamblul de relaţii stabilite pe întinderi mari în Deşertul Sahara este subordonat factorului generator climatic. Aceluiaşi factor este subordonat şi sistemul de relaţii din Deşertul Thar (India), dar pe un teritoriu cu mult mai mic. Totodată, Deşertul Sahara influenţează asupra unui areal foarte extins, pe cînd Deşertul Thar are un impact mult mai redus şi cu efecte limitate. La fel, oazele din deşerturi sînt spaţii mici, avînd un sistem de relaţii supuse altui factor generator, şi anume prezenţa apelor subterane la adîncimi mici.
Manifestarea relaţiilor spaţiale are loc între componenta antropică şi resursele naturale ale unui teritoriu, ca rezultat mediul natural suportînd modificări esenţiale (defrişarea pădurilor mediteraneene, valorificarea resurselor minerale şi prelucrarea lor industrială în diverse părţi ale globului).
in
"> • Precizează relaţiile spaţiale existente
e Republica Moldova.
Relaţiile temporale
/Acestea relevă schimbările parţiale sau totale ale factorilor de mediu sau ale mediului în întregime, fie în intervale scurtej {de exemplu: cutremure, prăbuşiri
Fig. 4.7. Structura şi relaţiile dintre componentele mediului înconjurător (după S. Neguţ)
Tema 4. Tipuri de relaţii în mediul geografic 19
de teren, erupţii vulcanice), fie în intervale foarte mari (de exemplu: formarea continentelor şi a bazinelor oceanice, a reliefului glaciar, a solurilor, a mlaştinilor etc.). Derularea efectelor în timp poate avea loc şi în cazul activităţilor umane. De exemplu: defrişarea pădurii şi înlocuirea ei cu păşuni sau cu diverse culturi sînt însoţite de schimbarea relaţiilor dintre elementele mediului. Ulterior se stabileşte un alt gen de procese geomorfologice, ca şiroirea, alunecările, condiţionînd apariţia unui climat specific.
Explică relaţiile de timp specifice mediului înconjurător din localitatea natală.
Relaţiile cauzale
Relaţiile cauzale sînt specifice oricărui sistem sau subsistem. în mediul înconjurător acestea decurg de la cauză la efect şi generează o întreagă gamă de procese şi fenomene, cbnducînd Ia transformări esenţiale ale mediului. De exemplu: desecarea bălţilor din preajma Răutului a cauzat coborîrea apelor freatice, a provocat salinizarea solurilor de luncă şi scoaterea lor din circuitul agricol. Defrişarea pădurilor, desţelenirea stepelor şi a silvostepelor, păşunatul excesiv au avut ca efect degradarea şi chiar deşertificarea unor suprafeţe considerabile în savane şi în zonele subtropicale, inclusiv în Stepa Bugeacului.
Care sînt efectele proceselor de abraziune, eroziune, coraziune, exaraţie?
Numiţi consecinţele încălzirii atmosferei globale.
Relaţiile statice sau aparent statice
.^Aceste relaţii au loc între componentele aparent pasive şi decurgjent. Drept exemplu pot servi relaţiile reciproce dintre roca maternă şi soi. Roca, prin dezagregare, formează substratul pentru sol, constituindu-i partea anorganică, iar solul, la rîndul său, protejează roca de acţiunea factorilor externi. Relaţii statice sînt şi cele dintre relief şi plante, temperatura aerului şi vegetaţie, rocă şi apele subterane (precizează aceste relaţii).
Explică relaţiile statice analizînd fig. 4.2.
Fig. 4.2. Peisaj de tundră cu relaţii statice
Relaţiile dinamice
Sînt modificările spaţiale şi temporale care influenţează dinamica mediului. Ele se caracterizează prin transformări parţiale, care, fiind însumate, pot genera un nou tip de mediu. Rapiditatea evoluţiei depinde de unul sau de doi factori care generează ansamblul de relaţii ale mediului. Aceste relaţii pot fi pe termen scurt, mediu şi lung sau diurne, sezonale, anuale, multianuale, seculare, milenare. Dinamica diurnă se exprimă
20 Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
'
prin variaţia elementelor meteorologice, alternarea zilelor şi a nopţilor, adaptările vieţuitoarelor la lumină sau întuneric, iar dinamica sezonieră - prin modificări în mediile bisezonale (în zona tropicală) şi multisezonale (în zona temperată). Relaţiile ce ţin de dinamica seculară (alternanţa perioadelor umede cu cele uscate în decursul unui secol) şi dinamica milenară sînt exprimate prin schimbări care au loc la nivelul scoarţei terestre, al atmosferei sau al nivelului oceanului planetar. De exemplu, pe parcursul mileniilor mişcările orogenice au condus la formarea unităţilor mari de relief.
5
• Precizează relaţiile dinamico-evolutive impuse de glaciaţii, penepleni- zarea reliefului montan, mişcarea curenţilor magmatici subcrustali.
Relaţiile funcţionale
Interacţiunea tuturor componentelor mediului geografic conferă acestuia integralitate. Transformările continue, pierderile şi acumulările de masă şi de energie pot conduce la apariţia unor schimbări funcţionale, ce cauzează destabilizări ale mediului, care sînt însă anihilate datorită capacităţii de autoreglare a acestuia. Funcţionarea sistemelor de mediu tinde să contracareze stările extreme şi să realizeze un echilibru dinamic. Printre agenţii care pot provoca perturbări ale mediului, specificăm: vîntul, furtunile, precipitaţiile abundente, secetele, alunecările de teren, valurile mari oceanice, defrişarea, suprapăşunatul, utilizarea în exces a îngrăşămintelor chimice, poluarea sistemelor naturale etc. Stabilitatea sistemelor de mediu este o măsură a integrităţii lor. Perturbaţiile produse sînt diminuate de sistem, care este capabil să revină la starea iniţială cu unele schimbări nesemnificative.
Disfuncţionalitatea mediului poate surveni atunci cînd intervin schimbări ample ale climei, modificări de ordin geologic (cutremur, erupţii vulcanice), alunecări de teren (fig. 4.3), poluări etc. Dar cele mai mari disfuncţii ale mediului sînt cauzate de activitatea neraţională a omului.
0
O
O
TERMENI-CHEIE
Abraziune - proces de eroziune a rocilor provocat de apele marine.
Coraziune - proces de şlefuire a rocilor în regiunile aride, cauzat de particulele de nisip purtate de vînt.
Exaraţie - proces de eroziune (şlefuire, tocire) exercitat de gheţari (se mai numeşte eroziune glaciară).
Peneplenă - cîmpie formată în urma alterării şi denudării intense a unui ţinut muntos.
Perturbaţii ale mediului - modificări de stare cauzate de factori naturali sau antropici.
Fig. 4.3. Disfuncţia mediului de pădure este cauzată de alunecările
Tema 4. Tipuri de relaţii în mediul geografic 21
• Relaţiile spaţiale sînt specifice pentru un spaţiu geografic (relaţiile dintre lumea animală şi climă în Arctica, Antarctida).
o Relaţiile temporale din localitatea natală pot fi reprezentate de prăbuşirea unei cariere, alunecări de teren, inundaţii ale cîmpuriior, ale caselor de locuit (relaţii temporale de scurtă durată); formarea solurilor sărate, desţelenirea stepei şi cultivarea plantelor agricole, drenarea bălţilor, reglarea cursurilor de apă etc. (relaţii temporale de lungă durată).
• Relaţiile cauzale au la bază cauza şi efectul: apele fîntînilor sînt poluate din cauza administrării neraţionale a pesticidelor şi a îngrăşămintelor minerale; emanările de bioxid de sulf de la uzinele industriale determină formarea ploilor acide, iar acestea, la rîndul lor, dăunează pădurilor, plantelor agricole şi faunei acvatice.
• Relaţiile aparent statice (care nu pot fi observate) se dezvoltă între plante şi sol, între sol şi relief, între sol şi aer etc.
• Relaţiile dinamice sînt reprezentate de fazele de vegetaţie ale plantelor, constituirea elementelor văii rîului, formarea munţilor şi ruinarea lor pe parcursul evoluţiei geologice.
• Exemple ale relaţiilor funcţionale sînt autoepurarea rîului după poluarea cu ape industriale, dezvoltarea pădurilor secundare după incendii etc.
V_________________________________________________________________________________________J
EVALUARE
1. Numeşte principalele tipuri de relaţii în cadrul mediului geografic.
2. De care tipuri ţin relaţiile: apă - vegetaţie; plante - animale; relief- aer; om - plante; luncă - rîu; baltă - rîu?
3. Dă exemple de relaţii spaţiale. Care sînt factorii lor generatori?
4. Explică relaţiile temporale utilizînd exemple concrete din localitatea natală.
5. Explică relaţiile dintre substratul geologic şi sol. La care tip de relaţii se referă?
6. Care ar fi consecinţele lipsei în mediul geografic a relaţiilor funcţionale?
7. Argumentează rolul capacităţii mediului de a se autoregla.
8. Ce factori cauzează perturbări ale componentelor mediului? Care dintre ei pot conduce la disfuncţii ale integrităţii mediului?
9. încercuieşte litera A (adevărat) sau F {fals) pentru următoarele afirmaţii:
A. F. în tundră componenta generatoare a relaţiilor spaţiale este solul.
A. F. în tundră au loc relaţii cauzale între muşchi şi licheni.
A. F. Relaţia sol-vegetaţie are în tundră un caracter aparent static.
A. F. Relaţia climă - vegetaţie are în tundră un caracter cauzal.
A. F. în tundră lipseşte capacitatea de autoreglare a mediului.
A. F. Relaţiile dinamico-evolutive în tundră sînt determinate preponderent de activităţile omului.
A. F. încălzirea globală poate determina disfuncţii ale mediului de tundră.
22 Capitolul i Mediul geografic. Caracterizare generală
CAPITOLUL II
Tipologia mediului geografic
Tema 5
Diversitatea spaţială a mediului geografic Tipurile de medii
Competenţe:
• realizarea unui discurs coerent utilizînd terminologia specifică referitoare la diversitatea spaţială a mediului;
• clasificarea tipurilor de medii după diferite criterii;
• descrierea analitică a mediilor de viaţă ecuatorial şi subecuatorial;
• aprecierea funcţiilor componentelor în cadrul mediilor ecuatorial şi subecuatorial.
Ce tipuri de medii cunoşti pe Terra? Care este specificul lor? Ce factori au condus ia formarea lor?
Planeta Terra prezintă o diversitate mare de medii. Ele pot fi clasificate după diferite criterii (tabelul 5.1). Formarea şi individualizarea mai multor tipuri de medii, diverse după dimensiuni şi structură, sînt rezultatul evoluţiei pe parcursul timpului geologic a relaţiilor dintre componentele mediului. Principalul criteriu de clasificare a tipurilor de mediu este domeniul geografic, reprezentînd suportul de care acestea sînt legate prin geneză şi evoluţie. Conform acestui criteriu se deosebesc mediul continental şi mediul bazinului oceanic. In cadrul lor componentele generatoare (clima, relieful) au cauzat formarea altor tipuri de medii: mediile polare, subpolare, mediile de munte, de podiş, de cîmpie etc. Toate tipurile de medii se înscriu într-un sistem ierarhic în cadrul celor două medii mari: continental şi al bazinului oceanic.
Tabelul 5.1. Criteriile tipologiei mediului
Criterii de clasificare
1 Tipuri de medii
Domeniul geografic
medii terestre, acvatice, aeriene, subterane
Clima
medii reci, temperate, calde, umede, uscate
Relieful
medii de munte, de deal, de cîmpie, de podiş
Apa
medii marine, fluviale, lacustre
Vegetaţia
medii de pădure, de stepă, de savană, de tundră, de deşert
Activităţile antropice
medii agricole, industriale, turistice
Habitatul
medii rurale, urbane
Principalele medii pe uscat (continentale)
Uscatul ocupă 29% din suprafaţa Pămîntului, cu o concentrare mai mare în emisfera nordică.
24 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
Mediul pădurilor ecuatoriale
• Ce factori au contribuit la formarea mediului pădurilor ecuatoriale? Care dintre ei este factorul determinant?
Localizare
Pădurile ecuatoriale se întind pe ambele părţi ale Ecuatorului (0-5° latitudine). în America de Sud acestea ocupă bazinul Amazonului (selva) (fig. 5.1), Podişul Guyanelor, nordul Podişului Brazilian; în Africa - bazinul fluviului Congo, litoralul Golfului Guineei, estul Madagascarului; în Asia de Est - Malaysia.
Caracteristicile factorilor de mediu
Dintre toate componentele acestui tip de mediu rolul principal îi revine climei, care se caracterizează printr-un singur anotimp, cu valori termice pozitive de 25-28°C, umiditatea aerului de peste 85%, cantitatea de precipitaţii 2000-3000 mm (fig. 5.2). Debitele rîurilor sînt mari pe tot parcursul anului. în condiţiile de căldură şi umezeală mare au loc dezagregarea intensivă şi alterarea chimică a rocilor, ceea ce a determinat formarea unei scoarţe groase de alterare (100-150 m), bogate în oxizi de fier.
Solurile laterite sînt sărace în humus din cauza spălării intense de ploile frecvente eu caracter torenţial.
Procesele biochimice, spălarea stratului de sol de la suprafaţă au un rol considerabil şi în modelarea reliefului, determinînd formarea că- păţînelor de zahăr (fig 5.3).
Căldura şi umezeala sporită au favorizat dezvoltarea elementului definitoriu al acestui tip de mediu - vegetaţia luxuriantă cu o abundenţă mare de specii (peste 100 000). Unii arbori şi arbuşti din pădurile ecuatoriale (arborele de cauciuc, arborele de cacao, palmierul de vin, palmierul de ulei, acajuul, abanosul, palisandrul, arborele de cafea, arborele de mango, arborele de scorţişoară, bambusul etc.) au o importanţă
Fig. 5. 1. Pădurea amazoniană
I FMAM I I ASON D
450 400 350 300 ^ 250 -E
200 I'
150 'S’
S3
100
50
0
Fig. 5.2. Climograma mediului ecuatorial
Fig. S.3. Căpâţîne de zahăr - forme de relief specifice pentru mediile ecuatorial şi subecuatorial
ierna 5. Diversitatea spaţială a mediului geografic. Tipurile de medii 25
economică semnificativă. Componenta biotică este deosebit de bogată, atît în specii, cît şi în populaţii. Pădurile ecuatoriale cuprind, pe verticală, cinci etaje: arbori înalţi (40-50 m), medii (25-38 m), mici (18 m), pitici (6-10 m) şi învelişul ierbos. Lumea mamiferelor este reprezentată, în special, de cele adaptate la viaţa arboricolă: maimuţe de talie mică (pavianul, babuinul) şi de talie mare (cimpanzeul, gorila, urangutanul). La periferiile pădurilor se întîlnesc jaguarul, puma, furnicarul etc. Aceste animale au gheare bine dezvoltate, cozi lungi, care ajută la căţărat. Se găsesc şi mamifere adaptate la zbor (veveriţa zburătoare, dinele zburător) (explică aceste adaptări). Este bogată şi fauna reptilelor (pitonul, boa, anaconda). Extrem de numeroase sînt speciile de păsări, care au un penaj viu colorat (papagali, colibri). Speciile de insecte sînt şi ele variate, inclusiv cu dimensiuni mari (păianjenul uriaş, termitele, musca tse-tse etc.).
Acestui mediu îi sînt specifice relaţiile spaţiale, statice, dinamice, cauzale, funcţionale. O manifestare intensă au relaţiile specifice lumii vii: parazitismul, neutralismul, relaţiile de concurenţă etc.
Unele regiuni ale mediului ecuatorial sînt dens populate şi intens valorificate. Astfel, în Asia de Sud-Est au fost defrişate suprafeţe mari de pădure în scopul extinderii terenurilor agricole sub culturi de orez, ceai, manioc, arbori de cacao, arbori de cauciuc, bananieri etc. Ca rezultat, în aceste regiuni s-a produs schimbarea mediului natural al pădurii ecuatoriale într-un mediu antropizat.
Tipuri de submedii ecuatoriale:
a) mediul de viaţă ecuatorial din bazinul Amazonului;
b) mediul de viaţă ecuatorial din Africa;
c) mediul de viaţă ecuatorial din regiunea Indo-malaysiană.
JU) • Compară submediile ecuatoriale. Utilizează informaţii din alte sur- - se bibliografice, din reţeaua internet.
Mediul de viaţă subecuatorial (de savană)
Care sînt factorii generatori ai acestui tip de mediu?
Fig. 5.4. Savană africană
Localizare
Mediul de savană este alcătuit din păduri şi formaţiuni ierboase şi se extinde în ambele emisfere între 5° şi 20° latitudine (regional poate ajunge pînă la 30-35°). Ocupă America Centrală, estul Braziliei, India, Indochina, China de Sud-Est, nordul Australiei şi o mare parte din Africa Centrală (fig. 5.4).
Caracteristicile factorilor de mediu
Pentru acest mediu sînt caracteristice două anotimpuri distincte: unul cald (temperatura de 20-25 °C) şi ploios (1000-1500 mm) - vara
26 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
700
600
500 f 400 |
a
300 ;§. 200 | 100 o
I FMAM I I ASOND
Fig. 5.5. Climograma mediului subecuatorial
Fig. 5.6. Inselberg
şi altul cald şi secetos - iama (fig. 5.5) (analizează cauza formării celor două anotimpuri). Durata anotimpului secetos este diferită pe latitudine, în funcţie de apropierea de Ecuator: 3-4 luni spre zona ecuatorială şi 8 luni spre zona deşertică. Alterarea chimică şi dezagregarea mecanică sînt procese specifice acestui mediu. Solurile roşii de savană sînt bogate în oxizi de fier şi aluminiu şi sînt fertile./*“
' In sezonul ploîos debitele rîurilor sînt mari, însoţite de revărsări şi inundaţii, iar în sezonul uscat debitele scad (rîurile mici seacă).
Acestui tip de mediu sînt specifice mai multe forme de relief: inselberg-urile (fig. 5.6), platourile. în perioada umedă se activizează procesele de alunecări de teren, eroziunea de suprafaţă.
Vegetaţia specifică este cea ierboasă, dar se întîlnesc şi pîlcuri de arbori: baobabul, acacia (Africa), eucaliptul (Australia), palmierul (America de Sud). Ierburile ating cîţiva metri înălţime. Savanele poartă denumiri locale: campos - în Brazilia, llanos - în Venezuela. Pădurile compacte apar în apropierea zonei ecuatoriale, de-a lungul fluviilor (pădurile-galerii).
Fauna acestor medii este foarte bogată, fiind caracteristice erbivorele (girafe, antilope, zebre, rinoceri, gazele) şi carnivorele mari: leul, ghepardul, hiena (savana africană), tigrul (savana indiană). Se întîlnesc numeroase colonii de păsări, printre ele păsări de talie mare: struţul african, struţul emu (Australia), struţul nandu (America de Sud).
I Impactul antropic în aceste medii este substanţial, îndeosebi în regiunile de / exploatare a minereurilor, formînd peisaje antropice pe spaţii întinse. Activitatea umană în mediile subecuatoriale este prezentă prin incendieri în scopuri agro- pastorale, vînatul în scop comercial (pentru blănuri, fildeş, coame de rinocer), păstoritul tradiţional, agricultura extensivă, turismul specific. /
1— Tipuri de submedii diferenţiate în cadrul mediului subecuatorial:
a) mediul de viaţă al savanei africane;
b) mediul de viaţă al savanelor sud-americane;
c) mediul de viaţă al savanelor australiene;
d) mediul de viaţă al savanelor din Asia.
Terna 5. Diversitatea spaţială a mediului geografic. Tipurile de med 27
(---—----------------------------------------------------------------------------------------------N
^ TERMENI-CHEIE
Căpăţînă de zahăr - formă de relief cu aspect de cupolă sau con înalt, suspendat, rezultată din modelarea rocilor granitice, care se formează în condiţiile climatului ecuatorial şi subecuatorial. în anotimpul uscat are loc dezagregarea rocilor granitice, iar în cei umed materialul degradat este transportat cu ajutorul apelor.
Inselberg - martor de eroziune (o formă de relief) rămas izolat dintr-un masiv muntos care a fost denudat pe parcursul timpului.________________________
----------------------------------------------------------------------------- ~ -
D REPERE
• în ambele medii de viaţă (ecuatorial şi subecuatorial) sînt prezente toate tipurile de relaţii: spaţiale (pădurile ecuatoriale se dezvoltă în preajma Ecuatorului); temporale (transformarea savanelor ierboase în plantaţii agricole prin activitatea omului); cauzale (spălarea solurilor în pădurile ecuatoriale este cauzată de precipitaţiile abundente); dinamice (extinderea deşerturilorîn savane); aparent statice (formarea solurilor laterite).
• Amazonia cuprinde Cîmpia Amazonului, străbătută de fluviul Amazon, fiind o zonă ecuatorială cu precipitaţii abundente, unde este situată cea mai mare pădure ecuatorială de pe glob - selva. în Amazonia a fost construit Transamazonul, drum care leagă continentul de la vest la est, avînd 6 300 km lungime. Aici se află Parcul Naţional Amazonia, care protejează spaţiul verde de-a lungul fluviului, cu palmieri de peste 20 m înălţime, liane, orhidee (40 000 de specii de plante), faună bogată în păsări (6 700 de specii) şi mamifere (450 de specii). în apele Amazonului se întîlnesc 20 000 de specii de peşti, 6 000 de specii de reptile (inclusiv anaconda - cel mai lung şarpe de apă din lume, 10-11 m).în selvă creşte arborele al cărui lemn se foloseşte la fabricarea mobilei de lux, numit pau-brasil, de unde vine şi numele ţării - Brazilia. în prezent acest arbore este ocrotit de lege.
EVALUARE
1. Reprezintă printr-un ciorchine criteriile tipologiei mediului şi tipurile de medii.
2. Compară mediile ecuatorial şi subecuatorial conform algoritmului de caracterizare: poziţia fizico-geografică, relieful, procesele exogene, condiţiile climatice, reţeaua hidrografică şi particularităţile ei, vegetaţia, lumea animală şi adaptările ei la condiţiile de mediu, solurile, activităţile omului, problemele ecologice. Utilizează tabelul:
Algoritmul de caracterizare
Asemănări
3. Numeşte principalele tipuri de medii care s-au diferenţiat în cadrul mediilor ecuatorial şi subecuatorial.
4. Dă exemple de relaţii spaţiale în ambele medii.
5. Ce relaţii au loc între climă şi relief în mediul subecuatorial?
28 Capitolul II. tipologia mediului geografic
Tema 6
4" -4
Mediile tropicale uscate şi subtropicale
Competenţe:
• realizarea unui discurs coerent utilizînd terminologia specifică referitoare la mediile tropicale uscate şi subtropicale;
• descrierea comparativă a acestor medii conform unui algoritm;
3 relaţionarea componentelor celor două medii;
• utilizarea cunoştinţelor obţinute în cadrul altor discipline şcolare.
Mediile tropicale uscate
Ce factori au contribuit la formarea mediilor tropicale uscate? Care dintre ei este definitoriu?
Localizare
Mediile tropicale aride şi semiaride ocupă suprafeţe mari de deşerturi şi se- mideşerturi. Aproximativ 33,6% din suprafaţa globului este dominată de secetă, 14,6% fiind regiuni semiaride, 15,0% - regiuni cu ariditate evidentă şi 4,0% - regiuni hiperari- de. Mediile de viaţă arid şi semiarid sînt ocupate de deşerturi şi semideşerturi în nordul Africii (de la Oceanul Atlantic pînă la Marea Roşie), în Peninsula Arabică, în statele Irak, Iran, în Pakistan, India şi pe Podişul Mexic din America Latină. în emisfera sudică aceste medii se întîlnesc pe arii mai restrînse în sudul Africii (Deşertul Kalahari), în America de Sud (Deşertul Atacama) (fig. 6.1), în centrul Australiei. .. „
v ' Fig. 6.1. Deşertul A tacama
Caracteristicile factorilor de mediu Elementul comun pentru aceste medii este cantitatea redusă de precipitaţii atmosferice (sub 200 mm pe an).
Contrastele termice sînt semnificative, atin- gînd valori de circa 50°C (explică cauza). Volumul mic de precipitaţii (fig. 6.2) şi evaporarea intensivă influenţează reţeaua fluvială. Majoritatea albiilor sînt seci (ueduri), numai fluviile mari (Nil, Murray), care îşi au izvoarele în regiuni bogate în precipitaţii atmosferice, traver-
350 300 250 f
200 S,
o
150
100 I
a.
50
0
Fig. 6.2. Climograma mediului tropical uscat
i ema 6. Mediile tropicale uscate şi subtropicale 29
sează deşertările creînd condiţii de viaţă pentru plante şi animale, inclusiv pentru dezvoltarea agriculturii. Vînturile puternice generează furtuni de nisip violente, transportând particulele fine pe distanţe foarte mari, pînă la sute de kilometri.
Procesele geomorfologice dominate de dezagregare (fig. 6.3) sînt rezultatul insolaţiei, contrastelor termice şi acţiunii eoliene. Relieful acestor medii este specific, fiind reprezentat de erguri, hamade, munţi cu versanţi abrupţi, grohotişuri la poalele munţilor.
în condiţiile de climă aridă şi uscată vegetaţia practic lipseşte, speciile de plante prezentând o serie de adaptări: ciclu vegetativ scurt, rădăcini lungi şi adînci, seminţe rezistente, frunze mici, mai des transformate în spini. Se întâlnesc tufişuri ghimpoase, ierburi ţepoase, plante suculente (cactuşi).
Fauna acestor medii este la fel de săracă. Majoritatea speciilor au activitate nocturnă, sînt rezistente la temperaturi ridicate şi lipsa îndelungată de apă (şopîrle, şerpi, scorpioni, rozătoare). în Sahara şi în sud-vestul Asiei trăieşte dromaderul (cămilă cu o singură cocoaşă). Solurile sînt brune-cenuşii de deşert.
Tipurile de submedii tropicale aride şi semiaride
Sînt determinate de diferenţierile climatice, de unele activităţi economice ale omului, în special exploatările de petrol, cultivarea plantelor agricole, care se practică în oaze şi de-a lungul marilor fluvii:
a) deşerturilepropriu-zise. Temperaturile ridicate şi cantitatea minimă de precipitaţii, sub 150 de mm/an (sînt şi ani lipsiţi de ploi), determină, în mare parte, celelalte componente ale acestor medii. Relieful se remarcă prin dune de nisip, hamade. în aceste condiţii vegetaţia este foarte săracă;
b) semideşerturile. Sînt situate la trecerea de la deşert spre savană. Cantitatea de precipitaţii constituie 300-350 mm. în sezonul umed văile rîurilor sînt mai mari şi albiile mai pline cu apă. Vegetaţia este alcătuită din plante suculente (cactuşi). în regiunea Sahel din Africa relieful de cîmpie şi de depresiuni alternează cu podişuri şi masive muntoase vechi, cu peisaje pitoreşti şi de mare valoare turistică;
c) oazele. Se întâlnesc în locurile unde pînzele de apă subterane au o adîn- cime mică. Oazele constituie medii favorabile pentru activităţile umane, îndeosebi pentru cultivarea curmalilor, leandrilor, arborilor de fistic şi altor plante folosite în alimentaţie. în unele oaze, condiţiile naturale sînt puternic influenţate de exploatările de petrol şi gaze, de extinderea construcţiilor, instalaţiilor, astfel încît s-au format medii locale antropice (nordul Libiei, Arabia Saudită, Iran, Kuwait).
Fig. 6.3. Forme de relief cauzate de acţiunea eoliană în deşert
30 Capitolul' II. Tipologia mediului geografie
Mediile subtropicale
De ce mediile subtropicale au un grad mare de antropizare? Ce consecinţe are influenţa antropică asupra acestui mediu?
Localizare
Mediile subtropicale sînt situate între latitudinile 30° şi 40° în ambele emisfere: pe ţărmurile Mării Mediterane, în vestul SUA, în Chile, în sud-vestul Africii şi în sud-vestul Australiei. Aceste regiuni sînt intens populate şi au mediul natural, în mare parte, transformat. Activităţile antropice au urmări evidente în alcătuirea şi structura acestui tip de mediu. Defrişarea abuzivă a pădurilor a fost însoţită de accelerarea proceselor de eroziune, cauzînd degradarea solurilor, dezvoltarea formaţiunilor de arbuşti pe locul pădurilor defrişate, impunerea unor medii intens antropizate.
Caracteristicile factorilor de mediu
Factorii principali care generează relaţiile funcţionale în acest tip de mediu sînt clima şi activitatea antropică. Clima se caracterizează prin două anotimpuri: vara caldă şi uscată, care ţine 4-6 luni, şi iama blîndă şi umedă (ftg. 6.4). Cantitatea anuală de precipitaţii atinge 500-1000 mm. în mediul subtropical predomină relieful muntos. Aceste condiţii au favorizat dezvoltarea pădurilor xerofite în care cresc diferite specii de stejari, pini, cedri (în Liban), eucalipţi (în Australia) şi numeroşi arbuşti (fistic, laur). Sînt specifice solurile roşii, numite terra roşa. Din lumea animală se întîlnesc şacali, hiene, vipere cu corn etc.
în prezent mediul de viaţă mediteranean este prea puţin păstrat în stare naturală. Defrişarea masivă a pădurilor, suprapăşunatul în Grecia, în sudul Italiei, în Israel au condus la distrugerea vegetaţiei naturale, au provocat procese de eroziune, alunecări de teren. Populaţia densă în zonele litorale a exercitat o presiune antropică excesivă asupra teritoriului. Toate acestea şi-au pus amprenta asupra calităţii mediului.
Tipurile de submedii ale mediului
subtropical
a) Mediul de viaţă de tipul maquis (fig. 6.5).
Defrişarea pădurilor a contribuit la dezvoltarea tufărişurilor xerofite, care se întîlnesc pe ţăr-
Fig. 6.4. Climograma mediului subtropical
Fig. 6.5. Vegetaţie de maquis
Terna 6. Mediile tropicale uscate şl subtropicale 31
s^fa.-s UACu ...;,m......... UCeO; rmmmmeA
: «»0«
■ ■ : . i
şr*
<&> r ;
Fig. 6.6. Formaţiune vegetală de garriga
Fig. 6.7. Mattoral - formaţiune vegetală în Chile (America de Sud)
Fig. 6.8. Badlands în Dacota, SUA
murile mediteraneene de vest. Aici cresc măslini, stejari de stîncă, palmieri pitici, arbuşti ţepoşi. în sudul Franţei acest tip de vegetaţie se numeşte garriga (fig. 6.6), în Chile - mattoral (fig. 6.7), în Australia - scrub (vegetaţia este formată preponderent din eucalipţi pitici şi acacii).
b) Badlands-urile (fig. 6.8). Este un mediu cu un peisaj dezolant, alcătuit din multe ravene, alunecări de teren, suprafeţe erodate. Se mai numesc pămînturi rele, întrucît nu mai pot fi folosite nici în agricultură, nici la împăduriri.
c) Regiunile alpine. Reprezintă un mediu mai puţin transformat de om, caracterizat prin peisaje montane spectaculoase, cu forme glaciare, gheţari şi lacuri glaciare. Influenţa an- tropică ţine de staţiunile de odihnă şi turism (lacurile Maggiore, Como, Garda, Idra etc.). Munţii Alpi sînt cunoscuţi datorită numeroaselor staţiuni montane pentru practicarea sporturilor de iarnă, unele cu o dotare tehnică dintre cele mai moderne: Maso Corto (2004 m), faimoasa Văile d’Aosta (important nod de comunicaţie între Italia şi Franţa prin celebrul tunel de sub Mont Blanc, de 11,5 km). în aceste regiuni se află parcurile naţionale Gran Pa- radiso şi Cogne.
_ ^
|§J5 TERMENI-CHE5E
Erguri - îngrămădiri haotice de dune cu diferite forme pe suprafeţe de zeci şi mii de kilometri pătraţi, caracteristice Africii.
Hamade - podişuri pietroase de pe care vîntu! a spulberat nisipul.
Sahel - părţile de sud şi sud-est ale Saharei. Este o zonă de tranziţie între deşert şi savană, cu condiţii de climă semideşertică.
Ued - albie uscată a rîului (unii autori consideră că sînt vechi cursuri fluviale, care au existat în perioade climatice umede).
Maquis - tufărişuri dese de măslin sălbatic, stejar de stîncă, fistic, mirt, iarbâ neagră arbustivă etc., care cresc pe coastele stîncoase mediteraneene.
Mattoral - asociaţie vegetală cu arbori printre tufişuri, care s-au mai păstrat după degradarea pădurii. Această vegetaţie este specifică pentru ţărmul chilian, v___________________________________________________________________)
32 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
Scrub - formaţiune vegetală deasă alcătuită din tufişuri cu ţepi, acacii, eucalipţi pitici, care au frunze tari şi mici. Este specifică regiunilor aride din Australia.
Badfands (pămînturi rele) - relief caracteristic regiunilor aride, lipsite de vegetaţie, unde apele curgătoare au condus la o fragmentare puternică a ver- santilor, creînd ansambluri de ravene adînci, separate de interfluvii înguste.
V
REPERE
în ambele medii sînt prezente toate tipurile de relaţii: spaţiale (ergurile şi ha- madele sînt specifice pentru deşerturile Africii); temporale (schimbarea peisajelor pe parcursul timpului geologic); cauzale (defrişarea pădurilor, păşunatul excesiv au condus la formarea vegetaţiei de maquis, mattoral, scrub); dinamice (procesele de eroziune, alunecările de teren, mişcarea dunelor în deşerturi); statice (relaţii între sol şi vegetaţie); funcţionale (relaţii între microorganisme, plante şi animale).
Deşertul Kalahari, situat în Africa de Sud, este o vastă depresiune de 100 km N-S şi 900 km E-V, cu nisipuri albe sau roşii, aproape lipsită de vegetaţie, cu cîmpuri de pietre calcaroase. în Kalahari creşte arborele baobab (9-10 m în diametru), tufarulmahatla, al cărui lemn arde cu o flacără vie chiar dacă este verde, copacul girafei, înalt de 8-9 m şi cu lemnul tare ca oţelul, pepenele sălbatic, care apare o dată la 10-11 ani, cînd cad ploile. Fauna este reprezentată de struţi (oul cîntăreşte 1,5 kg), antilope, gheparzi, şacali, broaşte ţestoase şi alte reptile care populează marginea deşertului.
EVALUARE
1. Numeşte deşerturile tropicale planetare. Utilizează harta fizică a lumii.
2. Ce sînt ergurilel Dar hamadelel
3. Caracterizează condiţiile naturale ale mediului tropical arid.
4. Explică de ce clima este considerată factorul generator al acestui mediu?
5. Argumentează prin exemple relaţiile din cadrul mediului tropical arid: climă - relief; climă - vegetaţie; climă - lumea animală; climă - soluri.
6. Dă exemple de relaţii spaţiale, temporale, cauzale, statice, dinamice care au loc în mediul tropical arid.
7. Enumeră consecinţele activităţii antropice excesive în cadrul mediului natural subtropical.
8. Compară cele două tipuri de medii utilizînd algoritmul cunoscut (pagina 28, Evaluare). Completează tabelul:
Algoritmul de caracterizare
Medii tropicale uscate
Medii subtropicale
Asemănări
9. Explică termenii mattoral, scrub, badlands.
Tema 6. Mediile tropicale uscate şi subtropicale 33
Tema 7
Mediile temperate
Competenţe:
• realizarea unei comunicări geografice utilizînd terminologia specifică referitoare la mediile de viaţă temperate;
» descrierea analitică a mediilor temperate;
• argumentarea relaţiilor cauzale;
® manifestarea unui comportament ecologic.
Care sînt cauzele diferenţierii mediului temperat? Ce submedii ale acestui mediu cunoşti?
Localizare
Zona temperată este extinsă în latitudine între 40° şi 60°. Are o desfăşurare preponderentă în emisfera nordică. Astfel, la 45° latitudine nordică, în America de Nord, această zonă acoperă o suprafaţă cu lungimea de 4 400 km pe direcţia est-vest, iar în Eurasia - 10 700 km. Emisfera australă este dominant oceanică, între 50° şi 60° latitudine sudică, oceanul acoperă 99,1% din spaţiu. Această repartiţie diferenţiată a apei şi a uscatului determină formarea în cadrul mediului temperat a mai multor tipuri de climate şi zone biogeografice. Complexitatea şi diferenţierea acestui mediu sînt cauzate şi de prezenţa unităţilor mari de relief; cîmpii imense, podişuri joase şi înalte, lanţuri muntoase.
Caracteristicile factorilor de mediu
în mediul temperat este dominantă circulaţia vestică a maselor de aer, dar prezenţa uscatului şi a oceanelor, întinderile mari continentale, masivele muntoase influenţează această circulaţie pe parcursul celor patru anotimpuri. La rîndul lor, condiţiile climatice diferenţiate conduc la formarea mediului temperat-oceanic şi a mediului temperat-continental, fiecare dintre ele avînd specificul său în ceea ce priveşte formaţiunile vegetale, tipurile de soluri, modul de curgere a apei rîurilor şi procesele exogene. Variaţia temperaturii aerului, distribuţia precipitaţiilor sînt determinate de dinamica accentuată a maselor de aer. Predomină vuiturile de vest calde şi umede, vînturile de nord-est reci şi uscate. Cantitatea anuală de precipitaţii atinge 1000-1500 mm în vecinătatea ţărmurilor\oceanice şi 350-450 mm în spaţiile intracontinentale. Mediile temperate sînt caracterizate printr-un grad mare de concentrare a aşezărilor umane. Această zonă dispune de însemnate resurse minerale (care sînt ele?) exploatate pe parcursul mai multor secole. Aici s-au dezvoltat diverse ramuri ale industriei, suprafeţele agricole sînt întinse, ceea ce denotă că mediul natural a suferit modificări esenţiale.
34 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
Tipurile de medii temperate
Mediul temperat-oceanic
• Ce caracteristici au componentele mediului temperat-oceanic?
Se întinde în regiunile vestice învecinate cu ţărmurile oceanice, ocupmd spaţii mai mari în Europa de Vest şi mai restrînse pe ţărmurile vestice ale Americii, unde lanţurile de munţi (Cordilieri,
Anzi) constituie bariere în calea maselor de aer care vin dinspre Oceanul Pacific. Clima tempe- rat-oceanică se caracterizează prin veri răcoroase şi ierni blînde. Cantitatea anuală de precipitaţii (800-1000 mm) (fig. 7.1 a) favorizează creşterea pădurilor de foioase alcătuite ămfag, carpen, gorun, tei, arţar etc. (fig. 7.2). Din lumea animală se întîlnesc cerbul, lupul, mistreţul, pisica sălbatică etc. Solurile sînt brune şi cenuşii de pădure.
în partea estică a continentelor clima este influenţată de circulaţia musonică, cu veri umede (musonul de vară) şi ierni reci şi uscate (musonul de iarnă).
Regimul hidrologic al rîurilor se caracterizează prin debite mari în anotimpul ploios. Zona temperat-oceanică este intens populată, astfel mediile naturale ale cîmpiilor şi ale zonelor de litoral au fost transformate, în cea mai mare parte, în medii antropizate şi antropice. Mediile naturale s-au păstrat în regiunile muntoase, dar şi în aceste zone activităţile turistice, căile de comunicaţie au condiţionat procesul de antropizare, care este încă subordonat echilibrului natural. în aceste
Fig. 7.1. Climogramele mediului temperat-oceanic (a) şi temperat-continental (b)
Fig. 7.2. Păduri de foioase
Tema 7. Mediile temperate 35
zone au fost create multe rezervaţii şi parcuri naţionale. Printre acestea se numără Rezervaţia Camargue (vestul Franţei), cu o suprafaţă de 9 300 ha, situată pe un teritoriu de mlaştini şi lagune şi constituită, în special, pentru ocrotirea păsărilor, printre care şi unica specie europeană dq flamingo.
Mediul temperat-continental
• Ce factori au determinat formarea mediului temperat-continental?
Mediile continentale sînt prezente în părţile centrale ale continentelor, la distanţe mari faţă de oceane, de cele mai multe ori fiind încadrate de sisteme de munţi înalţi. Aceste medii sînt răspîndite în Eurasia şi în America de Nord. Aici predomină masele de aer temperat-continental, dar asupra climei influenţează şi alte mase de aer (arctic, tropical uscat etc.). Cantitatea anuală de precipitaţii este sub 500 mm (fig. 7,1 b), iar în regiunile intercalate de munţi înalţi sînt înregistrate secete accentuate.
Mediul temperat-continental prezintă trei submedii distincte:
a) mediul semiarid de stepă şi silvostepă (fig. 7.3);
b) mediul temperat arid al deşertărilor;
c) mediul temperat al pădurilor.
Mediul semiarid de stepă şi silvostepă
Este un mediu de trecere spre pădurile de foioase. în aceste zone masele de aer oceanic din vest ajung sărace în umezeală. Precipitaţiile ating valoarea de 450-500 mm pe an şi cad mai mult în anotimpul de vară. Iama este rece şi geroasă, iar vara este călduroasă, deseori însoţită de secete. în astfel de condiţii climatice are loc dezvoltarea vegetaţiei ierboase de stepă, alcătuită din specii de graminee xero- file. Debitele rîurilor sînt mari în anotimpul de primăvară, cînd se topesc zăpezile din munţi. Mamiferele sînt reprezentate prin rozătoare (hîrciog, popîndău, iepure), dintre păsări sînt răspîndite dropia, potîrnichea. în preriile americane se întîlneşte
rar bizonul. Sînt cunoscute stepa eurasiatică, pampa argenti- niană, preria nord-americană (fig. 7.4). Sub vegetaţia de stepă s-au dezvoltat solurile de cernoziom. Fertilitatea mare a acestor soluri a determinat transformarea mediilor naturale de step|î şi silvostepă în medii agricole, constituind cea mai însemnată zonă cerealieră de pe glob. Acest mediu conţine şi o reţea
Fig. 7.3. Peisaj de stepă asiatică
36 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
mare de aşezări urbane şi rurale cu multe căi de comunicaţie.
?
Descrie zona de stepă din ţara noastră conform algoritmului de caracterizare a unei zone naturale.
Fig. 7.4. Prerii cu bizoni în America de Nord
Mediul temperat arid al deserturilor
Cuprinde deşerturile Asiei Centrale (Kara-Kum (fig. 7.5),
Kîzîl-Kum), ale Chinei, Mongoliei (.Deşertul Gobi) şi Marele Bazin din SUA. Clima se caracterizează prin veri lungi, calde şi uscate şi ierni reci, geroase.
Cantitatea anuală de precipitaţii este foarte redusă, sub 100 mm.
Vegetaţia este slab dezvoltată, fiind reprezentată de un număr restrîns de specii de plante xe- rofite: rogoz, ierburi ţepoase, saxaul ş.a. în acest tip de mediu sînt răspîndite cîmpurile de nisip cu dune, văile seci, dealurile cu versanţi dezgoliţi de vegetaţie. Solurile sînt cenuşii de deşert. Numai de-a lungul rîurilor şi în oaze se dezvoltă o vegetaţie mai bogată, locurile fiind valorificate ca terenuri agricole. Aşezările umane sînt situate pe malurile rîurilor, la poalele munţilor, unde există izvoare cu apă.
<3?
Fig. 7.5. Deşertul Kara-Kum
Mediul temperat al pădurilor '
V • Ce factori au determinat individualizarea acestui mediu?
Acest mediu este alcătuit din păduri de foioase şi de conifere.
Mediul în care se dezvoltă pădurile de foioase are următoarele caracteristici: temperaturi moderate, precipitaţii suficiente, diferenţe sezonale evidente. Principalele specii de arbori sînt: stejarul, fagul, arţarul, ulmul, teiul, salcia şi plopul. în pădurile de foioase sînt bine dezvoltate subarboretul şi învelişul ierbos. Acest mediu de viaţă este caracteristic centrului şi vestului Europei. în America de Nord
Tema 7. Mediile temperate 37
t
.9-
Fig. 7,7, Climograma Verhoiansk
se întinde între Munţii Apalaşi (în est) şi pînă dincolo de Mississippi (în vest), de la Marile Lacuri (în nord) şi pînă în statele sudice, cuprinzînd un număr mare de specii vegetale. în Asia această zonă include Manciuria, Coreea de Nord, China de Nord, partea de nord a insulei Honshu (Japonia). Pădurile de foioase, în mare parte, au fost afectate de intervenţia antropică, ca urmare a defrişărilor masive. Fauna este bogată şi variată: cerbul, lupul, mistreţul, pisica sălbatică etc.
Pădurile de conifere se desfăşoară la latitudini mari (50°-66°) (fig. 7,6). Acest mediu este situat la hotarul cu regiunile subpolare şi cuprinde cîmpii, podişuri şi munţi cu altitudini moderate. Condiţiile climatice sînt influenţate de masele de aer temperat şi arctic. Iernile sînt lungi şi aspre. Temperatura minimă absolută a fost înregistrată în Siberia, la Oimeakon, fiind de -77,8°C. Verile sînt scurte, răcoroase, cu precipitaţii moderate, vînturi puternice (fig. 7.7). Plantele s-au adaptat condiţiilor climatice (frunze mici aciculare care reduc pierderea apei prin eva- potranspiraţie; compactitatea pădurilor; forma conică a coroanei sub care se adună zăpada; sistemul radicular situat la adîncimi mici; culoarea permanent verde a frunzelor). Pădurile de conifere sînt relativ omogene în ceea ce priveşte numărul de specii: pin şi molid în Europa; brad, zadă în Siberia; molid, pin, zadă şi tuia în SUA şi Canada. în acest mediu procesele de pedogeneză se desfăşoară lent, formînd soluri podzolice în alternanţă cu turbării spre zona de tundră. Din lumea animală întîlnim renul, elanul, ursul brun, ursul negru, zibelina, hermelina, jderul, castorul etc. Păsările sînt reprezentate de cocoşul de munte (gotcanul), forfecuţa, ciocănitoarea etc.
Mediul pădurilor conifere, în mare parte, a fost supus acţiunii antropice prin defrişări masive.
. \
w TERMEWI-CHEiE /
Pampa - spaţii întinse cu ierburi şi lipsite de arbori, situate în cîmpia aluvi- ală a fluviului La Plata şi pe platourile Patagoniei.
Prerie - formaţiune vegetală în America de Nord asemănătoare stepei.
Cuprinde estul Marilor Cîmpii între Munţii Stîncosi si Munţii Apalasi.
v_______________________________________________________________________7
38 Capitolul li. Tipologia mediului geografic
r
REPERE
• Mediul temperat are o desfăşurare preponderentă în emisfera nordică.
• Condiţiile de climă au determinat formarea a două tipuri de medii: temperat- oceonic şi temperat-continental.
• în ambele medii de viaţă sînt prezente toate tipurile de relaţii: spaţiale (relaţiile dintre ţărm şi ocean în mediul temperat-oceanic); temporale (alternarea a patru anotimpuri pe parcursul unui an); dinamice (modificarea peisajelor naturale prin activităţile umane); cauzale (relaţiile dintre repartiţia pădurilor de fag şi condiţiile de climă); statice (relaţiile dintre vegetaţie şi sol); funcţionale (relaţiile de autoreglare a peisajelor naturale).
• Deşertul Gobi, din zona temperată, reprezintă o destinaţie turistică populară datorită peisajelor deosebite: munţi vulcanici cu forme bizare, Parcul Naţional Gobi cu mirajele optice ale deşertului, Trecătoarea Condorilor („Minunea din Gobi"), o vale întunecoasă cu versanţi arizi şi fragmentaţi de torenţi. Atunci cînd plouă, aici se dezvoltă o vegetaţie de ierburi care dau un parfum deosebit.
3. Ce ştii despre activităţile umane în acest mediu?
4, Numeşte ţările de pe glob care au medii temperat-oceanic şi temperat-continental.
S„ Compară subtipurile de medii din mediul temperat-continental. Utilizează Diagrama Venn.
6, Numeşte tipurile de reiaţii în mediul temperat arid al deşerturilor. Argumentează aceste tipuri de relaţii cu exemple concrete.
7. Care sînt factorii generatori ai celor trei medii distincte ale mediului temperat-continental? Explică acţiunea acestor factori.
8. Care dintre cele trei subtipuri de medii ale mediului temperat-continental este mai favorabil pentru viaţa umană? De ce?
9, Explică acţiunea factorilor care au determinat formarea deşerturilor în mediul temperat arid. Numeşte aceste deşerturi. Utilizează harta fizică a lumii.
EVALUARE
t. Numeşte factorii care determină diferenţierea mediilor temperate.
2. Caracterizează mediul temperat-oceanic completînd rubricile tabelului:
Terna 7. Mediile temperate 39
Tema 8
Mediile reci de la latitudinile polare
Competenţe:
• utilizarea terminologiei specifice referitoare la mediile latitudinilor polare;
• descrierea analitică a mediilor polare;
• relaţionarea componentelor în cadrul acestor medii;
• manifestarea unui comportament ecologic.
?
Ce zone naturale sînt cuprinse în latitudinile polare? Care sînt componentele generatoare ale acestora?
Localizare
Mediile reci sînt localizate la cei doi poli şi în regiunile subpolare: în emisfera nordică - Oceanul Arctic, Groenlanda, Arhipelagul Nord-Canadian, extremitatea nordică a Scandinaviei, a Rusiei, a Canadei, Peninsula Alaska, iar în emisfera sudică - Ţara de Foc (fig. 8.1). Mediile reci sînt caracteristice şi regiunilor montane
înalte, situate peste linia zăpezilor persistente: Anzii chilieni, Himalaya, Alpii etc.
Mediile reci includ mediul polar şi mediul subpolar.
Mediul polar glaciar
Este specific pentru Antarctida, Groenlanda, Insula Novaia Zemlea, Insula Franz Joseph, Arhipelagul Nord-Canadian, reprezentînd cel mai rece mediu de pe Pămînt cu un regimul termic negativ pe tot parcursul anului (fig. 8.2). Valoarea termică cea mai scăzută a fost înregistrată la staţia Vostok (-89,3 °C), în Antarctida. Circulaţia atmosferică este permanent descendentă. Anticiclonii polari determină o cantitate redusă de precipitaţii (100 mm/an) sub formă solidă, precum şi vînturi puternice, persistente (vînturi polare) (cum se formează ele?). Precipitaţiile sub formă de zăpadă se transformă prin tasa- re în mase de gheaţă, ce ating - în Antarctica şi Groenlanda - grosimi de la cîteva sute de metri la peste 2000 m, formînd calote glaciare. Noaptea şi ziua polară au o durată de circa şase luni.
Fig. 8.1. Peisaj din Ţara de Foc (America de Sud)
£
£:
a'
■§-
I FMAMI I ASON D Fig. 8.2. Ciimograma mediului arctic
40 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
Fig. 8.3. Relief de field
Substratul se află sub calota glaciară, iar formele de relief întîlnite sînt reprezentate prin field-uri (platouri uşor ondulate) (fig. 8.3), kame, drumline. Solul este îngheţat pînă la adîncimi mari (în Antarctica - 400 m). Uneori, în anotimpul de vară, pe versanţii munţilor se dezvoltă specii de muşchi şi licheni (oazele antarctice). Fauna este săracă, fiind reprezentată de morse, urşi polari - în regiunile arctice şi de pinguini - în Antarctida. Animalele s-au adaptat mediului prin culoare, stratul adipos, modul de hrănire. Activitatea umană este limitată, aşezările omeneşti sînt rare. Mai multe ţări, printre care SUA, Rusia, Norvegia, Australia, au înfiinţat staţii de cercetări ştiinţifice în Antarctida (fig. 8.4).
în cadrul acestui mediu se diferenţiază cîteva submedii cu trăsături specifice:
a) mediul calotelor glaciare, reprezentat prin platoşa de gheaţă, lipsită de comunităţi vii;
b) mediul deşertărilor reci pietroase;
c) mediul de mlaştină, situat în zona de contact cu mediul subpolar.
Fig. 8.4. Staţie de cercetări ştiinţifice în Antarctida
Mediul subpolar (de tundră)
• Ce mase de aer influenţează acest mediu?
Mediul subpolar ocupă 10% din emisfera nordică, întinzîndu-se în nordul Canadei, în Alaska, în tundra eurasiatică, în munţii înalţi (Altai, Pamir, Himalaya, Anzi, Alpi). în emisfera sudică mediul de tundră cuprinde insulele Falkland, Shetland de Sud şi peninsula Graham. Temperatura medie anuală este de 0°C. Iama este lungă şi geroasă (temperaturi sub -30°C, cu zăpadă şi vînturi puternice), vara - scurtă şi răcoroasă (temperaturile pot atinge 8-10°C, cauzînd topirea parţială a zăpezii). Cantitatea de precipitaţii este mai mare decît în mediul polar (200-500 mm), dar tot sub formă de ninsoare. Noaptea polară a determinat o serie de adaptări ale plantelor şi animalelor (durata scurtă de vegetaţie, schimbarea blănii, hibernarea etc.). îngheţul permanent al substratului influenţează
Tema 8. Mediile reci de la latitudinile polare 41
Fig. 8.5. „Rîu" de pietre
Fig• 8.6. Renul caribu
componentele hidrică şi biotică. Orizontul îngheţat este impermeabil şi nu permite dezvoltarea sistemului radicular al vegetaţiei forestiere, constituind şi un obstacol pentru construcţia drumurilor, a căilor ferate, a clădirilor. Acestui mediu îi sînt caracteristice turbăriile, mlaştinile, care reprezintă rezultatul revărsării rîurilor în anotimpul de vară.
Procesele geomorfologice sînt legate îndeosebi de acţiunea factorilor eolian, glaciar şi nival, determinînd apariţia formelor periglaci- are de relief: rîuri de pietre (fig. 8. 5), avalanşe, mări de pietre, morene etc. Lumea vegetală s-a adaptat la condiţiile îngheţului veşnic şi este reprezentată de ierburi, muşchi, licheni, alge, plante pitice (mesteacănul pitic, salcia pitică, merişorul, afinul etc.). Fauna este mai bogată, mai ales cea acvatică (moluşte, foca, morsa), iar pe uscat - ursul polar, renul caribu (fig. 8.6), diferite specii de păsări migratoare care sosesc aici în anotimpul de vară.
Solurile sînt turboase de tundră, lipsite de fertilitate, în cea mai mare parte îngheţate. Influenţa antropică în acest mediu este limitată din cauza condiţiilor naturale aspre. Aşezările umane sînt concentrate mai ales în regiunile cu resurse ale subsolului (petrol - în Alaska, cărbune şi minereuri - în Eurasia) sau în locurile cu pajişti întinse, favorabile pentru creşterea animalelor (a renilor). Astfel, în tundră prevalează mediul natural.
%#■ TERMEhfS-CHElE j
Field - termen utilizat în Peninsula Scandinavică pentru suprafaţa superioară netedă a unui masiv montan, modelată prin acţiunea gheţii.
Kama - relief fluvioglaciar sub formă de movilă sau treaptă, care rezultă din acumulări de nisip, pietriş, argilă în zona de topire a gheţarului. Poate atinge înălţimea de 50 m.
Drumlin - formă de acumulare creată de gheţarii de calotă. Are formă elipsoidală, asimetrică. Atinge 200-1000 m lungime, 100-200 m lăţime şi pînă la 40 m înălţime.
v__________:________________________________________________________)
42 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
REPERE
• Parcul Naţional Groenlanda este cel mai mare din lume (700 000 km2) şi ocupă partea de nord-est a Insulei Groenlanda. A fost înfiinţat printr-o hotărîre a Guvernului Danemarcei, la 22 mai 1974, în scopul protejării mediului natural. Este ocrotită întreaga zonă cu masa de gheaţă care o acoperă. Fiordurile (golfuri marine înguste, cu maluri abrupte) au un rol însemnat în formarea aisbergurilor, fiind adevărate„uzine"de gheţari plutitori. Insula este acoperită cu o calotă de gheaţă groasă de 1000-2000 m. Este protejată fauna arctică: ursul polar, boul moscat, lemingul, vulpea polară. în Parcul Naţional Groenlanda nu există nici o aşezare omenească, cu excepţia a trei staţii meteorologice.
v__________________________________________________________________
EVALUARE
1. Numeşte cauzele cantităţii reduse de precipitaţii în mediul polar glaciar.
~\
|
2. Explică permanenţa gheţarilor continentali în cadrul acestui mediu.
3. Identifică pe harta fizică a lumii extinderea spre sud a gheţarilor continentali în emisfera nordică. Explică neuniformitatea acestei extinderi.
4. Precizează formele impactului antropic în mediul calotelor glaciare.
5. Analizează cauzele întinderii mult mai reduse a mediului de tundră din emisfera sudică în comparaţie cu emisfera nordică.
6. Identifică pe hartă extinderea zonei de tundră în emisfera nordică. Enumeră cauzele extinderii neuniforme pe continente.
7. Compară mediile polar şi subpolar. Utilizează algoritmul de caracterizare a unui mediu.
8. Compară climogramele de mai jos şi precizează asemănările şi deosebirile evoluţiei regimului termic şi pluviometric din cele două arii ale mediului de tundră.
V_______________________________* .................................................... .
! ema 8. Mediile reci de la latitudinile polare 43
Tema 9
Alte tipuri de medii
Competenţe:
• utilizarea terminologiei specifice referitoare la mediile intrazonale, antropiza- te şi oceanice;
• relaţionarea componentelor în cadrul acestor medii;
• manifestarea unui comportament ecologic.
HHH
Mediile Intrazonale
Din aceste medii fac parte ariile montane înscrise cu baza lor în mediile zonale. Ele au dispunere intrazonală pe tot cuprinsul Terrei. Toţi factorii de mediu - clima, vegetaţia, solurile etc. - se supun legii etajării. Munţii înalţi, situaţi în zona temperată sau la latitudini mici, etajează cel mai bine elementele învelişului geografic, avînd mai multe subtipuri de mediu (fig. 9.1.).
Mediul crestelor înalte. Este dominat de un relief foarte accidentat, cu pante abrupte, creste, vîrfuri acoperite cu gheţari şi zăpezi. Temperaturile sînt cuprinse între 0 °C şi -40°C, -50°C, cu vînturi puternice, care formează un pustiu montan de gheaţă.
Mediul de tundră montană. Este caracteristic pentru Munţii Alpi (la altitudinea de 1700-1800 ni) şi Kilimanjaro (la 3000 m). în acest mediu relieful este mai echilibrat, fiin^reprezentat de platouri nivelate. Vînturile sînt mai puţin puternice. Verile sînt scurte, cu medii de temperatură cuprinse între 0°C şi -4°C, iar iernile sînt lungi. în aceste zone există etajarea vegetaţiei (ierburi, arbuşti pitici). Din cauza condiţiilor de climă, perioada de vegetaţie este scurtă.
Mediul pădurilor. în funcţie de climă, coniferele se întîlnesc la altitudini mari, iar foioasele cresc la baza muntelui. Din lumea animală sînt răspîndite capra de munte (fig. 9.2), păsările răpitoare.
mediul crestelor înalte cu pustiu montan de gheaţă
mediul de tundră montană
mediul pădurilor de foioase
mediul pădurilor conifere
mediul pădurilor mixte
Fig. 9.1. Etajarea zonelor naturale în Munţii Anzi. Activităţile omului în munţi
Fig. 9.2. Peisaj montan
44 Capitolul li. Tipologia mediului geografic
Fig. 9.3. Pâstoritul în munţi Fig. 9.4. Cabane în Munţii Carpaţi
Spaţiile montane au constituit dintotdeauna o atracţie pentru comunităţile umane. In prezent aici funcţionează numeroase staţiuni turistice.
în regiunile montane pot fi distinse două moduri de viaţă, în funcţie de poziţia geografică:
- modul de viaţă specific spaţiilor montane înalte din regiunile temperate. Principala ocupaţie a omului o reprezintă creşterea animalelor, în special a oilor pentru lînă (fig. 9.3). Solurile sînt sărace în humus, greu de prelucrat. Se cultivă orzul, secara;
- modul de viaţă specific regiunilor montane din zona caldă a globului. în aceste regiuni condiţiile de mediu sînt mai favorabile pentru om. Activităţile agricole sînt diverse (se cultivă cartof, porumb, ceai, cafea).
în ambele medii activităţile omului au avut un impact variat. în mediul montan ocupaţiile principale ale omului cuprind două ramuri: păstoritul, practicat 4-5 luni pe an, şi turismul. Numărul mare de poteci şi drumuri nemodemizate, mulţimea de cabane (fig. 9.4), fluxurile de turişti - toate au creat o presiune antropică semnificativă, care a condus la degradarea solurilor şi a vegetaţiei, la creşterea gradului de fragmentare a suprafeţelor de pe versanţi prin dezvoltarea de ravene, torenţi, rezultînd solifluxiuni, alunecări de teren, surpări, spălări de suprafaţă şi incendii. Odată cu construirea căilor rutiere şi feroviare au fost devastate suprafeţe mari de păşuni. Peisajul montan a fost modificat puternic ca urmare a dezvoltării industriei hidroenergetice şi miniere. Un mediu mai „natural” s-a păstrat la etajele montane superioare.
Mediile antropizate
a. Mediul urban. Sistemul mediului urban este unul deschis, caracterizat prin schimburi de materie, energie şi informaţie cu mediul natural (fig. 9.5). Oraşul este un spaţiu în care, alături de mediul natural (rocă, relief, climă, ape, vegetaţie, faună), este prezentă şi acţiunea umană (aşezări, economie, cultură, educaţie).
în acest sistem relaţiile sînt în mare măsură direcţionate şi controlate de om.
Tema 9. Alte tipuri de medii 45
4
Fig. 9.5. Oraşul Paris Fig. 9.6. Sat în Munţii Carpaţi
Dezvoltarea aşezărilor urbane este influenţată de factorii naturali, istorici şi economici (explică aceste influenţe). în localităţile urbane modeme se deosebesc cîteva regiuni:
- regiunea industrială este destinată pentru amplasarea întreprinderilor industriale, luîndu-se în consideraţie roza vînturilor şi poziţia în raport cu albia rîurilor şi cuvetelor lacustre. întreprinderile ce prezintă risc pentru securitatea şi sănătatea populaţiei se amplasează cît mai departe de spaţiile locative;
- regiunea locativă este destinată pentm construcţia caselor de locuit, a centrelor administrative, ştiinţifice, medicale, sportive, a instituţiilor de învăţămînt şi a spaţiilor verzi. Poziţia regiunii respective este opusă celei industriale, în scopul menţinerii unui mediu optim;
- regiunea depozitelor şi a întreprinderilor comunale este destinată pentm amplasarea depozitelor de mărfuri industriale, a depozitelor pentru păstrarea legumelor şi fructelor, a întreprinderilor de deservire a transportului urban şi a întreprinderilor de deservire comunală (curăţătorii chimice etc.);
- regiunea transportului extern este destinată pentru construcţii masive - staţii, porturi, gări etc., pentm situarea unităţilor de deservire a transportului de pasageri şi de mărfuri. în afara regiunii locative se construiesc automagistrale şi alte căi de transport, pentm a păstra calitatea aerului atmosferic şi a asigura securitatea populaţiei. în suburbiile oraşelor se creează spaţii împădurite cu un regim de protecţie deosebit şi cu destinaţie recreativă pentm populaţie.
b. Mediul rural. în acest tip de mediu legăturile dintre vatră, populaţie şi moşie se contopesc, formînd o tipologie variată: sat de munte, de vale, de cîmpie; aşezare pastorală, forestieră, de pescari etc. Spre deosebire de aşezarea urbană, în mediul rural este prezentă o legătură mai strînsă între locuitori şi resursele existenţei lor (ogor, pădure, ape, vînat, peşte etc.). Aşezările rurale au diferite configuraţii: liniară (în văile rîurilor), compactă (în locurile cu relief fragmentat), dispersată (pe cîmpii) etc. (fig. 9.6).
46 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
Mediile în bazinele oceanice
Ce medii cunoşti în bazinul oceanic? Ce factori au condus ia individualizarea lor?
Bazinele oceanice ocupă depresiunile mari, create de factorii tectonici, şi constituie mai mult de 70% din suprafaţa Pămîntului. în linii generale, acestea prezintă un mediu omogen, în care se îmbină trei componente naturale: apa, relieful şi vieţuitoarele. Organismele marine diferă foarte mult prin dimensiuni şi prin modul de viaţă. Unele plutesc liber la suprafaţă, altele trăiesc pe fundul oceanelor.
în domeniul oceanic se disting trei tipuri principale de medii:
a. Mediul litoral. Este situat în vecinătatea ţărmului, în zonele de şelf, unde există condiţii favorabile de lumină, aerare a apei şi o diversă lume organică. Deosebirile regionale de temperatură şi salinitate a apei, direcţia de curgere a curenţilor oceanici, caracteristicile reliefului submers conduc la diferenţierea sub- tipurilor de medii.
Un rol important revine activităţilor umane legate de construcţiile portuare, exploatările de petrol şi gaze.
Acestea produc frecvent modificarea condiţiilor de mediu pe termen scurt sau lung, cu urmări asupra caracteristicilor biomasei şi ale biodiversităţii.
b. Mediulpelagic. Se desfăşoară departe de ţărm, în stratul superior al apelor oceanice, în care lumina şi aerul pătrund datorită valurilor oceanice. Acest strat conţine un număr mare de vieţuitoare. în cadrul mediului pelagic se separă subti- puri cu caracter zonal: polar, temperat, tropical şi regional (cauzat de intervenţia curenţilor de apă reci sau calzi, deosebirile de salinitate etc.). Organismele care trăiesc în acest mediu sînt plutitoare, unele dintre ele se deplasează pasiv, fiind purtate de valuri şi curenţi. Aici trăiesc alge diatomee, crustacee, meduze. Stratul de plancton poate avea o adîncime de pînă la 200 m. Animalele care înoată bine atît la suprafaţă, cît şi la adîncime au corpul fusiform, cu înotătoare puternice. Dintre acestea fac parte delfinii, balenele, peştii etc.
c. Mediul abisal. Ocupă cea mai mare parte din Oceanul Planetar. Se întinde pe fundul mărilor şi oceanelor, pe cîmpiile abisale. Este un mediu lipsit de lumină, cu presiune şi salinitate ridicate, cu temperaturi scăzute în raport cu adîncimea, cu numeroase adaptări ale organismelor. Apa se caracterizează printr-un calm aproape absolut. în mediul abisal plantele lipsesc, iar fauna prezintă adaptări specifice: unele animale şi-au pierdut vederea, altele au ochi mari, telescopici sau organe fosforescente.
Cea mai importantă trăsătura a mediilor continentale şi oceanice este integritatea. Ea derivă din caracterul deschis al mediului, în care componentele îşi pierd identitatea, interacţionînd reciproc. Procesul integrării este unul continuu şi conduce la dezvoltarea funcţională şi structurală a mediului geografic. Integritatea este generată de interdependenţele dintre diferitele componente (naturale şi sociale) şi procese ce se derulează în mediul geografic. Analiza componentelor nu se poate face în mod izolat, ci numai în contextul întregului, al mediului din care fac parte.
Tema 9. Alte tipuri de medii 47
- : \
TERMENI-CHEIE
Medii intrazonale - medii montane etajate vertical, care se formează sub influenţa condiţiilor de climă şi de altitudine ale reliefului în cadrul unei zone latitudinale.
Mediu pelagic - zonă oceanică la mare distanţă de ţărm şi la mare adîn- cime, populată cu organisme plutitoare.
Plancton - totalitatea organismelor vegetale şi animale ce plutesc liber pe suprafaţa mărilor şi a oceanelor.
Mediu abisal - mediu oceanic care se caracterizează prin adîncimi mari, temperatură relativ constantă, lipsa luminii, stabilitatea apei, lipsă de vegetaţie şi faună cu adaptări specifice.
v___________________________________________________________________
_ — ■ ■ —— • N
CP repere
• Spaţiul montan prezintă o multitudine de specii endemice, al căror număr creşte odată cu altitudinea şi izolarea geografică.
• Din punct de vedere biogeografic, în spaţiul montan se disting următoarele etaje, diferenţiate în funcţie de altitudine, climă şi expoziţia versanţilor: etajul nival, etajul subnival, etajul alpin, etajul subalpin, etajul montan superior, etajul montan inferior, etajul colinar.
v.___________________________________________________________________;
EVALUARE
1. Caracterizează mediul intrazonal al Munţilor Anzi.
2. Explică modificările aduse de om în structura şi funcţionarea mediului regiunilor situate la mari altitudini.
3. Caracterizează mediul urban.
4. Ce ştii despre tipologia aşezărilor rurale?
5. Explică consecinţele impactului antropic în mediile urban şi rural.
6. Caracterizează principalele medii oceanice. Completează tabelul:
| Criterii de caracterizare
Mediul litoral
Mediul pelagic
Mediul abisal
Localizare Condiţii de viaţă Lumea organică Adaptările lumii organice
7. Elaborează Tabelul simbolic pentru principalele medii oceanice.
8. Explică urmările impactului antropic asupra mediului oceanic.
J
48 Capitolul II. Tipologia mediului geografic
CAPITOLULUI
Domeniile de degradare a mediului.
Măsuri de protecţie
Tema 10
Degradarea mediului natural. Măsuri de protecţie
Competenţe:
• realizarea unui discurs critic utilizînd terminologia specifică referitoare la degradarea mediului natural;
• prezentarea tipurilor de degradare a mediului;
• identificarea surselor de poluare a mediului în localitatea natală;
• manifestarea unei atitudini critice şi a unui comportament constructiv faţă de calitatea mediului.
li
• Ce factori conduc la degradarea mediului? Care sînt consecinţele acestui proces? Care este rolul tău în combaterea degradării mediului?
Degradarea mediului natural înseamnă procesul de scădere sau de pierdere a calităţii lui, care se produce ca urmare atît a fenomenelor naturale, cît şi a intervenţiei neraţionale a omului, fără a ţine cont de capacitatea de regenerare a naturii. Se cunosc mai multe tipuri de degradare a mediului:
■ degradarea fizică are loc atunci cînd componentele mediului sînt afectate prin acţiuni mecanice (defrişarea abuzivă a pădurilor, suprapăşunatul, procesele de aridizare (fig. 10.1), eroziunea solului, salinizarea solului, furtunile de praf în regiunile deşertice, semideşertice şi de stepă, înnămolirea rîurilor cu aluviuni);
■ degradarea prin poluare are loc prin acţiunea substanţelor chimice, radioactive, bacteriologice asupra componentelor mediului înconjurător, conducînd la modificarea compoziţiei chimice a materiei.
Există poluare chimică, termică, bacteriologică, radioactivă:
* poluarea chimică este cauzată de emanarea în aer sau deversarea în apele de suprafaţă a reziduurilor industriale, a apelor menajere;
■ poluarea termică este specifică pentru cursurile de apă din preajma termocentralelor. Apele utilizate de termocentrale au o temperatură mai ridicată
faţă de apa din rîu. Deversate în rîuri, aceste ape afectează flora şi fauna acvatică;
■ poluarea bacteriologică reprezintă infectarea cu bacterii, fiind specifică pentru aer, sol şi apă;
* poluarea radioactivă are loc în regiunile în care s-au produs accidente nucleare, de asemenea în preajma fabricilor de armament, a centralelor nucleare, a exploatărilor miniere de uraniu. Deplasarea maselor de aer contri-
50 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
buie la răspîndirea substanţelor radioactive pe suprafeţe mari, poluînd ansamblul de componente ale mediului înconjurător.
Poluarea poate fi cauzată şi de unele fenomene naturale, cum sînt erupţiile vulcanice, care aruncă în aer cantităţi mari de gaze poluante.
Pentru ca o substanţă chimică să fie considerată factor poluant, aceasta trebuie să depăşească limita concentraţiei maxim admisibile (CMA), definite prin cantitatea de substanţe cu efect poluant pe o unitate de masă. De exemplu: pentru Republica Moldova au fost elaborate CMA ale poluanţilor: dioxid de sulf- 0,5 mg/m3 în 30 de minute şi 0,05 mg/m3 în 24 de ore; dioxid de azot- 0,085 mg/m3 în 30 de minute şi 0,04 mg/m3 în 24 de ore.
Degradarea mediului s-a făcut simţită la dimensiune mondială în a doua jumătate a secolului al XX-lea, îndeosebi după anul 1970. S-a stabilit că orice modificare a unui component are influenţă asupra mediului în ansamblu. Multe componente ale mediului înconjurător au suferit transformări funcţionale cauzate de activitatea antropică, prin care s-au îndepărtat sensibil de caracteristicile lor naturale. Acţiunile neraţionale ale omului în mediul înconjurător provoacă perturbări esenţiale în evoluţia componentelor abiotice, dezechilibre ecologice, afectînd viaţa tuturor organismelor vii.
Cauzele care generează degradarea mediului geografic sînt:
■ extracţia şi utilizarea neraţională a resurselor naturale;
■ evoluţia demografică, care a condus la suprapopularea unor teritorii;
■ stocarea de deşeuri ale activităţilor umane în mediul înconjurător;
■ războaiele, experimentele chimice şi nucleare, accidentele industriale;
B administrarea necorespunzătoare a îngrăşămintelor, efectuarea incorectă a irigaţiilor şi a altor lucrări, ceea ce a provocat degradarea treptată a solului (înmlăştiniri, tasări etc.).
Sursele care determină deteriorarea calităţii mediului pot fi de origine naturală (numeşte aceste surse) şi antropică.
Sursele antropice (fig. 10.2) de degradare a mediului sînt numeroase şi cu urmări negative pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea omului.
3>
Explică acţiunile antropice de degradare a mediului utilizînd fig. 10.2.
Efectele degradării mediului sînt diverse:
■ poluarea aerului şi a apei, eroziunea solului şi folosirea neraţională a resurselor de petrol, gaze, cărbune provoacă îmbolnăviri ale căilor respiratorii, epuizarea resurselor energetice, reducerea biodiversităţii etc.;
* experimentele nucleare, avariile la staţiile atomice, creşterea radioactivităţii aerului, a solului şi apei generează boli genetice şi oncologice;
■ gazele industriale şi cele de eşapament conduc la mărirea concentraţiei de COz în atmosferă, la încălzirea ei, ceea ce poate genera topirea gheţarilor, creşterea nivelului apei în Oceanul Mondial, inundarea Pămîntului;
Tema 10. Degradarea mediului natural. Măsuri de protecţie 51
Fig. 70.2. Acţiunile antropice care conduc la degradarea mediului (după S. Neguţ)
■ în atmosferă se acumulează şi S02, substanţă ce provoacă ploile acide, cu efecte nefaste asupra vegetaţiei;
■ lucrările agrotehnice efectuate cu încălcarea tehnologiilor conduc la eroziunea solului şi la scăderea fertilităţii lui;
■ activitatea neraţională a omului a avut drept consecinţă extinderea deşertu- rilor Sahara, Gobi, Kara-Kum;
■ în multe ţări, inclusiv în Republica Moldova, devine reală problema insuficienţei de apă potabilă.
Omenirea ajunge treptat în pragul unei catastrofe ecologice. Astfel, problema ecologică a devenit una globală, iar misiunea fiecăruia dintre noi este să protejăm mediul natural pe întreaga planetă.
Protecţia mediului
Păstrarea calităţii mediului este un element principal legat de protecţia lui. Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, care poate să asigure o ambianţă satisfăcătoare şi condiţii adecvate de viaţă pentru oameni. Calitatea mediului determină calitatea vieţii.
Protecţia mediului reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse de societate pentru menţinerea echilibrului ecologic şi chiar îmbunătăţirea calităţii factorilor naturali, în scopul asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare. Intervenţiile umane în natură au subminat capacitatea de autoreglare a sistemelor naturale. Acţiunea omului asupra mediului a condus la deteriorarea unor vaste ecosisteme naturale, la epuizarea solurilor şi a resurselor de apă dulce, la dispariţia unor specii vegetale şi animale. în astfel de condiţii, protecţia mediului a devenit o problemă primordială a societăţii umane, care nu poate fi abordată şi rezolvată separat, ci împreună cu celelalte mari probleme pe care le are de înfruntat omenirea: căutarea noilor surse de energie, materii prime, deficitul de apă potabilă, de produse alimentare, diminuarea sărăciei,
52 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
explozia demografică şi urbană etc. Toate aceste probleme trebuie soluţionate simultan, întrucît de ele depind prosperitatea materială şi progresul spiritual ai omenirii într-un mediu sănătos. în legătură cu aceasta, în multe ţări ale lumii au fost efectuate cercetări privind calitatea mediului înconjurător. Drept urmare, au fost aprobate o serie de recomandări cu caracter interstatal.
în anul 1970 a intrat în vigoare Programul Naţiunilor Unite privind mediul ^înconjurător. Ulterior a fost organizată prima conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind mediul înconjurător (Stockholm, 1972), care a lansat ideea ca ziua de 5 iunie să fie declarată Ziua mondială a mediului. A fost elaborată şi Declaraţia privind mediul înconjurător, în care au fost incluse principiile de bază ale cooperării internaţionale în acest domeniu. Următoarea conferinţă internaţională a avut loc în anul 1992, la Rio de Janeiro, şi a adus în centrul atenţiei conceptul de dezvoltare durabilă. Acest concept presupune utilizarea resurselor naturale în condiţiile conservării mediului înconjurător, pentru asigurarea bunăstării generaţiilor viitoare, crearea condiţiilor de existenţă favorabile şi aprovizionarea cu resurse naturale inepuizabile.
Din acţiunile pentru protejarea mediului în plan naţional fac parte:
■ măsuri tehnice, care se aplică în fiecare domeniu afectat (aerul, apa, solul, formele de relief, elementele biotice). Acestea au ca scop eliminarea efectelor negative;
■ măsuri administrative, care presupun stabilirea limitelor pînă la care o poluare (de exemplu: poluarea aerului cu oxizi de sulf şi de azot) nu este dăunătoare pentru sănătatea populaţiei. Aceste limite sînt numite concentraţii maxim admisibile sau standarde;
s măsuri legislative. Practic în toate ţările lumii există legislaţii de mediu, încălcarea lor este sancţionată de stat;
■ studii de impact ecologic. Realizarea acestor măsuri permite evaluarea riscurilor pentru mediu, luarea unor decizii asumate în acest domeniu;
■ promovarea economiei ecologice, în care să fie respectate drepturile mediului, să fie utilizate tehnicile de protecţie a mediului etc. Preţurile de piaţă ale produselor trebuie să includă şi cele de protecţie a mediului (taxe ecologice). Astfel, trebuie efectuate calculul de cost pentru produs şi alt calcul pentru protecţia mediului.
La scară mondială se organizează reuniuni internaţionale, se negociază şi se semnează acorduri şi convenţii sub egida ONU, a Uniunii Europene etc.
La sfîrşitul secolului al XX-lea, pe fundalul general al dezvoltării societăţii umane s-au evidenţiat şi cîteva probleme cu caracter global sau regional, care exprimă starea şi tendinţele de dezvoltare a mediului. Soluţionarea lor, în special protecţia atmosferei şi a climatelor terestre, a Oceanului Planetar, a genofondului biosferei, protejarea şi utilizarea raţională a resurselor minerale etc., necesită eforturi colective din partea tuturor ţărilor lumii şi o coordonare la scară internaţională.
Tema 10. Degradarea mediului natural. Măsuri de protecţie 53
REPERE
• Orice modificare a unei componente are influenţă asupra mediului în ansamblul său.
• Raportul dintre elementele naturale şi cele antropice defineşte gradul de an- tropizare.
• Calitatea mediului reprezintă o componentă a unui concept mai larg, denumit calitatea vieţii.
• Protecţia mediului reprezintă o activitate umană conştientă, care se realizează prin conservarea, ocrotirea mediului şi utilizarea raţională a resurselor naturale, respectînd principiul dezvoltării durabile.
• Conservarea mediului presupune un ansamblu de măsuri pentru asigurarea păstrării şi îmbunătăţirii calităţii mediului.
• Ocrotirea mediului vizează un ansamblu de măsuri legislative prin care sînt scoase din circuitul economic terenuri cu valoare ştiinţifică şi peisagistică deosebită, acestea fiind declarate forme de ocrotire a mediului.
• Monitoringul mediului este un sistem de supraveghere continuă a mediului înconjurător.
EVALUARE
1. Defineşte noţiunile degradarea mediului, protecţia mediului, ocrotirea mediului.
2. Precizează tipurile de degradare şi poluare a mediului după acţiunile prezentate în tabelul simbolic (vezimodelul).
Exploatarea minereului +
de uraniu
Deversarea în rîuri a apelor industriale
Prezenţa în aer a bacteriilor patogene
Suprapăşunatul
Eroziunea solului
3. Ce factori poluanţi cunoşti în mediul localităţii natale? Ce prezintă CMA?
4. Explică acţiunile antropice care pot conduce la degradarea mediului.
5. Analizează efectele degradării mediului.
6. Identifică cel mai poluat sector din localitatea ta. Precizează cauzele.
7. Ce ştii despre accidentul de la Cernobîl şi impactul acestuia asupra mediului din ţara noastră?
8, Numeşte măsurile de protecţie a mediului înconjurător.
54 Capitolul. III. Domeniile de degradare a mediului
Tema î ! Degradarea mediului aerian
Competenţe:
• elaborarea unui demers explicativ privind impactul antropic asupra aerului;
• identificarea surselor de poluare a aerului atmosferic;
• argumentarea consecinţelor impactului antropic asupra aerului;
• manifestarea unei atitudini critice şi constructive faţă de calitatea aerului.
• Ce rol are aerul ca factor de mediu? Care sint factorii ce conduc la degradarea aerului? Ce consecinţe are degradarea aerului?
Degradarea mediului aerian
Aerul atmosferic absoarbe zilnic cantităţi mari de particule solide, lichide şi gazoase emanate de variate surse naturale şi artificiale. în atmosferă se ridică în fiecare minut pulberi şi gaze fie de natură vegetală (spori, granule de polen), fie provenite din erupţiile vulcanice sau din distrugerea scoarţei terestre, eroziunea solului.
Dar cel mai mare impact asupra atmosferei îl au factorii antropici. Uzinele, fabricile (fig. 11.1), termocentralele, autovehiculele sint principalii poluatori care modifică compoziţia naturală şi calitatea aerului. Poluarea aerului se poate manifesta sub formă de ceaţă, negură, aer ceţos.
Impactul antropic negativ asupra proceselor ce decurg în atmosferă este cauzat de: reducerea considerabilă a suprafeţelor de pădure; poluarea Oceanului Planetar (avînd consecinţe negative asupra algelor verzi); consumul sporit de oxigen în procesele de ardere tehnologică la mijloacele de transport ce funcţionează pe baza motoarelor cu ardere internă şi în industrie. Aceste procese conduc la micşorarea cantităţii de oxigen din atmosferă. Deocamdată această micşorare nu este evidentă, dar se află în dinamică.
Motoarele cu ardere internă şi tehnologiile industriale produc şi o cantitate enormă de dioxid de carbon (peste 20 mld. tone în fiecare an), iar după unele date, în ultimii 100 de ani cantitatea acestui gaz a crescut cu 15%. Nu întîmplător în cadrul recentelor întruniri şi conferinţe internaţionale ale climatologilor se argumentează tot mai frecvent o valoare cantitativă de C02 egală cu 0,04% din volumul total de gaze din atmosferă, în comparaţie cu 0,03%
Fig. 11.1. Uzinele - surse de poluare a aerului
Tema i 1. Degradarea mediului aerian 55
Metanul eliberat în timpul proceselor de digestie la animale, de lanurile de orez, mlaştini, vegetaţia în putrefacţie şi conductele de gaze
Oxidul de azot provenit din gazele de eşapament şi fertilizanţii agricoli
Metanul din de- şeurile intrate în putreficaţie
0 parte din căldură serăspîndeşteîn spaţiu
Spumele plastice, aerosolii
Bioxidul de carbon din pădurile şi pajiştile incendiate
Bioxidul de carbon provenit din arderea carburanţilor fosili
Fig. 11.2. Factorii care declanşează mecanismul efectului de seră
evaluată pînă acum. La prima vedere nu ar exista motive de alarmare, deoarece cantitatea de C02 nu a sporit cu mult, iar din alt punct de vedere, aceasta ar îmbunătăţi condiţiile de hrană a plantelor. însă proprietăţile dioxidului de carbon ne permit să afirmăm că şi acest exces neînsemnat de gaz constituie o problemă cu caracter global. Climatologii explică actuala încălzire globală prin rolul specific al dioxidului de carbon, ca factor-cheie ce derulează mecanismul efectului de seră (fig. 11.2). Astfel, concentrarea de C02în troposferă, provenită din diferite surse (artificiale şi naturale), are acelaşi rol ca şi pelicula în seră, care permite ca radiaţia solară de undă scurtă să treacă fără obstacole spre suprafaţa terestră. Aceasta, la rîndul său, transformă radiaţia primită în radiaţie de undă lungă (căldură), care, în mare parte, este reţinută, încălzind atmosfera inferioară. Cercetările demonstrează o tendinţă lentă de creştere a temperaturii medii a atmosferei cu valori deocamdată neînsemnate, dar cu un şir de modificări în regimul şi forţa manifestării proceselor atmosferice. Se constată abateri considerabile în regimul temperaturilor, al precipitaţiilor, o frecvenţă mai pronunţată a proceselor distructive (ploi torenţiale, secete, uragane etc.). Tendinţa de reducere a învelişului de gheaţă din regiunile polare şi cele montane este şi ea o urmare a efectului de încălzire globală. Cele mai evidente creşteri ale temperaturii aerului se atestă în oraşele mari şi în centrele industriale, unde temperatura aerului este cu 2-4°C mai ridicată comparativ cu valorile medii de pe teritoriul regiunii.
Examinează fig 11.2 şi formulează concluzii.
56 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Sursele de poluare a aerului atmosferic
Poluarea aerului atmosferic constă în schimbarea compoziţiei chimice a aerului sub aspectul proporţiei dintre substanţele constituente ale acestuia şi cele nou-apărute, cu efecte dăunătoare pentru mediul înconjurător în ansamblu sau pentru unele componente ale acestuia.
Sursele de poluare a aerului atmosferic se pot grupa în două categorii:
■ surse naturale, dintre care cele mai importante sînt:
- solul uscat şi neacoperit de vegetaţie, care pulverizează particulele de praf;
- plantele şi animalele, de la care provin polenul, puful, părul, penele, sporii de ciuperci etc.;
- erupţiile vulcanice, care reprezintă o sursă apreciabilă de cenuşă vulcanică, gaze (C02, S02, H2S etc.) şi vapori de apă;
- spaţiul cosmic, din care provine praful cosmic;
■ surse artificiale (antropice), ce rezultă din activitatea omului, dintre care fac parte:
a) sursele fixe, care, la rîndul lor, includ două grupe:
- sursele ce ţin de arderea combustibililor din activităţile menajere (utilizarea diferitor tipuri de combustibili în condiţii casnice), din industria energetică;
- sursele bazate pe procesele industriale, cum sînt cele chimice, siderurgice, metalurgice, ale materialelor de construcţie (fig. 11.3);
b) sursele mobile, care includ toate mijloacele de transport ce răspîndesc poluanţi pe distanţe mari. Astfel, în Europa Centrală şi de Est sursele mobile (în special traficul rutier) sînt responsabile pentru aproximativ 30-60% din emisiile de monoxid de carbon, între 35 şi 95% din emisiile de plumb şi mai puţin de 5% din emisiile de di- oxid de sulf. Vehiculele emit, de asemenea, mici cantităţi de toxine şi substanţe cancerigene ca, de exemplu, benzenul şi aldehidele.
Prelucrarea Industria chimică petrolului
7%
Termoenergetica
Metalurgia N ' I ^0% neferoaselor
Producţia materialelor de construcţie 12%
Siderurgia Transportul auto
• Explică poluarea atmosferei de diferite ramuri ale industriei utilizînd
fig. 1 1.3.
15% 23%
Fig. 11.3. Poluarea atmosferei de diferite ramuri ale industriei
Poluanţii aerului atmosferic sînt substanţele produse artificial de activităţile umane, care modifică procesele şi fenomenele atmosferice, au impact negativ asupra organismelor vii, inclusiv asupra sănătăţii omului. După starea de agregare şi gradul de dispersie se disting două categorii de poluanţi:
1) suspensiile din aer (aerosolii), care includ poluanţii dispersaţi în aer sub formă lichidă sau solidă;
2) gazele şi vaporii poluanţi, aflaţi în aer sub formă de dispersie moleculară gazoasă.
Tema
Suspensiile din aer au dimensiuni variate: cele de dimensiuni mai mari se depun foarte repede, iar cele de dimensiuni mai mici ajung pînă la nivelul molecular. Cele mai răspîndite suspensii sîntpulberile care se produc prin:
- antrenarea de către curenţii de aer a particulelor de sol sau a deşeurilor depozitate în halde;
- emisiile de poluanţi sub formă de pulberi, cum este cazul întreprinderilor producătoare de ciment, centralelor termoelectrice pe bază de cărbune, şantierelor de construcţii etc.
Poluarea atmosferei are loc ca urmare a emisiei unei cantităţi mari de pulberi (îndeosebi după furtunile de praf sau cele rezultate din arderea combustibililor ori în timpul erupţiilor vulcanice) sau a dezvoltării ceţu- rilor foarte dense (smog). Concentraţiile mari de oxizi de azot, sulf şi clor în aerul bogat în vapori de apă cauzează formarea ploilor acide. Astfel de ploi provoacă, în mare parte, degradarea vegetaţiei. De pe urma ploilor acide suferă îndeosebi pădurile de stejar, fag şi conifere din Fig. 11.5. Efectele ploilor acide regiunile temperate (fig. 11.4,11.5). Ele influen-
asupra vegetaţiei de pădure ţează calitatea apelor, solului, biodiversităţii.
Starea mediului aerian în Republica Moldova
• Examinează fig. 1 lAşi 11 5 şi formulează concluzii.
în Republica Moldova s-au constatat în ultimii ani depăşiri ale concentraţiilor medii anuale în localităţile urbane, în special suspensii solide - în municipiul Bălţi,
regiuni cu mari concen- ■ ■ ' traţii de oxizi de sulf şi ’ . azot
\zone unde ploile acide sînt un pericol potenţial
oraşe cu nivel ridicat de poluarea aerului
lipi pH mai mic decît 4 r_'_____; (cel mai acid)
!|j pH între 4 şi 4,5 pH între 4,6 şi 5
58 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
formaldehidă - în municipiile Bălţi, Chişinău şi Tiraspol, dioxid de azot-în municipiul Chişinău.
Nivelul înalt de poluare cu aceste substanţe se menţine pe parcursul mai multor ani şi se datorează unui şir de factori: activitatea întreprinderilor industriale pe baza unor tehnologii depăşite, salubrizarea insuficientă a arterelor şi pieţelor urbane (fig. 11.6), intensificarea traficului rutier etc.
Starea şi calitatea aerului atmosferic în ţara noastră sînt condiţionate de cîteva surse principale de poluare:
■ sursele fixe de poluare, care includ întreprinderile industriale, obiectele în construcţie, centralele termoelectrice, ca- zangeriile mari (fig. 11.7), medii şi mici, staţiile de alimentare şi depozitele de produse petroliere.
Actualmente, în Republica Moldova sînt înregistrate circa 4000 de întreprinderi industriale, care reprezintă surse fixe de poluare, inclusiv 3 centrale termoelectrice mari, 40 de cazange- rii raionale şi un şir de unităţi economice mai mici;
Fig. 11.6. Gunoiştile de pe străzi - surse de poluare a aerului
Fig. 71.7. Cazangerie fumegîndă
■ sursele mobile de poluare, care includ transportul auto, parcurile auto şi tehnica agricolă (fig. 11.8).
Principala sursă de poluare a aerului atmosferic, îndeosebi în oraşele mari ale republicii, este transportul auto. Autoturismele constituie circa 70% din numărul total de mijloace de transport înregistrate. Este de menţionat şi faptul că parcul auto este destul de vechi, ceea ce condiţionează mărirea volumului şi calităţii emisiilor de gaze de eşapament. Cota mijloacelor de transport cu termenul de exploatare mai mare de 10 ani este de circa 70%, fapt ce contribuie la poluarea intensă a aerului. La sfîrşitul anului 2004, în ţara noastră erau înregistrate peste 470 000 de mijloace de transport, fiind evidentă o tendinţă lentă de creştere a acestui indice;
■ fluxul transfrontalier de substanţe nocive, care include poluarea transfron- talieră a aerului atmosferic pe distanţe mari.
Fig. 11.8. Tehnica agricolă - sursă de poluare a aerului
Tema 1 1. Degradarea mediului aerian 59
Poluarea transfrontalieră a aerului în Republica Moldova este dominată de problema ploilor acide, condiţionate de emisiile de dioxid de sulf şi dioxid de azot de la centralele termoelectrice, întreprinderile industriale, mijloacele de transport etc. Pe parcursul ultimelor decenii, ţările Europei Centrale şi de Vest au avut contribuţii importante la fluxurile internaţionale de poluanţi prin cantităţile enorme de depuneri acide transportate de masele de aer spre ţările Europei de Est, inclusiv spre ţara noastră. Strategiile pentru soluţionarea problemelor cauzate de poluarea transfrontalieră a aerului impun realizarea eforturilor comune ale ţărilor europene de a reduce emisiile şi consecinţele respective. Acesta a fost unul dintre motivele adoptării Convenţiei de la Geneva asupra poluării atmosferice transfrontalière pe distanţe lungi, precum şi a unei serii de alte documente.
Calitatea aerului atmosferic în oraşele mari este influenţată preponderent de emisiile ce provin de la autovehicule, cazangerii şi întreprinderile mari, iar în centrele raionale şi în localităţile rurale - de la întreprinderile mici, precum mori, fabrici de vin, brutării, cariere şi gospodăriile casnice.
Emisiile de particule solide şi de gaze nocive în aerul atmosferic iau proporţii. O influenţă semnificativă asupra calităţii aerului atmosferic o au şi emisiile de substanţe organice volatile, metale grele, care reprezintă o parte mică (circa 3,5%) din emisiile totale, dar care au un impact substanţial asupra populaţiei din cauza gradului înalt de toxicitate.
Care sînt efectele poluării aerului în Republica Moldova?
Impactul poluării aerului asupra mediului
Pulberile din aer măresc nebulozitatea, micşorînd afluxul de lumină important pentru plante, iar depuse pe frunze, împiedică fotosinteza, dereglează respiraţia şi evapotranspiraţia. Prin urmare, cantitatea de clorofilă se reduce, frunzele îşi schimbă culoarea, plantele nu se dezvoltă, rămînînd pitice. La unele plante apar modificări
morfologice: în special la viţa-de-vie frunzele se gofrează, iar la grîu şi la ovăz se încreţesc sau se rulează. Productivitatea culturilor agricole scade, ajungînd uneori să fie de 2,5 ori mai mică decît în condiţii optime. Similar acţionează cenuşa şi negrul de fum, care au efecte negative asupra sănătăţii omului: irită ochii, căile respiratorii, reduc rezistenţa la infecţii, provocînd boli cronice.
Pesticidele, în mod deosebit erbicidele absorbite de particulele de sol, precum şi cele sub formă de aerosoli, în timpul tratării culturilor agricole, pădurilor (fig. 11.9) poluează aerul at- Fig. 11.9. Prelucrarea pădurilor cu mosferic, fiind purtate de curenţii de aer verti-
pesticide conduce la poluarea aerului caii şi orizontali.
»
60 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Tema 11. Degradarea mediului aerian 61
Tema 12
Protecţia mediului aerian
Competenţe:
• utilizarea terminologiei specifice referitoare la protecţia mediului aerian;
• elaborarea soluţiilor pentru protecţia mediului aerian;
• formarea unui comportament constructiv faţă de calitatea mediului aerian.
Ce măsuri se întreprind în localitatea natală pentru protecţia aerului? Care dintre ele sînt cele mai eficiente?
Ţinînd cont de faptul că principalele surse de poluare a atmosferei sînt mijloacele de transport şi ramurile industriei, precum termoenergetica, siderurgia, industria chimică şi petrochimică, a materialelor de construcţie (îndeosebi industria cimentului), protecţia aerului are ca scop reducerea şi diminuarea emisiilor nocive produse pe aceste căi. Au fost efectuate studii care demonstrează că poluarea atmosferică poate fi diminuată sau chiar înlăturată. Dotarea întreprinderilor cu instalaţii depoluante, utilizarea tehnologiilor nepoluante, amplasarea întreprinderilor la distanţe mari faţă de zonele dens populate, crearea zonelor verzi sînt măsuri eficiente de protecţie a aerului atmosferic. Dar principalul mijloc de combatere a poluării atmosferice este cel preventiv. Dezafectarea (schimbarea destinaţiei iniţiale) multor întreprinderi industriale din unele are- ale puternic poluate a avut loc cu succes în multe regiuni ale lumii. Ca exemple pot servi oraşele Pitsburg (SUA), Londra (Marea Britanie), zona germană Ruhr, oraşul Hamburg etc., care au suportat transformări radicale, şi anume: a dispărut fenomenul de smog, poluarea aerului a fost diminuată, în mare parte, datorită zonelor verzi.
Este ştiut faptul că automobilele constituie principala sursă de impurificare a aerului, emanînd în aer cantităţi mari de hidrocarburi, oxizi de carbon, oxizi de azot, precum şi plumb. în această direcţie au fost efectuate cercetări intense, experimentări şi proiecte îndrăzneţe, cum ar fi inventarea electromobilului, care acţionează pe bază de energie electrică, a automobilului cu motor cu etanol, care este nepoluant, au fost perfecţionate motoarele actuale pentru a degaja o cantitate mai mică de substanţe toxice, au fost amelioraţi combustibilii.
Principalele măsuri de conservare a calităţii aerului sînt:
® implementarea unui sistem eficient de monitoring (supraveghere);
■ folosirea mijloacelor tehnice de combatere a poluării şi a emisiilor de poluanţi, care presupun:
- utilarea întreprinderilor cu instalaţii antipoluante de reţinere şi captare a pulberilor (separatoare, precipitoare electrostatice, scrubere, filtre), a gazelor şi vaporilor toxici (dispozitive de neutralizare, comprimare, lichefiere etc.);
62 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
- perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, trecerea lor la combustibili mai puţin poluanţi (de exemplu: metan, hidrogen etc.);
- utilizarea ca agent tehnic a gazelor naturale, a energiei electrice;
- amenajarea zonelor verzi;
- reglementarea traficului rutier în vederea evitării aglomeraţiilor de autovehicule;
* planificarea zonelor sanitare la proiectarea întreprinderilor industriale;
B reducerea şi chiar eliminarea degajării în atmosferă a substanţelor poluante prin utilizarea tehnologiilor noi în industriile care poluează atmosfera, prin captarea substanţelor nocive chiar de la sursele de emisie, prin desulfurarea gazelor de ardere;
■ diminuarea răspîndiriipoluanţilor în aer prin dispersarea lor la înălţimi mari sau în timpul fenomenelor meteorologice care favorizează dispersia lor;
■ amplasarea industriilor poluante departe de zonele locuite.
Poluarea aerului atmosferic cu substanţe radioactive în urma accidentelor nucleare, experienţelor militare provoacă un impact dezastruos şi de lungă durată, iar măsurile de ameliorare sînt specifice, costisitoare şi cu o eficacitate redusă.
Aerul, ca şi alte componente ale mediului înconjurător, are capacitatea de a se autoepura.
Autoepurarea aerului atmosferic este procesul prin care aerul revine pe cale naturală la compoziţia anterioară poluării. Acest proces se realizează prin curenţii de aer, sedimentare şi precipitaţii.
Autoepurarea prin curenţii de aer constă în deplasarea poluanţilor din atmosferă odată cu masele de aer. Ca urmare, aceste mase de aer se vor comporta ca orice aer poluat, dar consecinţele se vor produce departe faţă de sursa de poluare, depăşind uneori frontierele ţărilor. Rezultă aşa-numita poluare transfrontieră (specifică mai ales regiunii europene).
Sedimentarea particulelor de praf este posibilă în condiţii de calm atmosferic, cînd pulberile ajung la sol, în ape sau pe plante, cu consecinţele ce decurg de aici: poluarea solului, a apelor, micşorarea intensităţii fotosintezei etc.
Precipitaţiile contribuie la autoepurarea aerului prin: antrenarea mecanică a poluanţilor, dizolvarea acestora şi combinarea poluanţilor cu apa, din care rezultă uneori ploile acide.
Oamenii au observat fenomenul de autoepurare şi l-au folosit mult timp, con- siderînd că mediul poate funcţiona ca un receptor nelimitat de deşeuri ale activităţilor umane. Dar limitele şi capacităţile de autoepurare au fost depăşite demult, volume considerabile de aer fiind poluate continuu în concentraţii diferite, avînd consecinţe dezastruoase asupra mediului înconjurător şi, în primul rînd, asupra sănătăţii omului.
Atît timp cît există această problemă, este necesară implementarea măsurilor de prevenire şi de combatere a poluării aerului în funcţie de caracteristicile poluantului.
Tema 12. Protecţia mediului aerian 63
Protecţia mediului aerian în Republica Moldova
în Republica Moldova se întreprind acţiuni de combatere a factorilor poluanţi:
Pentru localităţile urbane:
■ îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto (în special starea mijloacelor de transport cu motoare cu ardere internă);
■ instituirea testării tehnice anuale obligatorii a tuturor automobilelor;
B implementarea normativelor ecologice europene;
■ aplicarea restricţiilor la importul automobilelor cu un grad înalt de uzură;
■ inventarierea tuturor surselor de poluare prin crearea şi gestionarea unui registru al agenţilor poluanţi;
■ folosirea surselor de energie regenerabilă (eoliană, solară);
■ instalarea dispozitivelor (filtrelor) de purificare a emisiilor;
■ practicarea sistematică a curăţării umede a străzilor şi a pieţelor;
■ înverzirea teritoriilor.
Pentru localităţile rurale:
■ educarea populaţiei în spirit ecologic;
■ inventarierea şi întreţinerea corectă a încăperilor de stocare a pesticidelor;
■ interzicerea utilizării în calitate de combustibil a anvelopelor auto;
■ controlul asupra gradului de poluare a aerului cu praf în carierele deschise de extragere a materialelor de construcţie;
■ interzicerea arderii gunoiştilor, a miriştilor şi a paielor;
■ crearea unui sistem centralizat de colectare a deşeurilor; instalarea în fiecare gospodărie a tomberoanelor speciale;
■ crearea ministaţiilor de epurare a apei.
Pentru localităţile urbane şi cele rurale este necesară aplicarea unui sistem eficient de management al deşeurilor solide, de colectare selectivă şi de valorificare a deşeurilor şi ambalajelor, incinerarea separată a deşeurilor menajere şi industriale cu producerea concomitentă a energiei electrice şi termice, precum şi reciclarea deşeurilor.
Implementarea continuă a acestor şi a altor măsuri va reduce cauzele riscurilor climatice, ale modificării climei. Recunoscînd importanţa problematicii ce ţine de influenţa schimbărilor climatice asupra umanităţii, Republica Moldova a aderat la Convenţia-cadru a ONU cu privire la schimbarea climei (9 iunie 1995) şi la Protocolul de la Kyoto (13 februarie 2003).
• Se ard gunoaiele din grădini în localitatea ta? Ce consecinţe are acest proces? Propune soluţii pentru a combate arderea gunoiştilor şi a anvelopelor.
• Propune măsuri pentru amenajarea mediului în zonele industriale din oraşele mari ale Republicii Moldova.
64 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
EVALUARE
1. Argumentează afirmaţia: principalul mijloc de combatere a poluării atmosferice este prevenirea acestui proces nefast.
2. Caracterizează principalele măsuri de protecţie a aerului completînd rubricile tabelului:
Măsuri de protecţie a aerului
Esenţa
Implementarea monitoringului
Utilizarea mijloacelor tehnice de combatere a poluării
Planificarea zonelor sanitare la proiectarea întreprinderilor industriale
Reducerea cantităţii de substanţe poluante în atmosferă
3. Explică formele de autoepurare a aerului completînd rubricile tabelului:
Tipuri de autoepurare a aerului
Explicaţii
Autoepurarea prin curenţii de aer
Autoepurarea prin sedimentare
Autoepurarea prin precipitaţii
4. Propune măsuri de protecţie a aerului în localitatea natală.
Tema 12. Protecţia mediului aerian 65
T em a 13 Degradarea mediului acvatic
Competenţe:
• realizarea unui discurs critic referitor la problemele degradării mediului acvatic;
• identificarea tipurilor de poluare;
• formarea unei atitudini critice şi a unui comportament constructiv faţă de calitatea mediului acvatic.
Care este rolul apei în mediul geografic? Care sînt factorii ce conduc la degradarea mediului acvatic? Numeşte consecinţele degradării mediului acvatic.
Rolul apei ca factor de mediu
Apa - sub toate formele ei de agregare (gazoasă, solidă, lichidă) - constituie, direct sau indirect, condiţia principală a vieţii. Ea este factorul de bază în formarea
climatelor Terrei, modelează scoarţa terestră, ge- nerînd variate forme de relief, constituie mediul de viaţă al multor organisme, este cel mai răspîn- dit solvent, asigură marile circuite din natură (al căldurii, al substanţelor organice şi anorganice), serveşte ca materie primă în industria chimică, ca sursă energetică. Rolul important al apei în biosferă constă în faptul că aceasta este sursa de hidrogen pentru procesele vitale. Fără apă nu se poate realiza fotosinteza, iar organismele vii, inclusiv omul, nu pot exista. Oamenii utilizează apa în mişcare (apa curgătoare din rîuri, curenţii maritimi, valurile şi mareele) pentru producerea energiei electrice, pentru transportul pasiv (plu- tăritul) (fig. 13.1). Rîurile, mările şi oceanele au permis dezvoltarea transportului acvatic (fluvial, maritim). Din apă se extrage o cantitate impunătoare de sare, sulf etc.
Fig. 13.1. Plutăritul
Consum casnic
Industrie şi energetică
22%
Irigaţie
70%
Examinează fig 13 2 şi formulează concluzii despre rolul apei în activităţile omului.
Fig. 13.2. Repartiţia mondială medie Consumul de apă pentru necesităţile umane a consumului de apă pe sectoare de se dublează la fiecare 10-20 de ani.
activitate
66 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Apele dulci (cu un conţinut scăzut de săruri) reprezintă numai 2,6% din totalul apei pe Pămînt (fig. 13.3). Rezervele de apă dulce sînt repartizate neuniform pe glob (fig. 13.4), iar cea mai mare parte se găseşte sub formă de gheaţă în calotele glaciare de la poli şi în gheţarii montani.
• Analizează fig. 13.3,13.4 şi formulează concluzii.
în etapa contemporană, 1/3 din populaţia lumii resimte o insuficienţă de apă potabilă, de aceea în multe cazuri apa este tratată ca marfa pentru export. De exemplu: unele ţări din Africa de Nord, ca Algerul, îşi asigură necesarul de apă potabilă în mare parte din import, iar altele
0 produc prin metode de desalinizare a apei de mare (Kuwaitul, Arabia Saudită).
Sursele de poluare. Tipurile de
poluare a apelor
în cadrul unor procese industriale se consumă cantităţi foarte mari de apă. De exemplu: pentru a produce: 1 tonă de fontă sînt necesare 15-40 m3 de apă, 1 tonă de plumb - 40-70 m3,
1 tonă de carne - 6-10 m3, 1 tonă de săpun - 10-2Om3, 1 tonă de zahăr - 100- 150 m3 de apă. Cantităţi enorme de apă consumă centralele termoelectrice şi cele nucleare. Agricultura este şi ea un mare consumator de apă; astfel, numai pentru adăpatul unui animal şi întreţinerea curăţeniei se consumă de la 20 pînă la 100 litri de apă pe zi. Pentru a produce 1 kg de masă vegetală, diferite culturi agricole în condiţii variate consumă de la 150 pînă la 200 m3 de apă şi mai mult.
Problema deficitului de apă potabilă este agravată de reducerea cantităţilor de apă în rîuri, de micşorarea întinderii de păduri (care sporesc infiltrarea şi alimentarea subterană), de creşterea suprafeţei terenurilor arabile (care sporesc evaporarea), desecarea mlaştinilor, de consumul excesiv al apei etc.
Avariile la întreprinderile chimice, naufragiile unor vase petroliere (fig 13.5), toxicitatea deşeurilor, inclusiv a celor provenite de la întreprinderile industriale, administrarea nedozată a pesticidelor şi îngrăşămintelor minerale poluează grav bazinele acvatice. Utilizarea neraţională a resurselor de apă conduce la secarea rîurilor, a lacurilor şi la micşorarea rezervelor de ape subterane. Astfel, problema folosirii şi ocrotirii bazinelor acvatice a devenit una actuală.
în urma utilizării apei de către consumatori, aceasta îşi schimbă compoziţia, suferind modificări ale calităţilor sale naturale, şi, prin urmare, nu poate servi în scopurile în care era folosită anterior. Apele restituite sînt ape uzate, care au o compoziţie fizico-
Fig. 13.3. Repartiţia resurselor de apă pe glob
Australia şi Oceania Europa_ 5'f'
7,2%
Africa 10,3%
America de Nord
18,4%
Asia
32,3%
America de Sud 26,4%
Fig. 13.4. Repartiţia resurselor de apă dulce pe continente
Tema 13. Degradarea mediului acvatic 67
chimică şi bacteriologică modificată comparativ cu apele în stare naturală. Substanţele şi agenţii care determină modificarea compoziţiei iniţiale a apelor în care sînt evacuaţi se numesc poluanţi.
Poluarea apelor reprezintă modificarea în mod direct sau indirect a compoziţiei normale a acesteia, avînd impact negativ asupra stării mediului înconjurător şi, în special, asupra sănătăţii populaţiei umane.
Poluarea poate fi consecinţa unor fenomene naturale (apele de ploaie, apele provenite din topirea zăpezilor spală şi aduc cu sine nisip, argilă, frunze, resturi vegetale, cadavre de animale etc.), dar această impurificare nu are influenţă mare asupra organismelor acvatice vii. Cel mai tipic caz de poluare naturală a apei este „înflorirea” apei, fenomen datorat dezvoltării excesive a algelor. Apa capătă un miros specific de peşte alterat, mucegai şi o anumită culoare - verde, brună sau roşiatică. Astfel de apă nu mai poate fi utilizată nici în scopuri recreative, nici, cu atît mai puţin, pentru băut, adăparea vitelor sau altele.
Mai gravă este poluarea artificială, cauzată de activităţile omului.
Sursele de poluare, după provenienţa apelor uzate, se pot grupa astfel:
■ ape menajere, care conţin poluanţi din resturi alimentare, săpun, detergenţi, microorganisme etc., substanţe care provin în general de la populaţie, din activitatea casnică, restaurante, hoteluri, zone de agrement, terenuri de sport etc.;
■ ape uzate industriale, care provin din apele folosite în procesele tehnologice industriale. Apele uzate rezultate de la minele de cărbune conţin substanţe în suspensie, pe cînd cele provenite de la fabricile de zahăr conţin atît substanţe organice dizolvate, cit şi suspensii;
■ apele uzate agricole, care provin de la crescătoriile de animale (vite, porcine, păsări etc.), conţinînd poluanţi sub formă de substanţe organice şi suspensii, precum şi cele rezultate în urma irigării terenurilor agricole, fiind poluate cu substanţe organice, pesticide, suspensii etc.;
* apele radioactive, care pot conţine substanţe radioactive rezultate pe cale naturală, ca exemplu fiind Rodonul (gaz foarte toxic), sau care conţin radi- onuclizi sub formă lichidă, gazoasă sau solidă, provenind de la extragerea şi prelucrarea minereurilor radioactive.
în funcţie de natura agenţilor poluanţi existenţi în apele uzate, poluarea poate fi diferenţiată în:
■ poluarea fizică, în special cu substanţe radioactive, poluarea termică, poluarea determinată de elementele insolubile plutitoare sau sedimentabile;
■ poluarea biologică, adică bacteriană, virotică şi parazitologică, caracterizată de prezenţa microorganismelor patogene, care găsesc condiţii optime de dezvoltare în apele calde şi murdare;
Fig. 13.5. Accident naval în Marea Nordului
68 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
■ poluarea chimică, condiţionată de pătrunderea în apă a unor substanţe de natură organică (glucide, lipide şi proteine) sau anorganică (săruri).
Starea mediului acvatic în Republica Moldova
Fig. 13.6. Deversarea apelor reziduale
Monitorizarea nivelului de poluare a apelor în Republica Moldova este realizată de Ministerul Mediului şi Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care are o reţea largă de puncte de supraveghere pe tot teritoriul ţării. Există două căi de impurificare a apelor: naturală (seismicitate, alunecări de teren, torente de noroi, furtuni violente etc.) şi antropică (poluarea biologică şi chimică). Un rol deosebit de mare în poluarea apelor revine activităţii antropice.
Apele reziduale (menajere şi industriale) care se scurg în rîurile mari şi mici constituie agentul
principal de poluare a resurselor acvatice (fig. 13.6). De menţionat că volumul de apă utilizată în diverse activităţi economice, atît din fluviile mari, cît şi din rîurile mici, este impunător, iar sistemele de epurare care funcţionează în republică nu asigură în măsura necesară epurarea apelor uzate.
Sursele de poluare biologică cu ape reziduale menajere, în special provenite din serviciul sanitar al localităţilor, devin medii favorabile de dezvoltare a bolilor infecţioase. Aceste ape se caracterizează printr- un conţinut sporit de bacterii patogene, avînd un potenţial epidemiologie mare. La acest tip de poluare se atribuie şi apele reziduale menajere de la complexele zootehnice, rezultate din spălarea gunoiului de grajd, în care se conţin mulţi nitrati.
Apele reziduale industriale sînt cele deversate de combinatele chimice, metalurgice, de termocentrale, de întreprinderile de fabricare a zahărului, de prelucrare a pieilor, de fabricare a amidonului, a alcoolului, a vinurilor, a produselor lactate. Ele conţin substanţe cu un grad mare de nocivitate.
Deosebit de gravă este poluarea chimică a apelor de suprafaţă, care are loc prin intermediul
substanţelor chimice folosite în agricultură şi în Rg UJ Gunojşte neautotizatâ industrie. Pesticidele, hidrocarburile, detergenţii, pe ma/u/ unui rîu
Tema 13. Degradarea mediului acvatic 69
clorurile, nitraţii, fenolii, unele elemente chimice ca mercurul, nichelul, plumbul, stronţiul, fosforul sînt foarte toxice pentru om şi vieţuitoarele mediului acvatic.
Un alt factor potenţial de poluare sînt gunoiştile de pe malurile rîurilor, în special după ploi mari, cînd sînt spălate şi duse de şuvoaie spre cursurile de apă (fig. 13.7).
Apele fluviului Nistru fac parte din clasa apelor moderat poluate. Dintre substanţele poluante au fost depistate concentraţii de produse petroliere, de gudron, azot amoniacal, nitraţi, dar valorile lor sînt în limite admisibile. Valori ceva mai mari decît limitele admisibile au concentraţiile de fenol şi fosfor. Prezenţa pes- ticidelor în apele fluviului nu a fost înregistrată. După cercetările din ultimii ani, cele mai poluate segmente ale fluviului Nistru sînt situate la sud de oraşele Soroca, Camenca, în apropierea oraşelor Rîbniţa, Tighina, Tiraspol (analizează cauza). Apa acestui fluviu este utilizată pe larg în industrie, pentru irigaţii. După o anumită tratare, apa Nistrului se utilizează ca apă potabilă.
Impactul poluării apelor asupra mediul înconjurător şi sănătatea omului este evident, şi anume:
■ excesul de substanţe organice din apele de suprafaţă (datorat poluării biologice, chimice) consumă oxigenul din ape, care nu trebuie să coboare sub nivelul limită de 4 mg/1, necesar dezvoltării organismelor de apă;
■ petrolul evacuat pe suprafaţa acvatică formează o peliculă uleioasă care împiedică schimbul de gaze cu atmosfera, modifică o serie de caracteristici fizico-chimice ale apei, acţionînd mecanic asupra florei şi faunei;
* hidrogenul sulfurat şi sulfurile influenţează calitatea apei prin consumul activ al oxigenului, afectînd întregul sistem acvatic;
■ detergenţii împiedică autoepurarea apei, otrăvesc microorganismele;
■ unele elemente, precum mercurul, sînt foarte toxice, influenţînd asupra sănătăţii umane, asupra florei şi faunei din apă practic la fel ca şi substanţele radioactive.
_ v
TERMENI-CHEIE
Poluanţi - substanţe şi agenţi care determină modificarea compoziţiei iniţiale a apelor în care sînt evacuaţi.
Poluare naturală a apei - poluare provenită de la sursele naturale de poluare, vulcani, cutremure, ploi etc.
Ape uzate - ape restituite în urma utilizării de către consumatori, care îşi schimbă compoziţia, suferind modificări ale calităţilor naturale.
Desalinizare - proces de îndepărtare a sărurilor din apele oceanice.
REPERE
® Se disting două căi de poluare a apelor: naturală, cînd modificările proprietăţilor fizico-chimice şi biologice ale apei se produc fără intervenţia omului,
v__________________________________________________________'________J
70 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
şi artificială sau antropică, cînd acestea reprezintă o consecinţă a activităţii umane.
• Poluarea naturală are loc în urma unor fenomene naturale: apele de ploaie, cele provenite din topirea zăpezilor spală solurile şi aduc cu sine nisip, argilă, frunze şi alte resturi vegetale. Materiile organice se descompun treptat, modificînd unele proprietăţi fizico-chimice ale apei. De menţionat însă că aceste modifcări au o influenţă mică şi de scurtă durată asupra organismelor acvatice vii.
• Poluarea artificială se deosebeşte calitativ şi cantitativ de cea naturală. în cazul poluării naturale intervin substanţe care, de fapt, există în mod normal în apă în cantităţi reduse - substanţe cu care organismele contactează direct, în cazul poluării antropice intervin unii produşi de sinteză organică sau elemente chimice rare.
• Sursele de impurificare a apelor subterane sînt: accidentele miniere, infiltrarea apelor uzate de la suprafaţa solului, nerespectarea zonei de protecţie sanitară etc.
© Desalinizarea apei de mare constituie un mijloc extrem de costisitor de obţinere a apei potabile. Arabia Saudită se plasează pe primul loc în ceea ce priveşte desalinizarea apei de mare. Capitala Riyadh, situată în plin deşert, are o populaţie de peste 4 milioane de locuitori. 80% din populaţia acestui oraş este alimentată cu apa provenită de la uzinele de desalinizare din Golful Persic, aflat la 400 km. Desalinizarea apei se efectuează şi în alte ţări: SUA, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Japonia, Qatar, Spania, Italia, Iran.
v_________________________________________________________________)
EVALUARE
1. Defineşte termenul poluarea apei.
2. Scrie o comunicare geografică în care să argumentezi importanţa apei pentru mediul înconjurător.
3. Ce ştii despre poluarea naturală a apei?
4. Reprezintă grafic sursele de poluare artificială. Care dintre acestea sînt prezente în localitatea natală?
5. Descrie tipurile de poluare a apei. Ce tipuri de poluare există în Republica Moldova?
6. Explică impactul poluării apelor asupra mediului înconjurător.
7. Completează tabelul Cauze-efecte:
Cauze
Efecte
Prezenţa detergenţilor în apă
Prezenţa complexelor zootehnice în apropierea surselor de apă
Prezenţa peliculei uleioase de petrol pe suprafaţa apelor
Prezenţa substanţelor radioactive în apele de suprafaţă
Prezenţa substanţelor organice care depăşesc CMA în apele de suprafaţă
Tema î 3. Degradarea mediului acvatic 71
T em a 14 Protecţia mediului acvatic
Competenţe:
• utilizarea terminologiei specifice referitoare la protecţia mediului acvatic;
• explicarea proceselor fizico-chimice, biologice şi biochimice de autoepurare a apei;
• formarea unei atitudini critice şi a unui comportament constructiv faţă de calitatea apei.
^ • Cum sînt protejate apele în localitatea natală? Care este rolul tău
® în protecţia izvoarelor, fîntînilor, rîurîlor mici?
Calitatea apelor poluate poate fi îmbunătăţită pe două căi: naturală (prin autoepurare) şi artificială (prin procese tehnologice la staţiile de epurare a apei).
Autoepurarea apelor
La baza tehnologiei de autoepurare a apelor stau două grupe de procese: procese fizico-chimice şi procese biologice şi biochimice.
Procesele fizico-chimice de autoepurare a apelor sînt determinate de:
8 sedimentare, care se realizează în cazul poluanţilor aflaţi în suspensie. Aceştia, în funcţie de mărime, greutate şi formă, se depun mai mult sau mai puţin repede. Un rol important în accelerarea sedimentării îl au: temperatura apei (sedimentarea se realizează mai rapid în apa caldă, a cărei viscozitate este mai scăzută), adîncimea apei şi, în special, viteza de curgere a apei (sedimentarea are loc mai bine la viteze mai mici);
■ radiaţiile solare, în special cele ultraviolete, care nimicesc bacteriile patogene sau opresc dezvoltarea şi înmulţirea acestora. Efectul radiaţiei solare depinde de limpezimea apei, care permite pătrunderea acesteia la o adîncime mai mare atunci cînd apa este limpede şi la o adîncime mai mică atunci cînd apa este tulbure;
■ temperatură, care influenţează atît asupra vitezei de desfăşurare a reacţiilor chimice şi biochimice din apă, cît şi asupra sedimentării. Ea acţionează direct asupra germenilor patogeni din apă, care, fiind adaptaţi temperaturii speciei-gazdă, nu întîlnesc condiţii prielnice de supravieţuire;
■ oxigenarea şi reoxigenarea apei, care depind de factorii ce favorizează contactul apei cu aerul atmosferic şi dizolvarea oxigenului în apă, de aceea caracteristicile albiei, ca forma în secţiune, adîncimea, panta, prezenţa pragurilor etc., au un rol important.
Procesele biologice şi biochimice de autoepurare sînt determinate de:
a concurenţa microbiană sau antagonismul dintre flora saprofită proprie apei şi flora patogenă adusă prin poluare, rezultînd efecte antibiotice. Aceste procese se manifestă mai intens vara, cînd metabolismul germenilor este mai activ comparativ cu iama;
72 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
■ acţiunea bacterivoră a organismelor acvatice (protozoare, infuzori, crustacee, moluşte), care se hrănesc cu bacterii, nefacînd diferenţă între flora saprofită şi cea patogenă;
■ biodegradarea substanţelor organice, care conduce în final la transformarea acestora în substanţe minerale. Această descompunere este realizată de microorganismele din apă: protozoare, alge, plante acvatice, inclusiv de unele animale.
Procesul tehnologic de epurare a apei
Apele uzate, generate de diverse ramuri ale economiei, sînt evacuate în reţeaua de canalizare sau direct în receptorii naturali. Pentru a evita sau cel puţin a reduce poluarea apelor din rîuri, lacuri etc. cu ape uzate, înaintea deversării lor, acestea, de, cele mai multe ori, sînt epurate.
Epurarea apei reprezintă totalitatea tratamentelor aplicate pentru diminuarea conţinutului de poluanţi, astfel încît cantităţile rămase să determine concentraţii mici în apele receptoare, care să nu provoace dezechilibre ecologice şi să nu afecteze utilizările ulterioare.
Procesul tehnologic de epurare a apelor uzate decurge pe baza unor procese fizice, chimice şi biologice care se intercondiţionează şi se completează reciproc. Epurarea apelor menajere (colectate prin sistemul de canalizare al oraşelor) se realizează la staţiile de epurare prin procedee mecanice, chimice şi biologice. Toate cele trei procedee se aplică şi la staţia de epurare a apelor uzate din or. Chişinău, care purifică zilnic peste 200 m3 de ape menajere.
Epurarea mecanică, care este etapa primară, are la bază procesele fizice de separare pentru reţinerea şi îndepărtarea corpurilor plutitoare, inclusiv a grăsimilor, precum şi a sedimentelor decantabile (se depun influenţate de gravitaţie). Pentru epurarea mecanică sînt folosite, în ordinea parcursului apei de la intrarea în staţia de purificare: grătare, site, deznisipatoare, separatoare de grăsimi şi decantoare primare.
Grătarele şi sitele îndepărtează materialele grosiere cu dimensiuni mai mari de 1 mm, la o viteză a apei de 0,3-1 m/s. Prin decantare (depunere) gravitaţională în deznisipatoare, la o viteză de circulaţie a apei de 0,3-0,4 m/s, se sedimentează particulele cu diametrul de peste 0,1 mm, pe parcursul a 2-3 min. în decantoarele primare (bazine de apă de formă circulară (fig. 14.1), cu diametrul de aproximativ 25-30 m şi adîncimea de 3-4 m) se depun restul de suspensii decantabile şi o parte din substanţele aflate în stare coloidală, apa fiind reţinută 2-3 ore.
Epurarea chimică are ca scop transformarea poluanţilor în alte substanţe mai uşor de separat, cu o nocivitate mai scăzută sau mai uşor de îndepărtat prin alte procese de epurare. Cele mai frecvente procese chimice utilizate la epurarea apelor sînt: neutralizarea, oxidarea şi reducerea, precipitarea, coagularea şi schimbul ionic. Separarea substanţelor coloidale prin procesul de epurare chimică presupune tratarea apei cu coagulanţi (de exemplu, cu sulfat de aluminiu, clorură ferică, substanţe sintetice macromoleculare).
Tema 14. Protecţia mediului acvatic 73
Epurarea biologică se face în scopul eliminării din apa uzată a poluanţilor organici, proces realizat de microorganisme, care, la rîndul lor, asimilează substanţele organice ca hrană. Din activitatea acestor microorganisme rezultă dioxidul de carbon şi sărurile minerale. După tipul microorganismelor care asigură îndepărtarea poluanţilor organici din apă, se disting procese aerobe şi anaerobe. Principalele produse finale ale degradării aerobe sînt dioxidul de carbon, apa şi nitraţii, pe cînd produşii descompunerii anaerobe sînt dioxidul de carbon şi metanul.
Epurarea biologică poate fi naturală şi artificială. Metoda epurării biologice naturale presupune trecerea apei uzate, după ce aceasta a fost epurată mecanic, printr-un bazin de înmagazinam sau un teren cu drenaj bine organizat şi cu vegetaţie naturală bogată (de exemplu: stufăriî). Metoda epurării biologice artificiale prevede epurarea apei în instalaţii speciale de tip filtre biologice sau bazine cu nămol biologic activ, după care apa trece în decantoare secundare, avînd rolul de a reţine şi de a separa nămolul activ (bogat în microorganisme ce se hrănesc cu poluanţii organici). Filtrele biologice sînt bazine umplute cu material filtrant, la a căror suprafaţă se formează o peliculă de material organic şi bacterii aerobe, cu rolul de a descompune substanţa organică din apele uzate. Pentru ca bacterule din bazinele cu nămol biologic activ să realizeze procesul epurării mai repede şi mai eficient, în apă se pompează permanent aer cu oxigen necesar respiraţiei. în unele cazuri, în afară de bacterii, în aceste bazine se înmulţesc şi alge care, prin fotosin- teză, produc oxigenul necesar bacteriilor, asimilînd azotul şi fosforul din apă.
O altă modalitate (modernă) de folosire a acestor nămoluri o constituie obţinerea biogazului (amestec combustibil ce conţine circa 70% de metan), proces care are la bază fermentarea anaerobă.
Pentru asigurarea calităţii apelor este necesară, în primul rînd, respectarea de către toate statele lumii şi de către fiecare locuitor al Terrei a legilor de protecţie ecologică şi sanitară a bazinelor acvatice.
• Ce măsuri trebuie luate pentru protecţia sanitară a bazinelor acvatice?
f -\
^0 TERMENI-CHEIE
Autoepurare a apelor - proces biologic, chimic şi fizic care permite apelor
să-şi recapete puritatea iniţială fără intervenţii antropice.
v--------------------------------------------------------1___________________________J
Fig. 14.1. Staţie de epurare a apelor
74 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Epurare a apei - operaţie de îndepărtare din apele uzate a substanţelor poluante organice şi anorganice dizolvate sau în suspensie, care are loc la staţiile de epurare a apei.
Decantare - procesul de depunere a particulelor transportate în suspensie de un curs de apă. Depunerea aluviunilor şi separarea gravitaţională a produselor plutitoare (substanţe petroliere] se efectuează în decantoarele staţiilor de epurare.
Nămol biologic - sediment biologic format în timpul epurării apelor reziduale prin acţiunea bacteriilor şi a altor microorganisme în prezenţa oxigenului dizolvat.
v__________________________________________________________________
REPERE
• în stare naturală, apa conţine gaze dizolvate, provenite din atmosferă sau din descompunerea rocilor traversate, materii dizolvate (carbonaţi, cloruri, nitraţi, fosfaţi) în proporţie de cîteva miligrame pînă la sute de miligrame pe litru, ţinînd cont de terenuri, de materiile organice rezultate din descompunerea vegetaţiei, de particulele de argilă în suspensie coloidală, de bacteriile şi microorganismele a căror repartiţie variază în funcţie de regimul apelor. Rar poate fi întîlnită o calitate satisfăcătoare a apelor subterane sau de suprafaţă.
• în Uniunea Europeană preţul mediu al unui metru cub de apă este cuprins între 0,32 euro în Suedia şi 1,78 euro în Germania, Franţa şi Marea Britanie. Diferenţa se explică prin densitatea populaţiei şi necesităţile ei.
• Dintre măsurile de protecţie a apelor fac parte: prevenirea poluării apelor, utilizarea tehnologiilor moderne de epurare a apei, curăţarea rîurilor mici, a fîntînilor, amenajarea zonelor verzi în preajma apelor, aplicarea măsurilor legislative la întreprinderile poluante, monitorizarea calităţii apelor etc.
• Monitoringul apelor de suprafaţă ale uscatului este un sistem de observare continuă, evaluare şi prognozare a stării apelor de suprafaţă în scopul obţinerii informaţiei necesare pentru utilizarea raţională a resurselor acvatice şi realizarea măsurilor de protecţie a acestora.
EVALUARE
1. Defineşte termenii autoepurare, epurare a apei.
2. Explică procesele de autoepurare a apelor completînd rubricile tabelului:
| _________Procese de autoepurare__________
___________________Explicaţii_______
r7- ________
3. în ce constau procesele de epurare a apelor?
4. Scrie o comunicare geografică în care să utilizezi termenii: bazin de înmagazinare, filtru biologic, nămol biologic, material filtrant, decantoare speciale.
5. Ce ştii despre nămolul biologic activ? Unde poate fi utilizat?
6. Propune măsuri de protecţie a apelor în localitatea natală.
Tema 14. Protecţia mediului acvatic 75
I
Tema 15
Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie
I
î
I
i
i
Competenţe:
• elaborarea unui text coerent privitor la importanţa vegetaţiei ca factor de mediu;
• redactarea unui demers explicativ despre cauzele şi efectele degradării vegetaţiei naturale;
• propunerea soluţiilor de ameliorare a stării învelişului vegetal;
• manifestarea unui comportament constructiv faţă de starea şi calitatea învelişului vegetal.
• Ce rol are vegetaţia ca factor de mediu? Care sînt cauzele degradării ei? Ce consecinţe are degradarea vegetaţiei?
Omenirea, din momentul apariţiei sale, a avut - în mod evident - cea mai puternică şi cea mai constantă influenţă asupra acestei componente de mediu.
Acţiunea omului asupra vegetaţiei a luat, de-a lungul timpului, mai multe forme, dintre care amintim:
■ incendierea vegetaţiei;
■ păşunatul intensiv;
■ defrişarea pădurilor;
■ poluarea aerului şi a apelor.
Incendiile practicate de om în diferite scopuri au redus în mare parte suprafeţele pădurilor, savanelor, iar creşterea animalelor şi suprapăşunatul au afectat vegetaţia de stepă, micşorînd numărul speciilor de plante şi arealele lor. Omul a modificat ciclul vegetal, accelerînd degradarea solurilor.
Cea mai pronunţată formă de impact antropic asupra plantelor este defrişarea
pădurilor. S-a constatat că tăierea pădurilor a început încă din perioadele preagricole, soldîn- du-se cu reducerea întinderilor împădurite de la 5 mld. ha la circa 4 mld. ha (1/5 din suprafaţa totală a acestora). Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de pădurile din zonele temperate (pînă la 32%). Au fost defrişate şi supra- , feţe mari de păduri subecuatoriale şi ecuatoriale. Defrişări mari au avut loc în Europa, Asia (fig. 15.1), America de Nord (fig. 15.2), Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. în prezent tăieri masive se produc în Asia de Est şi Sud- f'
Fig. 15.1. Defrişarea pădurilor conifere în Rusia
IH
kL
76 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Est (Filipine, Malaysia, Vietnam, Bangladesh),
Australia, Africa de Vest şi Madagascar. Efectele despăduririi asupra mediului sînt profunde şi dintre cele mai diverse: reducerea surselor de hrană, de plante medicinale, distrugerea florei şi faunei şi diminuarea rezervelor de oxigen, necesar vieţii. De asemenea, despădurirea influenţează schimbarea climatului prin reducerea cantităţilor de precipitaţii în ariile despădurite, accelerarea proceselor de laterizare a solurilor, afectarea surselor de apă etc.
In prezent se constată o schimbare spaţială în privinţa defrişării pădurilor. în timp ce tăierile de păduri din zona temperată a emisferei nordice au fost limitate, iar unele ţări derulează programe de replantare, pădurile tropicale umede continuă să fie masiv defrişate. Cauzele defrişării sînt multiple: practicarea agriculturii extensive, extinderea fermelor şi aşezărilor, utilizarea lemnului în diverse scopuri (în construcţii, industria celulozei şi hîrtiei, ca sursă de energie etc.).
Prin resurse vegetale se înţeleg toate formaţiunile vegetale care pot fi valorificate şi utilizate pentru anumite necesităţi vitale. în ţara noastră se deosebesc cîteva categorii de resurse vegetale: forestiere (pădurile), ierboase (plantele de stepă şi de luncă), acvatice şi palustre. Pădurile constituie una dintre principalele bogăţii naturale, avînd o importanţă strategică pentru orice stat.
Vegetaţia naturală în Republica Moldova
Republica Moldova face parte din categoria statelor cu un grad scăzut de împădurire, întinderile de teren acoperite de păduri ocupînd 362,7 mii hectare, sau 10,7% din teritoriul ţării. Acest indice este foarte scăzut în comparaţie cu ţările vecine sau situate în aceeaşi zonă biogeografică - România (28%), Bulgaria (35%), Ungaria (19,5%). Astfel, unui locuitor din Republica Moldova îi revin doar 0,086 hectare de pădure, pe cînd în Ungaria acest indice este de 0,2 ha, în România - 0,3 ha, în Bulgaria - 0,4 ha, în Suedia - 2,5 ha şi în Finlanda - 3,7 ha.
Pe lîngă importanţa pe care o prezintă produsele lemnoase pentru economia naţională, pădurile sînt un factor de importanţă majoră în menţinerea echilibrului ecologic, creînd un microclimat specific şi, în acelaşi timp, diminuînd efectul factorilor climatici nefavorabili. Este inestimabil rolul pădurilor în stabilizarea nivelului apelor freatice, în protejarea resurselor acvatice, în menţinerea echilibrului de oxigen, di oxid de carbon, azot, fosfor etc. Pădurile au o contribuţie semnificativă şi la diminuarea proceselor de eroziune a solurilor şi la prevenirea alunecărilor de teren. Necesitatea de extindere a suprafeţelor de pădure în Republica Moldova este dictată şi de activizarea multor factori
Tema 15. Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie 77
distructivi, ca secetele, vînturile şi ploile puternice, eroziunea, alunecările de teren etc.
Pajiştile reprezintă terenuri acoperite de asociaţii ierboase, care pot fi folosite ca păşune sau fîneaţă. Actualmente în pajiştile de stepă şi de luncă au fost evidenţiate 790 de specii de plante vasculare, din care 30 de specii sînt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Pajiştile de stepă se caracterizează prin dominarea plantelor xerofite, adaptate secetei şi condiţiilor semiaride. în trecut vegetaţia de stepă acoperea teritorii mari în stepele Bugeac şi Bălţi, astăzi acestea fiind reduse considerabil ca rezultat al valorificării extensive şi intensive a terenurilor în agricultură şi alte utilităţi. Plantele caracteristice ale pajiştilor de stepă sîntpăiuşul, năgara, ovăzul sălbatic, firuţa etc.
Pajiştile de luncă sînt constituite din comunităţi ierboase formate din specii de plante mezofite. De fapt, după localizare, pajiştile de luncă se împart în inundabile, aflate în văile rîurilor, şi neinundabile, situate pe pantele dealurilor.
Vegetaţia acvatică care exista în prima jumătate a secolului trecut în spaţiul ţării noastre ocupa văile Prutului, Nistrului, Răutului, Bîcu- lui, Botnei, Ichelului şi altor rîuri. în anul 1960 suprafaţa totală a bălţilor şi a locurilor mlăştinoase constituia 26 mii hectare, reducîndu-se considerabil în perioada 1960-1980, odată cu efectuarea lucrărilor de desecare şi ca rezultat al îndreptării albiilor rîurilor mici. în bazinele acvatice din Republica Moldova sînt răspîndite circa 60 de specii de plante vasculare, acvatice şi palustre. Pe lîngă rîurile menţionate anterior, vegetaţia acvatică s-a păstrat şi în unele lacuri, ca Beleu, Dracele, Rotunda etc. (fig. 15.3). în acelaşi timp, aceasta a cucerit noi teritorii odată cu construcţia barajelor. în amonte de acestea are loc colmatarea intensă, sectoarele de la mal se înnămolesc şi grosimea stratului de apă scade. Ca rezultat aceste spaţii inundate sînt dominate de trestie, papură, peştişoară, lentiţă, stînjenel galben, ferigă palustră şi, foarte rar, poate fi întîlnit nufărul alb.
Impactul antropic asupra vegetaţiei şi măsurile de protecţie
Numărul speciilor de plante rare din flora spontană a Republicii Moldova depăşeşte 500 şi, cu regret, se află în continuă creştere. Patrimoniul vegetal spontan al ţării se află într-o stare alarmantă. Cauzele acestei situaţii sînt activităţile umane ce conduc la distrugerea habitatelor populaţiilor vegetale şi la expansiunea speciilor de plante invazive.
Prima Carte Roşie a Republicii Moldova a fost editată în anul 1978. Filele roşii din
această carte prezentau speciile de plante şi animale pe cale de dispariţie, a căror salvare
Fig. 15.3. Vegetaţie acvatică
78 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
era imposibilă fără măsuri speciale de protecţie, iar filele albe - speciile rare care nu erau pe cale de dispariţie, dar se aflau în pericol. în această ediţie au fost incluse 26 de specii de plante şi 29 de specii de animale. Cu regret, pe parcursul anilor scurşi de la editarea primei Cărţi Roşii problema ocrotirii speciilor de plante şi animale rare şi pe cale de dispariţie în ţara noastră nu s-a rezolvat, ci a devenit şi mai stringentă. Impactul omului asupra naturii a luat amploare în ultimii ani. Valorificarea excesivă a terenurilor agricole a condus la reducerea suprafeţelor cu vegetaţie naturală, a cauzat fragmentarea şi limitarea ariilor de răspîndire a multor specii de plante şi animale. în anul 2001 a fost editată a doua Carte Roşie a Republicii Moldova, care include 126 de specii de plante şi 116 specii de animale. Cartea constituie un semnal de alarmă, un dangăt de clopot pentru toţi oamenii, întrucît starea ecologică a florei din ţara noastră este critică. Această situaţie impune întreprinderea unor acţiuni eficiente în scopul conservării, protejării şi restabilirii ecosistemelor naturale, a speciilor de plante şi animale rare sau ameninţate cu dispariţia.
De menţionat că actuala Carte Roşie a Republicii Moldova urmăreşte nu doar să caracterizeze starea ecologică a speciilor de plante şi animale vulnerabile, periclitate şi critic periclitate, dar propune şi acţiunile necesare pentru conservarea, reproducerea şi valorificarea raţională a acestora. Iată cîteva file din Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Deditel mare
9
Specie vulnerabilă. Plantă decorativă cu înflorire timpurie {efemeră). Este răspîndită izolat în poienele din pădurile de stejar pufos din raioanele Ungheni, Hînceşti, Dubăsari, în apropierea oraşului Chişinău. Numărul plantelor este mic şi în descreştere. înfloreşte în martie - începutul lui aprilie. Creşte în colecţia Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Valorificarea excesivă a terenurilor agricole este factorul limitativ al acestei specii. Este ocrotită de stat. Cartea Roşie propune să fie ocrotite şi sectoarele de pădure în care se întîlneşte specia.
Cornaci —
Specie critic periclitată. Plantă alimentară, furajeră, medicinală puţin studiată. Este inclusă în Cartea Roşie Europeană. Se întîlneşte în lacurile de luncă cu apă stătătoare, în albiile vechi ale rîurilor lin curgătoare în apropierea satelor Hli- naia, Nezavertailovca, raionul Slobozia, Copanca, Căuşeni, Talmaza, Olăneşti, Palanca, raionul Ştefan Vodă. Specia este ameninţată cu dispariţia, numărul de plante reducîndu-se considerabil din cauza desecării şi poluării bazinelor acvatice, a creşterii numărului de peşti ierbivori. înfloreşte în mai-iunie. Este inclusă în lista plantelor ocrotite de stat. Ca măsură de protecţie Cartea Roşie propune crearea unor rezervaţii naturale în locurile de creştere a speciei - bazinul Nistrului inferior.
Papucul-doamnei (fig. 15.4)
Specie critic periclitată. Plantă decorativă, inclusă şi în Cartea Roşie Europeană. Se întîlneşte sporadic sau în grupuri mici în pădurile de stejar din preajma satului Ivancea, raionul Orhei, a satelor Rădenii Vechi, raionul Ungheni, Bahmut.
Ierna 15. Degradarea vegetaţiei naturale. Măsur de prcte::e 79
15.4. Papucul-Doamnei
raionul Călăraşi. înfloreşte în luna mai. Plantele ating maturitatea reproductivă tocmai la vîrsta de 15-17 ani. Numărul total al plantelor nu este stabilit, înregistrîndu-se tendinţa de micşorare din cauza distrugerii habitatelor, a culegerii plantelor de către populaţie. Este ocrotită teritorial în Rezervaţia Ştiinţifică „Plaiul Fagului”. Ca măsură de protecţie se propune interzicerea culegerii plantelor, controlul strict asupra numărului de plante.
Peştişoara
Specie periclitată. Plantă hidrofilă natantă, prezentînd interes pentru ştiinţă şi activităţile didactice. Creşte în lacurile şi albiile vechi ale nurilor cu ape lin curgătoare de lîngă satul Nezavertailovca, raionul Slobozia, Palanca, raionul Ştefan Vodă, în lacurile Beleu şi Manta, în apropierea satului Cîşliţa-Prut, raionul Cahul. Se înmulţeşte prin spori şi prin porţiuni de plantă. Desecarea şi poluarea bazinelor acvatice, activităţile de hidroameliorare sînt factorii limitativi ai acestei specii. încercarea de a cultiva planta în Grădina Botanică nu s-a încununat cu succes. Este inclusă în lista plantelor ocrotite de stat. Cartea Roşie propune respectarea regimului de protecţie în Rezervaţia Ştiinţifică „Prutul de Jos” şi crearea Rezervaţiei „Nistrul Inferior”.
Ghiocelul elvez
Specie critic periclitată. Plantă decorativă şi medicinală. Creşte izolat sau în grupuri în pădurile luminoase de stejar pufos. Distrugerea locurilor de creştere, culesul florilor de către populaţie sînt factorii limitativi ai acestei specii. Numărul de plante nu depăşeşte cîteva zeci de exemplare. înfloreşte primăvara devreme sau chiar iama în timpul dezgheţurilor de lungă durată. Se înmulţeşte prin bulbi. Este inclusă în lista plantelor ocrotite. Evidenţierea locurilor de creştere şi ocrotirea lor sînt măsurile de protecţie a acestei specii.
Situaţia critică a lumii vegetale necesită un monitoring biologic mai riguros pentru ameliorarea situaţiei ecologice a acestei componente.
Vegetaţie palustră - specii de plante care cresc în regiunea sau pe malul bălţilor.
Specie critic periclitată - specie care se află pe cale de dispariţie.
Specie periclitată - specie în pericol de a fi pe cale de dispariţie.
Specie vulnerabilă - specie considerată a fi pe punctul de trecere în categoria de specii periclitate.
Monitoring biologic - sistem de supraveghere continuă, de evaluare, analiză şi prognoză a dinamicii populaţiilor de plante şi animale.
v______________________________!___________1_________________)
TERMENI-CHEIE
80 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
REPERE
® Cauzele care au condus la degradarea vegetaţiei sînt: despădurirea, extinderea terenurilor agricole, incendiile, păşunatul intensiv, poluarea mediului.
• Efectele degradării vegetaţiei sînt: dispariţia unor specii de plante, modificările climatice, afectarea surselor de apă, diminuarea surselor de oxigen, erodarea solurilor.
• Printre măsurile de protecţie a vegetaţiei un rol deosebit îl au lucrările de inventariere şi cartare a speciilor de plante existente, monitorizarea lumii vegetale, publicitatea ecologică, respectarea legislaţiei ecologice, crearea rezervaţiilor floristice etc.
• în anul 1963 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii Internaţionale, în care au fost incluse 211 specii de mamifere şi 312 specii de păsări. Ulterior fiecare ţară şi-a editat Cartea Roşie Naţională.
EVALUARE
1. Apreciază importanţa plantelor ca factor de mediu.
2. Argumentează cauzele degradării vegetaţiei.
3. Numeşte regiunileTerrei în care au avut loc despăduriri intensive.
4. Precizează consecinţele despăduririi pentru mediul geografic.
5. Reprezintă printr-o schemă acţiunile antropice care conduc la degradarea vegetaţiei.
6. Propune măsuri de protecţie a vegetaţiei în localitatea natală.
7. Caracterizează resursele de vegetaţie ale Republicii Moldova completînd rubricile tabelului:
Criterii de caracterizare
Vegetaţia de pădure
Vegetaţia de pajişte
Vegetaţia
acvatică
Compoziţia floristică
Repartiţia tipurilor de vegetaţie pe teritoriul ţării
Rolul fiecărui tip de vegetaţie pentru natură şi om Impactul antropic asupra fiecărui tip de vegetaţie Măsuri de protecţie a vegetaţiei
8. Numeşte specii de plante din Cartea Roşie a Republicii Moldova critic periclitate, periclitate, vulnerabile.
9. Ce plante ai observat că devin tot mai rare în localitatea ta? Propune măsuri de protecţie a acestor plante,
10. Scrie o comunicare despre plantele rare şi cele pe cale de dispariţie din Republica Moldova.
Terna 15. Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie 81
Tema 16
Degradarea lumii animale. Măsuri de protecţie
Competenţe:
• elaborarea unui text structurat despre importanţa lumii animale ca factor de mediu;
• întocmirea unui demers explicativ despre cauzele şi consecinţele impactului antropic asupra lumii animale;
• propunerea soluţiilor pentru ameliorarea problemei ecologice a lumii animale;
• manifestarea unui comportament responsabil, ecologic.
• Care este rolul lumii animale ca factor de mediu? Ce factori conduc « la degradarea faunei? Care sint consecinţele degradării regnului animal?
Impactul antropic asupra lumii animale
Pe planetă vieţuiesc aproximativ 1,5 mii. specii de animale, depăşind numărul plantelor de circa 3 ori.
Omul are asupra animalelor o acţiune atît directă, prin exterminarea fizică a acestora {de exemplu: vînatul, în special vînatul comercial (fig. 16.1)), cît şi indirectă, prin modificarea condiţiilor de mediu, a habitatelor, din cauza extinderii suprafeţelor cultivate, desecării mlaştinilor, construcţiei de obiecte hidrotehnice etc. Incepînd cu secolul trecut, la cauzele enumerate s-a adăugat poluarea mediului înconjurător.
Numai în ultimii 400 de ani de pe Terra au dispărut peste 130 de specii de păsări şi mamifere, iar circa 600 de specii sînt pe cale de dispariţie.
^ • Examinează fig 16 2 şi formulează
concluzii.
Mai multe specii au dispărut în ultimele secole ca urmare a extinderii activităţilor umane.
Bivolul sălbatic - strămoşul vitelor comute mari - a dispămt în secolul al XVII-lea din
Fig. 16.1. Ursul Grizzly, specie în pericol din cauza braconajului
Fig. 16.2. Numărul speciilor considerate în pericol de dispariţie
82 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
cauza vînatului şi defrişării pădurilor, fiind răs- pîndit pînă atunci în Europa, Siberia, Asia şi America de Nord.
Calul sălbatic, care în trecut popula intens stepele din Europa, a dispărut la sfîrşitul secolului al XlX-lea.
Vaca de mare (Steller) a fost descoperită de expediţia lui Bering în anul 1741, lîngă insulele Comandore, şi atingea în greutate 3,5 tone. în decursul a 30 de ani a dispărut şi ultimul exemplar.
Drontul (pasăre) popula insulele Mascarene din Oceanul Indian. Cîntărea pînă la 20 de kilograme. Colonizatorii olandezi au adus pe aceste insule pisici şi cîini, care în scurt timp au nimicit toate cuibarele şi, respectiv, păsările. Drontul a dispărut la sfîrşitul secolului al XVIII-lea.
La începutul secolului a XX-lea a dispărut hulubul călător, pe larg întîlnit pînă atunci în America de Nord. S-a redus drastic şi numărul bizonilor, care erau, ca şi hulubul călător, omorîţi din plăcere, la vînătoare sau la întreceri sportive. în prezent aceştia se găsesc într-un număr mic în cîteva parcuri naturale.
Este pe cale de dispariţie şi rinocerul de Sumatera, balena neagră, broasca ţestoasă uriaşă, condorul andin (fig. 16.3), dropia şi multe altele. Începînd cu secolul al XVII-lea s-a intensificat procesul de exterminare a lumii animale în Africa, în special a copitatelor, o cauză importantă fiind turismul cinegetic.
în prezent zebrele, elefanţii, rinocerii, girafele şi antilopele pot fi întîlnite doar în parcuri naţionale şi în rezervaţii naturale.
A avut de suferit mult şi lumea animală din Australia, actualmente peste 35 de specii de marsupiale fiind pe cale de dispariţie. Aceeaşi situaţie este caracteristică pentru insulele Hawaii. în Asia Centrală numărul cămilelor cu două cocoaşe (fig. 16.4) constituie doar 250-300 de exemplare, acestea fiind întîlnite doar în cele mai îndepărtate locuri ale deşertului Gobi.
Din anul 1970 în Cartea Roşie Internaţională au început să fie incluse date despre speciile de animale pe cale de dispariţie, pentru care trebuie aplicate măsuri speciale de protecţie. Deja în anul 1979 aceasta cuprindea 321 de specii de mamifere, 485 de specii de păsări, 41 de specii de amfibiene, 141 de specii de reptile şi 194 de specii de peşti. Cartea Roşie conţine informaţii despre răspîndirea animalelor în trecut şi în prezent, habitatele, numărul de exemplare, modul de viaţă, ritmurile de înmulţire, date despre numărul animalelor rare ce se găsesc în menajeriile lumii, măsurile de protecţie aplicate în diferite ţări.
Fig. 16.4. Cămile cu două cocoaşe
Fig. 16.3. Condorul andin
Tema 16. Degradarea lumii animale. Măsuri de protecţie 83
Cartea Roşie Internaţională este completată permanent cu date noi. Dintre mamiferele marine, cel mai grav afectate de impactul antropic au fost cetaceele, din cauza vînatului acestora pentru came şi grăsime. Vînatul balenelor era practicat din cele mai vechi timpuri. Astfel, numai în anul 1965 au fost vînate 64800 de balene, în timp ce aceste animale se înmulţesc foarte lent.
în secolul al XlX-lea a dispărut aproape complet specia balena de Groenlanda, în prezent existînd doar cîteva exemplare. Pînă nu demult era foarte vînată balena cu cocoaşă, întîlnită doar în apele oceanice ale emisferei sudice. în secolul trecut era foarte căutată de vînători balena albastră, care din anul 1965 este luată sub protecţie de mai multe state prin semnarea unei convenţii speciale, încălcată doar de Japonia.
Vînatul intensiv a cauzat reducerea numerică a pinipedelor. S-a redus considerabil numărul morselor din latitudinile arctice, de aceea din anul 1956 vînatul acestora a fost interzis. La sfîrşitul secolului al XX-lea - începutul secolului al XXI-lea a fost afectat substanţial habitatul focilor din nordul Oceanului Pacific. în prezent vînatul acestei specii este limitat şi se află sub un control foarte strict.
Resursele piscicole au o importanţă vitală pentru multe popoare ale lumii, iar volumul pescuitului mondial este în continuă creştere. în ultimele decenii se constată o tendinţă uşoară de diminuare a cantităţii de peşte pescuit, situaţie determinată de reducerea rezervelor piscicole şi coordonarea unor activităţi ale omului. Cauzele principale ce au condiţionat reducerea rezervelor piscicole sînt:
■ pescuitul excesiv;
■ poluarea bazinelor acvatice, modificarea echilibrului de gaze din apă şi a potenţialului de hrană etc.;
■ rolul negativ al construcţiilor hidrotehnice, care modifică curgerea rîurilor şi, în acelaşi timp, constituie obstacole în calea deplasării unor specii de peşte spre cursurile superioare în perioada de reproducere;
■ colmatarea albiilor rîurilor, ceea ce modifică starea ecosistemelor acvatice şi conduce la creşterea gradului de mineralizare a apei.
Lumea animală a Republicii Moldova. Probleme ecologice
• Ce animale rare vieţuesc în apropierea localităţii natale? Dar în Republica Moldova? Ce măsuri pot fi întreprinse pentru ameliorarea stării lor de existenţă?
Starea resurselor animale din Republica Moldova este determinată, în mare măsură, de starea funcţională a ecosistemelor naturale, care, pe parcursul timpului, au fost supuse unor modificări esenţiale. Aceasta s-a manifestat prin degradarea vegetaţiei care reprezenta suportul de hrană. Impactul antropic negativ asupra mediului natural s-a soldat cu reducerea numerică şi a speciilor lumii animale. în prezent sînt pe cale de dispariţie ciocîrlia, specii de mără- cinari, cristeiul de cîmp, vipera de stepă, şopîrla multicoloră etc., care au habitate în ecosistemele de stepă şi de luncă. Factorii decisivi care determină
84 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
dispariţia acestor specii sînt deficitul de hrană şi de locuri de reproducere. Barza albă nu duce lipsă de locuri pentru cuibărit, dar are nevoie de surse bogate de hrană, pe care le găseşte în zonele umede ale lacurilor, pîraielor, rîurilor etc. S-a constatat că reducerea numărului de berze este o consecinţă a degradării ecosistemelor acvatice.
Starea resurselor cinegetice este deplorabilă, fapt care impune modificarea legislaţiei în domeniu şi gestionarea gospodăriilor cinegetice pe principii argumentate ştiinţific. Degradarea continuă a ecosistemelor acvatice a afectat şi Fig. l6.5.Raţa-lopâtar
starea păsărilor acvatice. Astfel, în bălţile Prutului de Jos aproape că nu mai cuibăreşte gîsca de vară, într-un număr foarte mic se reproduc raţa mare, raţa pestriţă, raţa cîrîitoare, raţa roşie, raţa-lopătar etc. (fig. 16.5).
Fauna, ca şi flora ţării noastre, este tipică de stepă şi silvostepă. Deoarece peisajele naturale sînt în mare parte antropizate, fauna s-a acomodat la landşafturile agricole. în prezent au rămas puţine animale sălbatice mari, predominînd speciile de talie mică şi medie, lipsind aproape cu desăvîrşire animalele tipice în trecut pentru teritoriul nostru.
în ultimele trei secole au dispărut peste 20 de specii de mamifere şi păsări: în secolul al XVIII-lea—zimbrul, bourul, elanul, antilopa-saiga, cerbul nobil, rîsul, ursul brun', în secolul al XlX-lea - tarpanul, cocoşul-de-mesteacăn, pelicanul creţ, cocorul mic, în secolul al XX-lea - nurca, călifarul roşu, pajura, vulturul- de-stepă, vulturul sur, vulturul brun, vulturul codalb, gaia-roşie.
în prima Carte Roşie a Republicii Moldova (1978) au fost incluse 29 de specii de animale, în a doua (2001) - 116 specii de animale, ceea ce indică asupra faptului că în ţară nu sînt condiţii favorabile pentru existenţa multor specii, dispar biotopurile şi locurile de hrănire.
Iată cîteva extrase din cea de-a doua Carte Roşie.
DihoruS-de-stepă
Specie periclitată. Populează landşafturile deschise din stepele Bălţiului şi Bugeacului, precum şi suprafeţele neîmpădurite din zona centrală. în condiţii naturale dihorul-de-stepă foloseşte ca adăpost galeriile ţistarilor şi ale hîrciogilor, pe care le lărgeşte. Numărul animalelor s-a redus considerabil din cauza desţelenirii sectoarelor de stepă şi micşorării numărului de ţistari, care constituie hrana dihorului-de-stepă. Din cauza lipsei de hrană, dihorele-de-stepă apare în vecinătatea localităţilor. Este ocrotit conform legislaţiei în cadrul Rezervaţiei Ştiinţifice „Codru”, unde se află în număr neînsemnat.
Tema 16. Degradarea lumii animale. Măsuri de protecţie 85
Vidra
Specie critic periclitată. A fost înregistrată în 3-4 locuri pe rîurile Prut şi Nistru. Se hrăneşte cu peşti, raci. încă din anii ’50 ai secolului al XX-lea numărul lor a început să se reducă, în prezent fiind foarte mic din cauza poluării apelor cu chimicale, desecării bălţilor şi a lacurilor naturale, tăierii pădurilor de pe malurile rîurilor, braconajului. Este ocrotită conform legislaţiei în cadrul Rezervaţiilor Ştiinţifice „Prutul de Jos” şi „Pădurea Domnească”. Din măsurile de protecţie se propun interzicerea poluării rîurilor cu ape industriale, a tăierii pădurilor, de asemenea, reglementarea pescuitului în locurile cu populaţii de vidre.
Dropia (fig. 16.6)
Specie critic periclitată. La începutul secolului al XX-lea dropia era o pasăre obişnuită pe meleagul nostru. Ea cuibărea în iarba deasă de pe terenurile necultivate. în prezent poate fi întîlnită ca pasăre de pasaj. Desţelenirea stepei, aplicarea chimicalelor, insuficienţa hranei, braconajul sînt factorii limitativi ai acestei specii. îşi construieşte cuibul pe pămînt. Pasărea consumă diferite plante verzi, insecte, precum şi broaşte, şopîrle, şoareci. Dropia este ocrotită conform legislaţiei. Ca măsură de protecţie Cartea Roşie recomandă combaterea braconajului, mai ales pe timp de iarnă, şi crearea ariilor naturale protejate în locurile populate de specie.
Buha mare
Specie critic periclitată. Este semnalată în văile Nistrului, Prutului, Răutu- lui, în Codri. Preferă malurile stîncoase ale rîurilor, dealurile din toltri, zăvoaiele. Evită locurile dens populate. Pînă nu demult buha mare era considerată pasăre obişnuită în ţinutul nostru. Astăzi numărul acestor păsări s-a micşorat pînă la 20-25 de exemplare. Factorii care au condus la reducerea numărului de păsări sînt braconajul şi scăderea rezervelor de hrană. Buha mare este ocrotită conform legislaţiei. Ca măsură de protecţie este propusă combaterea braconajului.
Fia. 16.6. Dropia
Cocostîrcul negru (fig. 16.7)
Specie critic periclitată. Au fost semnalate cuiburi în pădurea din apropierea satului Balatina şi în Gospodăria silvică Hînceşti. Preferă luncile umede, malurile lacurilor, ale rîurilor. Pînă în anul 1958 cîteva perechi de cocostîrci cuibăreau în preajma Nistrului inferior. în prezent 3-4 perechi de cocostîrci cuibăresc în luncile Prutului şi Nistrului. Tăierea pădurilor, zăvoaielor, braconajul şi distrugerea
86 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
4
cuiburilor sînt factorii limitativi ai acestei specii. Este ocrotit de lege în cadrul Rezervaţiilor Ştiinţifice „Codru”, „Plaiul Fagului”, „Pădurea Domnească” şi „Prutul de Jos”. Cartea Roşie propune, ca măsuri de protecţie, evidenţa locurilor de cuibărire şi protejarea cuiburilor.
Vipera obişnuită (fig. 16.8)
Specie periclitată. Se întîlneşte în zona de stepă cu pîlcuri de arbori şi arbuşti. Se adăposteşte în galeriile mamiferelor mici, în grămezi de vreascuri putrede, la rădăcinile arborilor şi arbuştilor, în crăpături de stînci, sub blocurile de piatră. Numărul acestor reptile este mic şi continuă să se reducă din cauza valorificării pe scară largă a peisajelor naturale prin extinderea suprafeţelor cultivate, păşunatului intensiv şi cosirii frecvente a cîmpurilor, atitudinii iresponsabile a populaţiei. Vipera obişnuită este inclusă în lista animalelor ocrotite de stat. Ca măsură de protecţie se propune instituirea unui regim special în locurile populate de specie; promovarea unor campanii de sensibilizare a populaţiei referitor la importanţa speciei pentru om, natură şi ştiinţă.
Fig. 16.7. Cocostîrcul negru
Protecţia lumii animale
Din anul 1970, sub egida UNESCO se deru- r-jg. 16.8. Vipera obişnuită
lează Programul interguvemamental „Omul şi
biosfera”, care are drept scop elaborarea recomandărilor ştiinţifice privind valorificarea şi protecţia resurselor biologice. Conservarea biosferei prevede un sistem de măsuri ce include monitorizarea, organizarea rezervaţiilor naturale etc., orientate spre protecţia organismelor vii şi a biogeocenozelor.
Analiza, evaluarea şi efectuarea unor prognoze ale stării biosferei permit alegerea optimă a direcţiilor prioritare şi a măsurilor de combatere a efectelor şi proceselor negative, inclusiv a măsurilor cu caracter profilactic.
Dispariţia speciilor de animale este cauzată de:
B pierderea habitatului sau modificarea lui;
■ poluarea apei, aerului şi a solului;
H impactul speciilor introduse deliberat, care modifică ecosistemul, amenin- ţînd flora şi fauna locală;
■ comercializarea florei şi faunei.
Terna 16. Degradarea lumii animale. Măsuri de protecţie 87
Pentru conservarea şi valorificarea biodiversităţii, comunitatea internaţională acţionează în patru direcţii prioritare:
■ protecţia habitatelor prin instituirea de zone protejate (parcuri naţionale, rezervaţii naturale etc.);
13 protecţia unor specii concrete;
■ conservarea speciilor în grădini botanice sau în bănci de gene;
* diminuarea procesului de poluare şi de contaminare a biosferei.
REPERE
• Un număr impunător de specii de animale sînt pe cale de dispariţie: ursul Panda, cetaceele, leoparzii, tigrii, elefanţii, rinocerii, păsările răpitoare, reptilele, moluştele etc. Fiecare specie cu potenţialul său genetic are un rol specific în evoluţia substanţei biologice şi a biosistemelor şi în lanţul trofic.
• Numărul speciilor care au dispărut în diferite habitate este greu de apreciat, din cauza lipsei unui sistem de monitorizare. Experţii consideră că în următorii 20-30 de ani un sfert din totalul diversităţii biologice va fi pe cale de dispariţie.
• în paginile Cărţii Roşii a Republicii Moldova este inclus şarpele-cu-abdomen-gal- ben, care seîntîlneşte pe malurile stîncoase ale Nistrului şi Răutului; şarpele-lui- Esculap, care vieţuieşte în păduri şi în locuri stîncoase, ascunzîndu-se prin scorburi şi nişe. La fel, sînt incluse şi multe specii de păsări, printre care răpitoarele mari, ca pajura, vulturul-codalb, vulturul-pescar, acvila-imperială, acvila ţipătoare mare şi mică, şorecarul, viesparul, şoimul dunărean.
1» Argumentează prin exemple concrete rolul lumii animale ca factor de mediu.
2. Ce cauze au condus la reducerea numărului de specii de animale?
3. Esenţializează conţinutul informaţiilor din Cartea Roşie internaţională.
4. Enumera speciile de animale care au dispărut în ultimele secole de pe teritoriul ţării noastre.
5. Expune cauzele care au condus la degradarea faunei în ţara noastră.
6. Numeşte acţiunile care pot fi întreprinse în ţara noastră pentru ameliorarea situaţiei ecologice a lumii animale.
7. Scrie o comunicare despre speciile de animale pe cale de dispariţie. Propune căi de salvare a lor.
8. Propune măsuri pentru protejarea speciilor de animale în localitatea ta.
9. Care este aportul tău în acţiunile de protejare a speciilor de animale?
V
88 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Tema 17
Degradarea solului. Măsuri de protecţie
Competenţe:
• elaborarea unei comunicări despre importanţa şi funcţiile solului ca factor de mediu;
• realizarea unui eseu despre cauzele şi consecinţele degradării solului;
• manifestarea unui comportament ecologic faţă de calitatea resurselor de sol.
giM * Care este rolul solului ca factor de mediu? Care factori conduc la © degradarea solului? Numeşte consecinţele degradării solului.
Solul, alături de apă şi aer, este o componentă deosebit de importantă a mediului natural, care asigură menţinerea şi dezvoltarea vieţii.
Activităţile economice, care poartă un caracter din ce în ce mai intensiv, au un efect poluant şi degradant asupra solurilor. După natura şi consecinţele lor se disting cîteva categorii de procese de degradare-poluare.
• Examinează fig. 1 7.1 şi formulează concluzii.
Degradarea - poluarea fizică a solului
Degradarea fizică se constată îndeosebi în cazul solurilor cu destinaţie agricolă, ca urmare a lucrărilor de prelucrare mecanică a stratului superior al solului (corespunde cu orizontul arabil) şi acţiunii utilajelor agricole asupra suprafeţei lui. Principalele forme de degradare fizică a solului sînt: deteriorarea structurii solului, tasarea, întărirea, crustificarea, poluarea radioactivă etc.
Deteriorarea structurii solului constă în distrugerea parţială sau chiar totală a structurii stratului arabil. Cauzele destructurării solului sînt: acţiunea uneltelor cu care se prelucrează solul, tasarea solului de către maşini, efectuarea lucrărilor agricole la o umiditate nepotrivită, acţiunea picăturilor de ploaie asupra solului slab protejat de vegetaţie, mineralizarea humusului.
Deteriorarea structurii are efecte asupra porozi- tăţii solului, aeraţiei şi permeabilităţii acestuia, diminuînd în ansamblu eficienţa tehnologiilor agricole.
Fig. 17.1. Gradul de degradare a solurilor pe glob (2003)
ierna 17. Degradarea solului. Măsuri de protecţie I 89
Tasarea solurilor (îndesarea) are loc sub influenţa maşinilor şi echipamentelor agricole, care exercită o forţă de apăsare asupra solului, provocînd îndesarea particulelor de sol, ceea ce conduce la creşterea densităţii şi la micşorarea porozi- tăţii solului. O altă cauză a acestui fenomen este păşunatul intensiv. Compactarea (tasarea) determină modificarea regimului termic şi de aerare a solului, are efecte negative asupra activităţii biologice şi a dezvoltării plantelor.
Pietrificarea se referă la procesul de trecere a orizontului superior al solului (anterior umed), în perioada secetelor, într-o stare îndesată şi tare, astfel prelucrarea lui devenind dificilă sau imposibilă pînă cînd nu este reumezit. Fenomenul de întărire a solurilor este caracteristic numai solurilor argiloase-lutoase.
Crustificarea solului este un fenomen similar de întărire a masei solului, dar care afectează doar primii milimetri de la suprafaţă. Crusta se formează imediat după ploi, ca urmare a impactului picăturilor de apă cu suprafaţa solului. Formarea crustei imediat după însămînţare poate să împiedice sau să întîrzie răsărirea plantelor.
Poluarea radioactivă poate afecta solul şi mediul în ansamblu ca rezultat al unor accidente nucleare, ale căror efecte se propagă la distanţe foarte mari (accidentul nuclear de la Cemobîl). Solurile au o radioactivitate naturală redusă, care nu pune probleme de mediu, dar experienţele nucleare şi accidentele tehnologice au determinat creşterea poluării radioactive.
Degradarea - poluarea chimică a solului
Degradarea chimică se referă la modificările nefavorabile ale unor însuşiri chimice sau fizico-chimice ale solului. Cele mai cunoscute procese de degradare chimică a solurilor sînt:
- acidifierea solurilor, la originea căreia stau următoarele acţiuni antropice: administrarea nechibzuită a îngrăşămintelor minerale; căderea ploilor acide; drenarea solurilor mlăştinoase care conţin pirită. îngrăşămintele de azot au potenţial de acidifiere, de aceea utilizarea acestora în doze mari produce efectul menţionat. Acidifierea nu are loc pe solurile care conţin carbonaţi. Apa drenată din solurile acide poate să provoace acidifierea apelor de suprafaţă, cu efecte nefavorabile asupra ecosistemului acvatic;
-poluarea chimică, care este provocată de unele substanţe chimice, ajunse în sol în urma unor activităţi antropice. Poluarea prin intermediul îngrăşămintelor minerale poate avea loc pe terenurile agricole prelucrate cu cantităţi sporite de îngrăşăminte. Uneori îngrăşămintele aplicate pe terenurile în pantă pot ajunge, prin spălare, odată cu particulele de sol, în lacuri, determinînd poluarea acestora.
Apele uzate sau nămolurile rezultate de la complexele de creştere a animalelor sau cele provenite de la staţiile de epurare a apelor adesea sînt deversate pe terenurile agricole, provocînd o serie de efecte negative.
în ultimele decenii poluarea cu pesticide a devenit o problemă de mediu de importanţă majoră (fig. 17.2). Pesticidele sînt, în general, compuşi organici cu
90 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
greutate moleculară mică şi solubilitate diferită în apă, avînd structură şi însuşiri foarte variate. Cele mai multe pesticide se descompun în sol prin hidroliză, levigare, oxidoreducere, volatilizare şi descompunere biologică. Astfel de pesticide ca DDT şi HCH sînt foarte persistente, de aceea se utilizează rar. în majoritatea ţărilor, inclusiv în Republica Moldova, aceste pesticide sînt interzise.
Poluarea cu metale grele prezintă pericol pentru toate organismele vii, în special pentru sănătatea oamenilor. Această poluare se produ- F'9-17.2. Administrarea pesticidelor ce local, în funcţie de sursa de poluare: emisii
industriale, irigaţii cu ape uzate, gaze de eşapament, mijloace de transport etc. Metalele grele, de regulă, devin toxice numai cînd conţinutul acestora depăşeşte o anumită concentraţie. Fac excepţie mercurul, plumbul şi cadmiul, care sînt şi cele mai toxice. Fiecare metal greu are specificul său în ceea ce priveşte comportamentul în sol şi influenţa asupra plantelor. Majoritatea metalelor grele devin mai mobile în mediul acid.
Nu poate fi neglijată poluarea cu produse petroliere din variate surse de poluare.
Degradarea - poluarea biologică
Degradarea biologică a solurilor poate fi o consecinţă a unor modificări de ordin biologic sau biochimic, dar poate apărea şi ca o poluare biologică cu agenţi patogeni. Principalele forme de degradare biologică sînt:
- reducerea populaţiei de microorganisme, care este o primă consecinţă a poluării solului, în special cu pesticide sau cu alte substanţe toxice. Urmările negative sînt multiple: se schimbă spectrul şi numărul microorganismelor, acti- vizîndu-se microflora mai puţin valoroasă, cum sînt microorganismele care descompun humusul, ciupercile şi alte microorganisme producătoare de toxine; se reduce semnificativ activitatea fixatorilor de azot; este afectată biodiversitatea specifică a solului;
- poluarea cu agenţi patogeni, care apare frecvent în jurul centrelor urbane, complexelor industriale de creştere a animalelor ori pe solurile tratate cu nămoluri rezultate din deşeuri sau irigate cu ape uzate. însă solul are o capacitate naturală de autoepurare datorită unui număr mare de microorganisme autotrofe care contribuie la descompunerea reziduurilor, deşeurilor, astfel peste un anumit timp agenţii patogeni sînt eliminaţi (în cazul în care contaminarea este stopată). Cu toate acestea, unele specii mai rezistente, ca Salmonella, pot supravieţui pînă la 30-40 de zile, iar sporii de Antrax pot rezista ani de zile.
Tema 17. Degradarea solului. Măsuri de protecţie 91
Degradarea complexă a solurilor
Acest tip de degradare are în vedere situaţiile în care mai multe tipuri de degradare se asociază şi afectează aceleaşi suprafeţe de sol.
Degradarea prin exces de apă se asociază cu modificările de ordin fizic, chimic şi biologic. Ca rezultat al excesului de apă, în sol se resimte lipsa aerului şi, în special, a oxigenului. Unele activităţi ale omului au un rol considerabil în cauzarea excesului de apă: irigaţia incorectă, care ridică nivelul freatic; compactarea solului, ce împiedică infiltrarea apei; defrişarea pădurilor sau desţelenirea pajiştilor, care schimbă regimul hidric al terenului. Există şi condiţii naturale care determină excesul de umiditate: precipitaţiile abundente, relieful depresionar, solurile greu permeabile etc.
Excesul de apă şi insuficienţa de oxigen reduc sau inhibă activitatea organismelor aerobe şi mineralizarea. Plantele de cultură nu se pot dezvolta, lăsînd locul plantelor adaptate la condiţii cu exces de umiditate, pînă la formarea mlaştinilor.
Degradarea prin salinizare şi alcalinizare este cunoscută şi sub numele de să- răturare secundară, salinizare secundară, sărăturare antropogenă. Fenomenul se produce, de obicei, după efectuarea unor lucrări de îndiguiri sau amenajări pentru irigaţii, fără desecare-drenare adecvată, şi constă în acumularea în orizonturile superioare ale solului a sărurilor solubile în cantităţi ce depăşesc pragul de toleranţă al plantelor de cultură.
Sărăturarea secundară (sau antropogenă) poate avea mai multe cauze: ridicarea nivelului apelor freatice în urma irigaţiei; schimbarea regimidui hidric ca rezultat al îndiguirilor; aportul freatic în sectoarele de luncă joasă; irigarea cu ape mineralizate a terenurilor cu drenaj necorespunzător.
Sodizarea (alcalinizarea) solului determină creşterea valorilor pH-ului, reducerea conţinutului de Ca şi Mg, afectarea regimului de apă şi aer etc. Deoarece ameliorarea săraturilor este costisitoare şi deocamdată ineficientă economic, terenurile respective pot fi folosite ca păşuni cu valoare furajeră redusă.
Solurile Republicii Moldova. Probleme ecologice
J • Ce factori contribuie la poluarea şi degradarea solurilor în localita- '^r tea natală?
Solurile reprezintă principala bogăţie naturală a Republicii Moldova. Diversitatea condiţiilor naturale a contribuit la formarea unui covor pestriţ şi neomogen de soluri cu diferite proprietăţi. învelişul de sol al ţării noastre este extrem de valorificat (peste 80%). Potenţialul productiv al solurilor a avut de suferit de pe urma utilizării şi chimizării lor intensive de către om. Starea actuală a învelişului de sol a devenit îngrijorătoare, iar în unele părţi ale ţării este critică. Continuă să se extindă suprafeţele terenurilor afectate de eroziune şi alunecări, de procesele de dehumificare, deteriorare a structurii şi tasare (presare), de salinizare şi înmlăştinire a solurilor.
92 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Eroziunea
în prezent eroziunea este factorul principal de degradare a solurilor republicii (Ce ştii despre eroziune? Ce forme negative de relief creează ea?). Procesele erozive s-au intensificat ca urmare a defrişării fîşiilor de pădure, măririi suprafeţelor ocupate cu culturi prăşitoare, exploatării intensive a terenurilor, nerespectării cerinţelor agrotehnicii antierozionale. Eroziunea solurilor (fig. 17.3) aduce daune mari economiei republicii. Suprafaţa totală a terenurilor agricole erodate constituie circa 900 mii ha. Cu cit solurile sînt mai erodate, cu atît productivitatea lor este mai redusă. Anual de pe pante sînt spălate de eroziune circa 600 mii tone de humus, 43 mii tone de azot, 27 mii tone de fosfor. Ca rezultat al eroziunilor, recolta culturilor prăşitoare se reduce cu aproximativ 300 mii tone; de grîu - cu peste 100 mii tone. Eroziunea de adîncime cauzează formarea rigolelor şi ravenelor, a căror suprafaţă atinge 8,8 mii ha. în ansamblu, pierderile anuale pe care le suferă ţara noastră din cauza eroziunii constituie circa 2,4 miliarde lei.
• Estimează gradul de erodare a solului în localitatea natală.
Pentru combaterea eroziunii este necesară realizarea unui ansamblu complex de măsuri antierozionale:
■ zonarea producţiei agricole şi organizarea cîmpurilor (care presupune proiectarea prealabilă a unor măsuri de protecţie a solurilor);
■ rotaţia culturilor, plantarea perdelelor forestiere de protecţie, efectuarea arăturii de toamnă fără întoarcerea brazdei;
■ lucrarea terenurilor agricole după curbele de nivel, alternarea fîşiilor de culturi prăşitoare cu cele de păioase;
■ introducerea benzilor-tampon înierbate, îngrăşarea solurilor cu gunoi de grajd pentru sporirea conţinutului de humus etc.
% «Ce măsuri se întreprind în localitatea natală pentru combaterea # eroziunii?
Alunecările de teren
Suprafeţe mari de terenuri arabile sînt scoase din circuitul agricol din cauza alunecărilor de teren. Aceste fenomene nefaste sînt larg răspîndite pe teritoriul republicii şi se manifestă tot mai pregnant în ultimii ani. Alunecările de teren
Fig. 17.3. Soluri erodate
Tema 17. Degradarea solului. Măsuri de protecţie 93
afectează peste 12 500 ha de terenuri. Costul total al bunurilor materiale aflate sub ameninţarea alunecărilor depăşeşte 20-30 mld. lei.
Factorii care cauzează declanşarea alunecărilor de teren pot fi naturali (prezenţa pantelor înclinate, gravitaţia terestră, aranjarea şi modul de stratificare a rocilor, excesul de umiditate (provenit din ploi, topirea zăpezilor), apele freatice, cutremurele de pămînt) şi antropogeni (defrişarea şi despădurirea nejustificată, amplasarea unor obiecte economice mari (fabrici, uzine) etc.).
Măsurile principale de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren sînt următoarele:
■ terasarea pantelor;
■ captarea izvoarelor de coastă;
■ împădurirea terenurilor de coastă;
■ construirea zidurilor de sprijin;
■ construirea reţelei de drenare a apelor freatice.
Ce măsuri se iau în localitatea natală sau în zonele din apropiere
pentru prevenirea alunecărilor de teren?
Salinizarea
Solurile sărate se întîlnesc în luncile rîurilor Răut, Cogîlnic, Ialpug, Botna. Suprafaţa totală a solurilor salinizate (soloneţuri, solonceacuri) este de 112,2 mii ha, aducînd un prejudiciu total de 43 mii. lei. Factorii care generează salinizarea ţin de irigarea solurilor cu ape mineralizate, de ridicarea apelor pe terenurile desecate.
Pentru a fi repuse în circuitul agricol, solurile salinizate necesită o serie de măsuri:
■ coborîrea nivelului apelor freatice printr-o reţea de drenaj;
■ administrarea ghipsului pentru neutralizarea reacţiei acide a solului;
■ desalinizarea prin fluxul descendent de apă;
■ irigarea cu ape nemineralizate.
Tasarea solului
în localitatea ta există soluri tasate? Ce proprietăţi au aceste soluri?
Procesul de tasare a solului conduce la dehumificarea şi la degradarea lui. în cadrul cercetărilor efectuate în partea de nord a republicii, practic în toate probele de sol recoltate, sub stratul recent arabil (0-25 cm) a fost depistat un strat de sol tasat (presat), numit de savanţi slitizat. Destructurarea acestui strat a fost cauzată de utilizarea maşinilor şi a tehnicii agricole grele pe terenurile arabile.
Pentru protejarea structurii solurilor este necesară limitarea sau excluderea cauzelor ce provoacă degradarea lor prin:
■ evitarea bătătoririi solului, neadmiterea prelucrării solului în stare prea umedă sau prea uscată, mărirea suprafeţei de contact a tehnicii agricole cu solul;
■ favorizarea stabilităţii structurale a solului prin lucrările efectuate;
94 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
■ efectuarea aratului de toamnă a solului pentru afînarea şi structurarea stratului arabil sub influenţa îngheţului şi dezgheţului;
■ folosirea îngrăşămintelor organice şi minerale, precum şi a resturilor vegetale pentru formarea humusului.
J • Care sînt efectele întăririi soiului? De ce nu se permite să intrăm în o grădină imediat după ploaie?
Poluarea chimică
(J? ) • Explică relaţia dintre poluarea chimică şi securitatea alimentară.
Poluarea chimică a solului este o problemă actuală destul de gravă. Soluri poluate cu substanţe chimice toxice au fost depistate în jurul fostelor şi prezentelor depozite de pesticide şi îngrăşăminte minerale. Poluarea solurilor mai are loc din cauza depozitării necontrolate la suprafaţa solului a dejecţiilor de la fermele de creştere a animalelor, a deşeurilor menajere solide (resturi alimentare, hîrtii, sticle, ambalaje, cenuşă etc.) şi industriale; tratarea cu substanţe chimice a terenurilor agricole în scopul sporirii fertilităţii lor sau combaterii dăunătorilor plantelor agricole. Utilizarea nechibzuită a îngrăşămintelor minerale, precum şi a pesticidelor, a apelor de scurgere conduce la poluarea chimică a solurilor, la acumularea în sol a substanţelor toxice şi la modificarea componenţei chimice iniţiale a solurilor.
J • Cum putem proteja solul de deşeurile menajere solide (resturi ali- « mentare» ambalaje)?
Pentru prevenirea poluării chimice a solului se impune:
* administrarea corectă a îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor;
* conservarea terenurilor intens poluate prin înierbare sau împădurire, inter- zicînd orice activităţi economice (păşunatul, cositul, colectarea fructelor şi a plantelor medicinale);
■ recultivarea terenurilor mici prin aport de sol fertil (stratul poluat de sol să fie extras şi îngropat în locuri speciale).
Aşadar, solul asigură condiţiile necesare pentru viaţa plantelor, animalelor şi a omului. Gospodărirea raţională a solului înseamnă combinarea tehnologiilor şi acţiunilor umane în scopul sporirii bioproductivităţii, asigurării securităţii alimentare, protecţiei calităţii solului, viabilităţii economice şi acceptabilităţii sociale. De atitudinea noastră faţă de sol depinde situaţia economică a ţării. Prin urmare, problema calităţii solului are şi un important aspect social.
Măsuri de protecţie a solurilor
Protecţia solului, ca şi a mediului înconjurător în general, porneşte de la următorul concept, astăzi unanim acceptat: este mai uşor şi mai eficient să se aplice măsuri de prevenire decît măsuri de combatere a oricărei urmări negative ce
Tema 17. Degradarea solului. Masuri de protecţie 95
afectează solurile sau altă componentă a mediului. Măsurile şi lucrările de prevenire a efectelor negative sînt mai puţin complicate şi mai economice decît cele pentru refacerea solului deja degradat.
Prin urmare, măsurile de prevenire, în funcţie de cauzele care provoacă degradarea solului, sînt:
■ includerea în asolament a plantelor amelioratoare (leguminoase şi graminee perene);
■ creşterea conţinutului de materie organică (humus) din sol prin încorporarea resturilor vegetale (şi nu arderea acestora), aplicarea de îngrăşăminte organice, composturi etc.;
0 controlul strict privind aplicarea îngrăşămintelor cu azot pentru prevenirea levigării, spălării, acidifierii solului şi acumulării în exces a azotului în plante;
■ reducerea riscului de eroziune eoliană prin scăderea vitezei vîntului (plantarea şi protejarea perdelelor vegetale), luarea măsurilor de mărire a rezistenţei solului la deflaţie, folosirea tehnicii agricole adecvate etc.;
a reducerea riscului de eroziune hidrică prin aplicarea eficientă a măsurilor agrotehnice, a asolamentului, prin prelucrarea corectă a pantelor şi respectarea cerinţelor de irigaţie, utilizarea adecvată a teritoriilor etc.;
a efectuarea unui control strict privind aplicarea pe terenurile agricole a diverselor reziduuri, ca nămolurile şi apele uzate provenite din industrie, de la staţiile de purificare a apelor reziduale etc.;
■ identificarea surselor de poluare (industrie, transporturi, salubrizare, agricultură, sectorul agroalimentar etc.), a poluanţilor cu impact negativ asupra mediului agricol (sol, apă, plante) şi luarea deciziilor corecte;
■ lucrarea solului numai în condiţii de umiditate optimă şi evitarea arăturilor prea adînci;
E reducerea acţiunii de compactare a tractoarelor şi maşinilor agricole pe terenuri şi evitarea bătătoririi solului;
■ compensarea substanţelor nutritive îndepărtate din sol odată cu recolta prin adăugarea de îngrăşăminte minerale şi organice, în cantităţi stabilite prin metode ştiinţifice;
a instituirea unui sistem de monitorizare a calităţii solului, mai ales în zonele afectate de activitatea umană.
r~~ —.................................................................................................................v
Degradarea soiului - înrăutăţirea calităţii solurilor, reducerea productivităţii lor condiţionată de diferiţi factori distructivi.
pH-ul solului - gradul de aciditate sau de alcalinitate a solului. Este un factor important în determinarea fertilităţii solului.
TERMEIMI-CHEIE
V
96 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
(jp REPERE
• Cauzele degradării solului sînt: utilizarea maşinilor agricole grele, nerespectarea tehnologiilor agricole, administrarea chimicalelor în cantităţi mari etc.
• Efectele degradării solului sînt: eroziunea solului, mineralizarea humusului, poluarea solului cu chimicale etc.
• Printre măsurile de protecţie se numără: respectarea strictă a tehnologiilor agricole, sădirea perdelelor verzi, monitorizarea calităţii solurilor.
• Un impact negativ asupra solului îl au haldele şi depozitele de material steril, provenit din industria extractivă şi cea energetică, precum şi locurile de stocare a deşeurilor şi gunoaielor, acumulate în cantităţi tot mai mari, care pot deveni focare
de infecţie, provocînd poluarea aerului, a apelor freatice şi a celor de suprafaţă.
V_______________________________________________________________' J
EVALUARE
1. Numeşte tipurile de procese degradante ale solului.
2. Reprezintă printr-o schemă procesele de degradare fizică a solului.
3. Explică procesele de degradare fizică a solurilor utilizînd tabelul explicativ.
4. Care dintre procesele degradării fizice sînt prezente în localitatea natală, în Republica Moldova? Ce factori declanşează aceste procese?
5. Explică procesele de degradare chimică a solurilor. Care dintre ele sînt prezente în Republica Moldova?
6. Care sînt consecinţele degradării biologice a solurilor?
7. Ce reprezintă degradarea complexă a solurilor?
8. Ce este sărăturarea solului! Care sînt cauzele acestui fenomen?
9. La care tip de degradare se atribuie procesele: poluarea cu agenţi patogeni, excesul de apă în sol, aciditatea sporită a solurilor, tasarea solurilor, poluarea radioactivă?
10. Reprezintă printr-un ciorchine cauzele, efectele degradării şi măsurile de protecţie a solurilor în Republica Moldova.
11. Completează tabelul Poluarea chimică a solurilor. Condiţii, cauze, efecte:
Condiţii
Prezenţa dăună- Nerespectarea dozelor de torilor agricoli chimicale
Efecte
Intoxicarea solului; îmbolnăvirea plantelor, a omului Scăderea bioproductivităţii solurilor
Mecanizarea
agriculturii
Lipsa coşurilor de gunoi
Prezenţa depozitelor restante de pesticide
Poluarea solului cu nitrati
Tema 17. Degradarea solului. Măsuri de protecţie 97
Tema 18
Conservarea sistemelor naturale şi a patrimoniului antropic.
Ariile protejate
Competenţe:
• realizarea unei comunicări geografice despre conservarea sistemelor naturale şi a patrimoniului antropic;
• argumentarea importanţei diferitelor tipuri de arii protejate şi a statutului lor;
• elaborarea unui text explicativ despre necesitatea înfiinţării ariilor protejate în ţara noastră;
• manifestarea unui comportament responsabil, constructiv faţă de patrimo-^ niul natural şi antropic.
• Ce sînt ariile protejate? Care este rolul lor în mediul geografic şi în
'"^mr viaţa omului?
în condiţiile în care mediile naturale ocupă suprafeţe din ce în ce mai restrîn- se, a apărut, în mod firesc, problema conservării mediului natural. Conservarea unor elemente ale mediului geografic reprezintă ocrotirea unor suprafeţe rare de floră, faună sau peisaj, organizate sub forma monumentelor, a rezervaţiilor şi a parcurilor naţionale, scopul lor fiind păstrarea în condiţii iniţiale şi oferirea posibilităţilor de studiu al acestora. în ultima sută de ani se remarcă tendinţa de ocrotire a naturii prin intermediul ariilor protejate: monumente ale naturii, parcuri naţionale, rezervaţii naturale şi rezervaţii ale biosferei.
Monumente ale naturii sînt considerate obiectele rare ale naturii sau cele pe cale de dispariţie, prezentînd importanţă din punct de vedere ştiinţific, estetic, istoric şi cultural. Ca monumente ale naturii pot fi declarate: peşteri, lacuri, porţiuni de litoral, unele aflorimente geologice, cascade, izvoare minerale, stînci pitoreşti, cratere vulcanice, arbori seculari, inclusiv unele obiecte artificiale (parcuri, cariere etc.).
Parcurile naţionale prezintă teritorii întinse, dar locuite. în aceste arii protejate există obiective atît naturale, cît şi antropice de mare interes. Ele au o amenajare echilibrată în spiritul protecţiei şi conservării mediului înconjurător, urmărindu-se menţinerea peisajului natural, precum şi folosirea lui în activităţile umane, cele din urmă fiind restrînse. în ultimele decenii, în plan mondial a crescut mult numărul acestor arii protejate. Dintre cele mai mari parcuri naţionale fac parte: Parcul Naţional Yellowstone (ftg. 18.1) din SUA. Este primul parc naţional organizat din lume (1872), cu o suprafaţă de aproape 9000 km2. Aici sînt ocrotite forme şi fenomene naturale dintre cele mai diverse şi spectaculoase (platouri, canioane, cascade, o concentraţie mare de gheizere (peste 300, adică 2/3 din totalitatea acestora pe glob), vulcani noroioşi, floră şi faună foarte bogate); Parcul Naţio-
98
I -irn - .1. I ■ .1
Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Fig. 18.1. Parcul Naţional Yellowstone, SUA
nai Groenlanda, cu o suprafaţă de 70 000 km2. în cadrai lui se protejează imensa masă de gheaţă, fiordurile, fauna (ursul polar, boul moscat, vulpea polară, iepurele polar, numeroase specii de păsări etc.); Parcul Munţilor Stîncoşi (Canada);
Parcul Naţional Iguacu (Brazilia, Argentina); Parcul Naţional Galapagos (Ecuador), cu o faună şi o floră deosebit de originale şi numeroase specii endemice (broasca ţestoasă uriaşă, iguana marină, cormoranul fără aripi etc.); Parcul Naţional Yosemite (fig. 18.2), unul dintre cele mai vechi parcuri naturale (din 1890), situat în California, SUA, numit şi „Valea Paradisului”. Parcuri naţionale există în Europa: Engadina (Elveţia); Gr an Paradis o (Al- pii italieni); Cevennes (Franţa);
Laponia (Suedia, desfăşurat dincolo de Cercul Polar, spaţiu modelat de glaciaţiunea de calotă cuaternară); Astrahan (delta fluviului Volga, Rusia);
Parcul Naţional al Retezatului (România); în Asia - Parcul Naţional Kaziranga (India); în Africa - Parcul Naţional Malawi, situat pe linia tectonică din Africa de Est, Parcul Naţional Serengeti (peisajul de savană africană include antilope gnu, zebre, lei, pantere şi constituie o atracţie majoră pentru turişti), Parcurile Naţionale Salonga (include ecosistemul pădurilor ecuatoriale virgine) şi Virunga, situate în Congo etc.
Parcurile naţionale din România impresionează prin relieful irepetabil al Car- paţilor, prin pădurile naturale unice în Europa, prin flora cu numeroase elemente endemice, prin fauna bogată, prin unicitatea peisajelor, prin tradiţiile culturale şi modul de viaţă în aşezările rurale. Dintre acestea menţionăm: Parcul Naţional Călimani (situat pe versantul estic al Munţilor Călimani); Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş (Carpaţii Centrali); Parcul Naţional Cozia (Carpaţii MeridioFig.
18.2. Parcul Naţional Yosemite,'SUA'.
Tema 18. Conservarea sistemelor naturale. Ariile protejate 99
nali); Parcul Naţional Munţii Măcin (nord-vestul Dobrogei); Parcul Naţional Munţii Rodnei (partea nordică a Carpaţilor Orientali) etc.
Rezervaţiile naturale. Reprezintă spaţii terestre, acvatice sau mixte, protejate pentru anumite elemente cu valoare ştiinţifică din punct de vedere floristic, faunistic, paleontologic, geologic, speologic, limnologic. Fiind înfiinţate pentru anumite elemente, acestea ocrotesc, de fapt, întreg cadrul natural. în rezervaţii există Fig. 18.3. Rezervaţia Kalahari, Africa condiţii pentru practicarea turismului (Rezervaţia Kalahari (fig. 18.3) din Botswana (Africa), Marea Rezervaţie Gobi din Mongolia, Rezervaţia naturală Okapi din Congo, ,<# Rezervaţia Naturală Pădurea Atlantică (protejează cele mai extinse sectoare de pădure atlantică din Brazilia), Rezervaţia balenelor, situată în nord-vestul Mexicului, în perimetrul a două lagune; aici iernează balena gri, foca de golf, leul de mare califomian, elefantul de mare şi balena albastră, tot aici sînt ocrotite patru specii de broască ţestoasă marină; Rezervaţia Naturală Central Suriname protejează sectoare de pădure ecuatorială cu o mare diversitate floristică şi faunistică, practic neafectate de activitatea omului etc. De o mare valoare sînt rezervaţiile naturale din România: Cheile Turzii, Cheile Bicazului (fig. 18.4), Pădurea cu bujorul românesc de la Comana, Băile Felix, Codrii Seculari Slătioara, Rîpa Roşie, Cheile Crişului Repede etc.
Rezervaţiile biosferei sînt teritorii ocrotite care conservă integritatea, funcţionalitatea şi alte particularităţi naturale ale unor ecosisteme, care prin existenţa lor contribuie la generarea continuă a resurselor fundamentale ale biosferei. Prin aplicarea monitoringului se pun în evidenţă schimbările determinate de factorul uman, se fac unele prognoze privind modificările posibile în viitorul apropiat, se aplică măsuri de prevenire a consecinţelor negative. Rezervaţiile biosferei sînt privite ca etaloane ale biosferei în plan regional, de aceea din anul 1971, în cadrul Programului internaţional „Omul şi Biosfera” a început crearea unei reţele globale de rezervaţii. în prezent programul include peste 300 de unităţi. Spre deosebire de rezervaţiile naturale, în cele ale biosferei trebuie să existe şi suprafeţe supuse impactului antropic. Acestea cuprind cele mai reprezentative ecosisteme de pe întreaga planetă, precum şi alte zone ocrotite.
Fig. 18.4. Rezervaţia Naturală Cheile Bicazului, România
100 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Delta Dunării - cu mari întinderi acvatice, cu o bogată faună piscicolă şi terestră, cu suprafeţe forestiere şi lacustre, cu acumulări de nisip şi anumite activităţi tradiţionale - reprezintă un adevărat „laborator” al naturii. Diversitatea acestui geosistem prezintă un mare interes ştiinţific şi cultural. Exploatarea neraţională a resurselor naturale a determinat un impact antropic negativ
în regiune. Pentru a fi conservat, complexul natural a fost inclus în Proiectul internaţional de conservare a biosferei (fig. 18.5).
Ariile cu regim periodic de protecţie sînt create în scopul păstrării, reproducerii şi restabilirii uneia sau cîtorva componente ale naturii, pentru menţinerea echilibrului natural. De obicei, acestea sînt spaţii de uscat sau acvatice, unde pe parcursul a cîtorva ani, sezonier sau anul întreg, sînt luate sub protecţie unele specii de animale, plante sau o parte din landşaftul natural.
Rolul ariilor naturale protejate este enorm, acestea fiind laboratoare pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice şi, de asemenea, pentru dezvoltarea turismului de cunoaştere.
Prin Convenţia UNESCO privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural care a intrat în vigoare la 17 decembrie 1975, s-a decis instituirea Patrimoniului cultural şi natural mondial. Ca urmare a fost întocmită o listă, care se completează anual, a celor mai importante creaţii umane şi naturale, pentru a fi supuse conservării şi protecţiei de statele pe ale căror teritorii se află. Dintre obiectivele antropice în Patrimoniul cultural mondial sînt înscrise oraşe vechi cu complexe istorice: Dubrovnik for aş vechi, numit „Perla Adriaticii”) în Croaţia, Sanaa în Yemen, Potosi (oraşul cu minele de argint) în Bolivia; castele şi palate: Schonnbrunn în Viena, Fontainebleau (fig. 18.6, a) (palatul şi grădinile situate lîngă Paris); biserici, mănăstiri, catedrale, temple, sanctuare: Horezul şi cele cinci mănăstiri avînd biserici cu fresce exterioare în Bucovina, România; Muntele Athos în Grecia; oraşul Suzdal în Rusia; Machu Picchu în Peru; Ansamblul monumental Borobodur în Indonezia; Mausoleul Taj Mahal în India (fig. 18.6, b); statui şi monumente: Statuia Libertăţii din New York, Memorialul Păcii (Genbaku Dome) din Hiroshima etc.
Dintre obiectivele naturale înscrise în lista patrimoniului mondial fac parte parcuri naţionale, rezervaţii naturale: Komodo (Indonezia) (fig. 18.7); Yellowstone (SUA); Iguacu (Brazilia - Argentina); Serengeti (Tanzania); Marea barieră de corali (Australia); Delta Dunării (România) etc.
Fig. 18.5. Rezervaţia biosferică Delta Dunării
Tema 18. Conservarea sistemelor naturale. Ariile protejate 101
Fig. 18.6. Obiective antropogene incluse în Patrimoniul cultural mondial: a - Palatul Fontainebleau, Franţa; b - Taj Mahal, India
*
Ariile protejate în Republica Moldova
• Ce arii protejate cunoşti în ţara noas- c tră? Care este starea lor? Propune căi de îmbunătăţire a acestora. Potrivit clasificatorului Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii, ariile protejate din Republica Moldova se împart în următoarele categorii de obiecte şi complexe naturale: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, rezervaţii peisagistice, rezervaţii de resurse, arii cu management multifuncţional, rezervaţii ale biosferei şi arii de importanţă naţională, precum: Grădina Botanică, Grădina Dendrologică, Grădina Zoologică, monumente de arhitectură peisageră.
Fig. 18.7. Varanul. Parcul Naţional Komodo, Indonezia
Rezervaţii ştiinţifice. Cele mai importante arii naturale protejate sînt rezervaţiile ştiinţifice. Ele fac parte din prima categorie a clasificatorului Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii şi au cel mai strict regim de protecţie. Aceste rezervaţii au scopul de a proteja ecosistemele naturale cu toate componentele mediului din cadrul lor. în rezervaţiile ştiinţifice se efectuează în mod obligatoriu cercetări ştiinţifice pentru studierea proceselor naturale şi elaborarea bazelor ştiinţifice de protecţie a mediului.
Ce ştii despre rezervaţiile ştiinţifice ale Republicii Moldova?
Rezervaţii naturale. Aceste arii protejate se împart în trei grupe: silvice, de plante medicinale şi mixte. Menirea lor este să asigure condiţii optime pentru creşterea şi restabilirea speciilor şi a comunităţilor vegetale şi animale.
102 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
Dintre rezervaţiile silvice menţionăm: Rezervaţia Naturală „ Lucăceni ” (situată la est de satul Lucăceni, raionul Făleşti); Rezervaţia Naturală „ Selişte — Leu ” (situată la est de satul Boldureşti, raionul Nisporeni); Rezervaţia Naturală „ Cabac ” (situată la nord de satul Vulcăneşti, raionul Nisporeni); Rezervaţia Naturală „ Şap- tebani” (situată la nord-est de satul Şaptebani, raionul Rîşcani); Rezervaţia Naturală „Moleşti - Răzeni ” (situată la vest de satul Răzeni, raionul Ialoveni) etc.
Din rezervaţiile naturale de plante medicinale fac parte: Roşcani (Rezina), Logăneşti (Hînceşti) etc. In aceste rezervaţii cresc diverse plante medicinale: scoruşul, păducelul, salvia, coada-şoricelului, pojarniţa, sovîrvul, coada-ca- lului etc.
Cele mixte sînt reprezentate de rezervaţiile: „ Cantemir”, „Lebăda albă” din apropierea oraşului Leova, „ Togai ” din raionul Ştefan Vodă.
Rezervaţii peisagistice. Cuprind diversitatea peisajelor de pe teritoriul ţării şi oferă condiţii pentru cercetări ştiinţifice privind procesele geofizice şi biologice care au loc în natură în lipsa influenţei umane. Rezervaţiile peisagistice permit şi aprofundarea cunoştinţelor despre natura plaiului.
Printre acestea se numără rezervaţiile: Suta de Movile (Rîşcani), Pădurea Hîr- bovăţ (Anenii Noi), Codrii Tigheciului (Cantemir), Trebujeni (Orhei), Saharna şi Ţipova (Rezina), Teliţa (Anenii Noi), Cărbuna (Ialoveni), Rudi-Arioneşti (Don- duşeni), Cazimir-Mileşti (Nisporeni), Zăbriceni (Edineţ), La Castel (Edineţ) etc.
Monumente ale naturii. Din această categorie fac parte mai multe obiective naturale: parcele forestiere preţioase, arbori seculari, parcele de vegetaţie ierboasă, obiective de interes geologic şi paleontologic, obiective acvatice.
Preţioase sectoare de pădure sînt considerate parcelele de fag din Ocolul silvic Hîrjauca (Călăraşi), masivul păduros Curchi (Orhei), ocoalele silvice: Căpria- na (Străşeni), Rosoşeni (Briceni), Lipnic (Ocniţa), Cabac (Nisporeni), Hîrbovăţ (Anenii Noi), Tigheci (Leova) etc.
în republică există şi mulţi arbori seculari: Stejarul lui Ştefan cel Mare din Co- bîlea (Şoldăneşti) în vîrstă de peste 700 de ani; Stejarul Şapte Fraţi din Copanca (Căuşeni) - 450 de ani, Fagul de la Căbăieşti (Călăraşi) - 300 de ani, Teiul lui Sta- mati (Ocniţa), Plopii lui Tobultoc (Chişinău), Scoruşul secular din Nisporeni.
Dintre parcelele cu vegetaţie ierboasă trebuie menţionate: sectorul cu vegetaţie ierboasă de la Vrăneşti (Sîngerei), în stepa Bălţiului, parcela de luncă din Lozova (Străşeni), parcela de stepă de lîngă comuna Dezghingea (Comrat) etc.
Obiectivele de interes geologic şi paleontologic sînt reprezentate de defileurile, grotele, peşterile din valea rîurilor Lopatnic, Racovăţ, Draghişte, Ciugureţ. Peştera Emil Racoviţă din preajma satului Criva, raionul Briceni, este una dintre cele mai mari din lume. Are peste 89 km şi este a treia după lungime peşteră în ghips din Europa. Un loc deosebit în categoria acestor monumente îl ocupă recifele Suta de Movile (Buteşti, Glodeni), stîncile de la Japca (Floreşti), Dealul Mîglei (Orhei), Cheile Buteşti ş.a. De un renume mondial sînt punctele fosiliere de la
Tema 18. Conservarea sistemelor naturale. Ariile protejate 103
Răspopeni (Şoldăneşti), Taraclia (Căuşeni), Gura Galbenei (Cimişlia), Colcotova Balca (Tiraspol) etc. în aceste locuri au fost găsite resturi de mamifere care au dispărut de pe meleagul nostru (tigrul-sabie, mastodontul, dinoteriul, rinocerul, girafa, antilopa, hiparionul, ursul de peşteră).
Dintre obiectivele acvatice fac parte 27 de izvoare cu un debit destul de mare: din preajma satului Cotova (Drochia), cu un debit de peste 160 1/sec.; de lingă satul Plop (Donduşeni) - 901/sec.; de lingă satul Bursuc (Floreşti) - 80 1/sec.; de lingă satul Jeloboc (Orhei) - 35 1/sec. etc.
în noiembrie 2006 lista ariilor protejate a fost completată cu trei zone umede de importanţă internaţională: Nistrul de Jos (60 000 ha), Lacurile Prutului de Jos (19 152 ha), Unguri-Holoşniţa (15 553 ha). Aceasta a făcut ca suprafaţa totală a ariilor protejate în Republica Moldova să se ridice de la 66 467,3 ha (1,96% din teritoriul ţării) la 157 227 ha, ceea ce reprezintă 4,65% din teritoriu. Zonele urne- ■ de sînt arii cu management multifuncţional, care întrunesc un şir de arii naturale aflate deja sub un anumit regim de protecţie.
în pofida faptului că se întreprind măsuri de conservare şi extindere a fondului ariilor protejate de stat, starea acestuia este alarmantă. Aceasta se explică prin faptul că multe obiecte protejate sînt în gestiunea agenţilor economici, primăriilor, care nu au interesul şi nici capacitatea să le menţină într-o stare adecvată.
r—— -N
REPERE
• Alte parcuri naţionale bine cunoscute în lume sînt: Parcul Naţional GrandCanyon, Parcul Naţional Sequoia, Mammoth Cave National Park - Parcul peşterilor, situat în estul SUA (prezintă cea mai extinsă reţea de galerii subterane şi peşteri de pe glob); Parcul Naţional Everglades (Florida), care protejează resursele biologice din habitatele acvatice, inclusiv cel mai întins areal ocupat de mangrove din emisfera vestică; Parcul Naţional Kruger din Africa de Sud; Parcul Naţional Albert (Congo); Parcul Naţional Ruwenzori (Uganda) cu relief glaciar, cascade şi lacuri; Parcul Naţional Ţara de Foc (cel mai sudic parc naţional); Parcul Naţional Komodo (Indonezia), destinat protejării varanului (şopîrlă gigantică), numit şi dragonul de Komodo (atinge pînă la 3 m în lungime şi 250 kg în greutate); Parcul Naţional Sevan din Armenia; Parcul Naţional Lahemaa din Estonia etc.
• Parcurile naţionale cuprind: zone integral ocrotite, în care accesul este limitat chiar şi pentru cercetătorii care studiază ecosistemul respectiv şi ecologia speciilor rare sau pe cale de dispariţie; zone turistice accesibile doar turismului riguros organizat, pe anumite trasee, fiind interzise zgomotul, focurile etc.; zone de cazare, situate la marginile parcului, unde există spaţii cu dotări speciale, locuri de parcare, campinguri, panouri privind necesitatea protecţiei mediului.
• Pe teritoriul Republicii Moldova se prevede crearea a 4 parcuri naţionale:
- Parcul Naţional Cărăcuşeni, care ar reuni ariile protejate existente Rosoşeni, Cara- cuşeni, Peştera Emil Racovită. Suprafaţa totală se preconizează a fi de 4585 ha;
V____________________________________________________________________7
104 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
- Parcul Naţional Orhei, care va include pădurile din ocoalele silvice Bravicea, Curchi, Selişte şi Ivancea. Acest teritoriu va cuprinde mănăstirile Curchi,Tabăra, Ţigăneşti, Frumoasa. Suprafaţa se preconizează a fi de 22 017 ha;
- Parcul Naţional Tigheci, care va include ecosistemele forestiere de gorun, stejar pufos din Tigheci, Baimaclia, Capaclia. Suprafaţa totală se preconizează a fi de 3500 ha;
- Parcul Naţional „Prutul de Mijloc" care va cuprinde Rezervaţia Ştiinţifică „Pădurea Domnească" şi pădurile din lunca Prutului (ocoalele silvice Sculeni, Ungheni, Grozeşti şi Oneşti). Suprafaţa va fi de 6500 ha.
• Republica Moldova dispune de un bogat patrimoniu natural şi cultural-istoric. îmbinarea armonioasă a mediului natural cu cel cultural-istoric este un aspect important pentru dezvoltarea durabilă a ţării. Mănăstirile rupestre ale Republicii Moldova se află în mijlocul unor peisaje unice. Dintre monumentele cele mai cunoscute de publicul larg sînt complexele Butuceni, Ţipova, Bechir-Soroca, Saharna, Mateuţi, Japca, Mărcăuţi-Holercani, toate cu dreptul de a fi incluse în
Patrimoniul natural şi cultural european şi mondial.
v__________________________________________________________________J
EVALUARE
1. Explică necesitatea conservării mediului natural.
2. întocmeşte o listă a termenilor-cheie la tema Conservarea mediului natural şiantropi- zatş\ defineşte-i.
3. Argumentează valoarea ariilor protejate.
4» Numeşte cele mai cunoscute parcuri naţionale din lume.
5o Completează tabelul Arii protejate pe glob.
Arii protejate
Statut de organizare
Exemple
Monumente ale naturii
Parcuri naţionale
Rezervaţii naturale
Rezervaţii ale biosferei
Arii cu regim periodic de protecţie
6. Enumeră formele de protejare a mediului natural în ţara noastră.
7. Elaborează un text structurat conform unui algoritm cu descrierea analitică a unei rezervaţii peisagistice din Republica Moldova.
8. Realizează o comunicare geografică în care să descrii un parc naţional la alegerea ta.
9. Ce sînt rezervaţiile biosferei?
10. Descrie, utilizînd diferite surse de informaţii, un obiectiv din Patrimoniul cultural mondial.
11. Ce obiective naturale sînt înscrise pe lista Patrimoniului mondial?
12. Propune obiective culturale şi naturale de pe meleagurile noastre pentru a fi incluse în Patrimoniul mondial. Argumentează valoarea lor universală.
v._________._____________I______________________• - _______________________________________J
Tema 18. Conservarea sistemelor naturale. Ariile protejate 105
Tema Î9
Aplicaţie practică.
Protejarea mediului în localitatea natală
Lucru In grup
în baza observărilor lizînd termenii: degradarea medkiJdjj^luşţedqeruhji, surse mobile de poluare a aerului, autoepurarea aerului, ape industriale uşgţe, ape uzate provenite din agricultură, protecţia apelor, specii de plante şi animaie rare^mediul şi sănătatea omului, conservarea mediului, arii protejate, optimizarea mediului, patrimoniul natural şi istorico-cultural al localităţii natale.
proprii, ela'
coerent despre mediul local uti-
2. Identificaţi sursele naturale şi antropogene de poluare, care conduc la degradarea mediului în localitatea natală. Completaţi tabelul:
Surse de poluare
------------------—---------------—'
Efectele poluării
Soluţii de remediere
1
3. Identificaţi modificările mediului natural din împrejurimile localităţii natale cauzate de activităţile omului. Explicaţi consecinţele acestor modificări.
4, Precizaţi cauzele care determină un consum mare de apă în localitatea natală.
5. Elaboraţi un ciorchine la subiectul Degradarea şi protecţia mediului în localitatea natală.
6. Scrieţi un mesaj adresat autorităţilor publice locale, în care să propuneţi soluţii de îmbunătăţire a stării mediului înconjurător.
7. Explicaţi teza: Protecţia mediului înconjurător este problema principală a localităţii, a republicii şi a lumii întregi.
8. Elaboraţi, în baza studiului de caz pentru localitatea natală, 5 postere la subiectele:
Q degradarea apelor şi măsurile de protecţie;
■ degradarea aerului şi măsurile de protecţie;
H degradarea vegetaţiei şi măsurile de protecţie;
■ degradarea lumii animale şi măsurile de protecţie;
■ degradarea solurilor şi măsurile de protecţie.
Includeţi factorii, efectele degradării şi soluţiile de remediere, cartoscheme, grafice; utilizaţi tabele comparativ-analitice, explicative; haiku-ul (cvintetul), eseul geografic ş.a.
106 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului
\HW-I
CAPITOLUL IV
Problemele actuale ale mediului natural şi ale lumii contemporane
Tema 20
Problema ecologică. Despădurirea. Deşertificarea. Modificările climatice şi consecinţele lor
Competenţe:
• elaborarea unui demers explicativ despre cauzele şi efectele despăduririi, de- şertificării şi ale modificărilor climatice;
• reprezentarea grafică a factorilor şi a consecinţelor despăduririi şi deşertificării;
• manifestarea unei atitudini critice şi a unui comportament constructiv faţă de calitatea mediului.
Care sînt principalele probleme de mediu în localitatea natală? Cum pot fi ele soluţionate?
Problemele actuale ale mediului natural şi ale lumii contemporane sînt diverse. Ele reprezintă un pericol pentru mediul planetei noastre, pentru prezentul şi viitorul întregii omeniri şi pot fi soluţionate doar cu participarea şi conlucrarea tuturor ţărilor şi popoarelor lumii. De rezolvarea lor pe plan global depind prosperitatea materială şi progresul spiritual al omenirii într-un mediu sănătos.
z>
Problema ecologică
Ce ştii despre problemele ecologice din Republica Moldova? Propune măsuri de soluţionare a lor.
Acţiunea omului asupra naturii a condus la deteriorarea unor vaste ecosisteme naturale, la epuizarea solurilor şi a resurselor de apă potabilă, la despăduriri intense, la dispariţia unor specii vegetale şi animale, la poluarea globală a mediului, la apariţia efectului de seră, care a declanşat încălzirea planetară, la formarea ploilor acide, la degradarea stratului de ozon, la extinderea deşerturilor etc. Agravarea acestor probleme globale a dat semnalul unei crize ecologice profunde. Pe întreaga planetă impactul antropic a depăşit posibilităţile de regenerare ale ecosistemelor naturale. Efectele modificatoare ale omului în mediu au devenit mai pronunţate ca intensitate şi răspîndire în a doua jumătate a secolului al XX-lea, din cauza dezvoltării intensive a agriculturii şi industriei, sporirii transporturilor şi extinderii comerţului. Degradarea mediului natural a determinat impactul acestuia asupra sănătăţii omului. Există deja un număr apreciabil de metropole în care se fac resimţite consecinţele poluării atmosferice: Detroit, Sao Paolo, Ciudad de Mexico, Calcuta, Los Angeles, New York etc. în aceste şi în alte oraşe numărul de îmbolnăviri ale căilor respiratorii, inclusiv de cancer pulmonar, este foarte înalt. Poluarea atmosferei cu plumb, cupru, aluminiu provoacă afecţiuni ale sistemului nervos.
108 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Pentru asigurarea unui mod de viaţă sănătos pentru omenire şi dezvoltarea unei economii durabile, este nevoie de un efort cooperativ global. Nici o ţară nu-şi poate stabiliza singură clima sau proteja resursele piscicole în Oceanul Planetar. Aceste obiective pot fi atinse numai printr-o conlucrare la nivel mondial, care recunoaşte interdependenţa dintre ţări.
în prezent problemele enumerate sînt studiate în cadrul unor programe interdis- ciplinare internaţionale: Programul Internaţional Geosferă-Biosferă, Programul Internaţional Dimensiunea Umană a Modificărilor Globale ale Mediului, Iniţiativa Strategică pentru Reducerea Dezastrelor, Programul Climatic Mondial. în cadrul acestor proiecte activează specialişti din diferite ţări, care încearcă să găsească soluţii la problemele ce ţin de modificarea mediului planetar.
Despăduririle
3 » • Numeşte regiunile Terreî afectate de despăduriri intense. Care sînt ts consecinţele acestui proces?
Pădurile sînt cele mai importante ecosisteme ale planetei. Ele acoperă aproximativ 30% (circa 4 miliarde de hectare) din suprafaţa uscatului, constituind fondul forestier al planetei (fig. 20.1, 20.2). în cadrul mediului geografic, pădurea îndeplineşte mai multe funcţii:
■ funcţia climatică. Pădurea este principalul furnizor de oxigen (un kilometru pătrat de pădure ecuatorială produce zilnic circa 11 tone de oxigen), atenuează efectele diferitelor fenomene meteorologice şi menţine echilibrul climatic: are rol de reducere a temperaturii aerului, de sporire a umidităţii, de reducere a vitezei vîntului etc.;
a funcţia hidrologică. Pădurea contribuie la încetinirea scurgerii apelor din precipitaţii, la infiltrarea lentă a apei în sol, menţine aproape constante debitele izvoarelor, împiedică transportul de aluviuni, torentele de noroi, apără locuinţele umane, terenurile agricole, căile de comunicaţie de scurgerile violente;
■ funcţia edafică. Prin materia organică acumulată pădurile participă la formarea solului;
America de Sud Africa
24% 18%
Australia şi Oceania
3%
Surinam Guyana Franceză Finlanda Japonia Brazilia Federaţia Rusă Germania Franţa SUA
Marea Britanie Republica Moldova
Fig. 20.1. Ponderea pădurilor pe diferite continente (în %)
Fig. 20.2. Ponderea suprafeţelor de păduri pe teritoriul unor state
Tema 20. Problema ecologică 109
■ funcţia economică. Exploatarea lemnului şi a altor produse ale pădurii a avut un rol important în istoria omenirii;
* funcţia socială. Ţine de dimensiunile recreative, turistice, estetice, spirituale ale pădurii;
■ funcţia sanitară. Pădurea creează o atmosferă calmă, cu temperatură moderată şi aer lipsit de substanţe nocive şi de impurităţi.
Cauzele reducerii suprafeţelor forestiere pe întreaga planetă sînt: utilizarea pe larg a materialului lemnos în industrie; extinderea terenurilor agricole, a păşunilor; construirea căilor de comunicaţii etc. Exploatarea pădurii a devenit de multă vreme excesivă, depăşind capacitatea de regenerare naturală a acesteia. Numai în perioada 1980-1985 au fost despădurite circa 280 milioane de hectare, ceea ce înseamnă aproape 15 milioane de hectare anual. Cele mai mari despăduriri au avut loc în Brazilia, Indonezia, Filipine şi în alte ţări. în jurul Mării Mediterane, jg unde pădurile iniţiale de foioase au dispărut în totalitate, nu au rămas decît arbuşti şi alte specii cu tulpină joasă, care, practic, nu prezintă nici un interes economic (maquis sau garriga, formaţiuni arbustive mediteraneene). Conform unor surse, se estimează că în ultimele trei secole fondul forestier mondial a fost redus la jumătate şi chiar mai mult. Cu regret, acest proces continuă şi în prezent din cauza mai multor factori:
■ hazardurile naturale (erupţii vulcanice, cutremure, alunecări de teren, avalanşe de zăpadă etc.). Aceste calamităţi ale naturii au impact negativ asupra fondului forestier. Mii de hectare de pădure sînt distruse de cataclismele naturale. Ele pot micşora fondul forestier pînă la limita critică. Numai cutremurul din 31 mai 1970, care a avut loc în Peru, a distrus fondul forestier pe o suprafaţă de circa 70 000 km2;
■ incendierea pădurilor pentru valorificarea terenurilor. Afectarea fondului forestier prin incendiile naturale în timpul secetelor severe are loc pe întinderi vaste în Siberia Centrală, Indonezia, Australia, California, Canada şi alte regiuni. în Indonezia, în anul 1983, au ars 3 700 000 ha de pădure. în Brazilia, în timpul unui mare incendiu care a avut loc în anul 1963, au ars 5 milioane hectare de pădure, dovadă că nici chiar zona pădurilor umede ecuatoriale nu este ferită de incendii. De cele mai multe ori cauza incendiilor care au loc în mediul natural este fulgerul. în statul Nebrasca (SUA), într-o singură zi au izbucnit 30 de incendii de pădure cauzate de fulger; cinci dintre ele au cuprins teritorii enorme, provocînd pagube de milioane de dolari. Unele incendieri se datorează neglijenţei umane, fapt care trebuie să ne îngrijoreze, în regiunile populate cauza cea mai frecventă a incendiilor de pădure este activitatea omului şi a tehnicii create de el. Odată cu dezvoltarea turismului s-a observat o creştere a numărului de incendii cauzate de mucuri de ţigară, focuri şi de copii nesupravegheaţi (fig. 20.3);
* tăierea pădurii pentru diverse necesităţi: lemn de foc, lemn pentru construcţii şi pentru prelucrare (mobilă, cherestea, celuloză, hîrtie etc.). în unele re-
1 10 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
giuni ale Terrei (Africa, Asia de Sud, Asia de Sud-Est) lemnul rămîne a fi principalul combustibil. Tăierile de păduri în scopuri industriale au devenit excesive. Anual se exploatează 3,2-3,5 miliarde de metri cubi de lemn, întrecînd cu mult capacitatea de regenerare naturală a fondului forestier. Defrişări pe suprafeţe întinse au avut loc în bazinele fluviale Amazon, Congo etc., locul pădurilor fiind luat de terenuri afectate de eroziune, laterizare etc. (fig. 20.4). în Republica Moldova pădurea din Codrul Tigheciului, descrisă de Dimitrie Cantemir, a dispărut aproape în întregime la începutul secolului al XX-lea.
Ţinînd cont de faptul că pădurile sînt un reglator climatic şi hidrologic, defrişările masive în regiunile ecuatoriale ale Terrei ar putea determina o schimbare radicală a climei. Este cert că trebuie ocrotite nu doar unele areale sau păduri reprezentative, ci întregul fond forestier actual al planetei, iar exploatările trebuie să fie însoţite de reîmpăduriri.
Examinează fig 20 4 şi formulează concluzii.
Deşertificarea
Deşertificarea este un fenomen global cauzat de circumstanţe climatice şi de intensificarea presiunii antropice asupra mediului. Circa % din terenurile planetei este afectată de secetă şi de deşertificare, atît în zonele aride, cît şi în zonele irigate şi neirigate. Deşertificarea constituie un fenomen complex de degradare a terenurilor în deşerturi şi semideşerturi, în regiunile uscate ale Terrei. Cauzele deşertificării sînt: reducerea cantităţii de precipitaţii şi modificarea regimului acestora, tendinţa de încălzire a climei, intensificarea vînturilor şi mărirea evapotranspi- raţiei, activităţile umane. Cauzele umane sînt reprezentate de suprapopulare, de utilizarea ne-
Fig. 20.3. Incendiu în pădure
Micşorarea cantităţii de 02 din atmosferă şi creşterea celei deC02
Distrugerea A aşezărilor populaţiei băştinaşe
Reducerea ponderii speciilor valoroase de lemn
Distrugerea
habitatului,
faunei
Modificarea
peisajului
natural
H
Dispariţia unor specii de plante medicinale
Scăderea fertilităţii solului, expunerea la eroziune
Fig. 20.4. Consecinţe ale despăduririi în Amazonia (după I. Zâvoianu)
1 1 1
Tema 20. Problema ecologică
corespunzătoare a terenurilor (despăduriri, su- prapăşunat şi poluare). Perioadele secetoase da lungă durată conduc la diminuarea semnificati-J vă a rezervelor de apă în sol, în pînzele freati-j ce şi în reţeaua hidrografică, generînd procesa care condiţionează deşertificarea. Pe soluri sa formează o crustă aridizată, salinizată, dunele! de nisip devin mobile şi se extind treptat pe te-1 ritoriile vecine.
Fenomene intense de deşertificare s-au înregistrat în ultimii ani ai secolului al XX-lea în! mai multe regiuni semiaride, în special în sudul] Deşertului Sahara, unde ecosistemele cu plante xerofile au fost distruse prin su l prapăşunat şi prin utilizarea lor ca terenuri agricole (fig. 20.5).
Perioadele secetoase din ultimele decenii au accentuat extinderea deşertificăriil în diferite regiuni ale globului, avînd urmări destul de grave. La sfîrşitul secolului al XX-lea păşunatul excesiv a cauzat restrîngerea zonei stepice din nordul Africii] în favoarea Deşertului Sahara. Fenomenul deşertificării afectează în prezent peste) 110 ţări cu aproape un miliard de locuitori, fiind evident pe circa 25 % din suprafaţa uscatului. Teritoriile cele mai afectate de deşertificare se întîlnesc în Africa, în sudul Asiei, în America de Nord, Australia, Europa.
• Explică cum influenţează suprapăşunatul asupra extinderii deserturilor.
Aşadar, deşertificarea este un fenomen global provocat de modificările climatice şi de presiunea tot mai accentuată a societăţii umane asupra mediului. Deoarece fenomenul are un caracter global, iar necesitatea de a combate cauzele lui a devenit actuală în plan internaţional, ONU a adoptat în 1994 Convenţia privind Combaterea Deşertificării, care prevede cooperarea între ţările lumii pentru diminuarea acestui fenomen.
Pe teritoriul ţării noastre fenomenul de deşertificare se înregistrează în partea de sud-vest, unde secetele prelungite de vară cauzează degradarea solurilor prin deflaţie, aridizare, formarea crustei şi a solurilor sărate. Printre metodele de combatere a deşertificării se impun: utilizarea durabilă a terenurilor, extinderea irigaţiei raţionale, care să ţină cont de condiţiile pedoclimatice specifice, implementarea metodelor eficiente de fertilizare a solurilor, fixarea dunelor de nisip prin plantaţii forestiere.
Modificările climatice globale
Una dintre problemele globale stringente, apărute ca urmare a activităţii urna-1 ne, este modificarea climei terestre atît în sensul încălzirii, cît şi al accentuării j calamităţilor naturale condiţionate de anumite caracteristici climatice. Opiniile specialiştilor meteorologi şi climatologi, preocupaţi de acest domeniu de cerceFig.
20.5. Extinderea deşertului la sudul Saharei
I 12 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
tare, sînt separate: recunoscînd gravitatea situaţiei, unii o consideră ca un efect al activităţii antropice, iar alţii o tratează drept o modificare lentă a climei globale, o evoluţie normală şi ciclică a acesteia.
Prioritatea atenţiei în raport cu această problemă este determinată de cîteva condiţii:
9
- chiar şi cele mai mici modificări ale climei au un anumit nivel de impact asupra activităţii omului şi, în primul rînd, asupra agriculturii;
- aceste modificări se pot transforma în calamităţi naturale (de exemplu: perioade cu maxime şi minime termice, secete, ploi torenţiale cu inundaţii etc.).
Pentru înţelegerea mai profundă a mecanismului modificărilor climatice se cere studierea minuţioasă a sistemului climatic, care include relaţiile dintre următoarele componente: atmosferă - ocean - uscat-criosferă - biotă, precum şi a impactului factorului antropic. De fapt, acesta este scopul monitoringului climatic.
Principalele activităţi umane cu impact asupra sistemului climatic sînt:
■ influenţa nemij locită asupra atmosferei prin încălzire, modificarea umidităţii aerului etc.;
■ acţiunile care modifică proprietăţile fizice şi chimice ale atmosferei, în special caracteristicile electrice şi radiative. Ca factor determinant poate fi creşterea în troposferă a concentraţiei de C02, N02, freon, metan etc.;
* acţiunile asupra atmosferei superioare, cu impact, în primul rînd, asupra stratului de ozon;
■ acţiunile asupra suprafeţei subiacente, cu modificarea albedoului, inclusiv cele ce influenţează asupra schimbului de gaze dintre ocean şi atmosferă.
Unele efecte pot fi atribuite concomitent la mai multe categorii de acţiuni menţionate. De exemplu: incendiile din păduri determină încălzirea nemijlocită a atmosferei, creşterea cantităţii de aerosoli, C02 şi de alte gaze, care modifică albedoul suprafeţelor afectate. De fapt, aceste efecte au impact multilateral şi asupra peisajelor naturale, modificînd esenţial înfăţişarea acestora, dar influenţează şi asupra sănătăţii omului.
• Ce acţiuni antropice conduc la schimbarea microclimei în localitatea natală?
De mai bine de un secol temperatura Pămîntului este în continuă creştere. Fenomenul a devenit mai accentuat după anii ‘70 ai secolului trecut. Cel mai cald an este considerat 1990, cu o medie anuală a valorilor termice de +15,47 °C.
Consiliul interguvemamental pentru schimbarea climei, format din redutabili oameni de ştiinţă, precum şi participanţii la recentele conferinţe internaţionale au demonstrat că, dacă utilizarea combustibililor fosili va continua să crească, spre anul 2050 temperatura la nivel global se va ridica pînă la valori medii de +16—1-19 °C.
O încălzire atît de rapidă constituie o problemă gravă, pentru că va provoca extreme climatice, inclusiv inundaţii masive, secete şi o intensitate mai mare a uraganelor. Conform statisticii aproape 80% din calamităţile naturale ce au loc pe planetă sînt condiţionate de procesele atmosferice.
Tema 20. Problema ecologică 113
Stabilizarea climatelor terestre înseamnă, în primul rînd, reducerea emisiilo de carbon cu aproape 60%. Iar aceasta necesită implicarea tuturor guvernelor ş conştientizarea pericolului la toate nivelurile societăţii.
TERMENI-CHEIE
Deşertificare - proces de înaintare a deserturilor în detrimentul regiunilor vecine. Studiile FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) estimează că nisipurile Saharei înaintează spre sud cu circa 1,5-10 km/an.
Criosferă - spaţiul gheţarilor şi al zăpezilor veşnice.
REPERE
Cauzele modificărilor climatice globale sînt: utilizarea combustibililor fosili (cărbune), incendiile din păduri, care conduc la încălzirea atmosferei, creşterea cantităţii de aerosoli, a emisiilor de CO^ metan, freon şi alte gaze în aer.
Printre efectele modificărilor climatice se numără: deteriorarea stării de sănătate a oamenilor, inundaţiile masive, secetele îndelungate, uraganele cu intensitate mare.
Ca măsuri de îmbunătăţire a situaţiei pot fi aplicate: reducerea emisiilor de carbon şi de alte gaze, trecerea de la sistemul energetic pe bază de cărbune la surse noi, regenerabile şi ecologice.
EVALUARE
1. Explică esenţa problemei ecologice globale.
2. Care este ponderea suprafeţelor împădurite pe glob?
Explică funcţiile principale ale pădurii.
Enumeră consecinţele despăduririi pentru natură şi activităţile omului. Numeşte regiunile Terrei unde continuă procesul de despădurire. Expune cauzele şi efectele deşertificării. Completează rubricile tabelului:
Cauzele deşertificării
Efecte
Măsuri de ameliorare
Despădurirea
Distrugerea covorului vegetal. Suprapăşunatul
Eroziunea eoliană
Creşterea demografică. Sărăcia
. •. i '; ,:C_ ;
Salinizarea solurilor
Dehumificarea solurilor
7. Argumentează cauzele modificărilor climatice globale.
1 14 Capitolul IV, Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Tema 21
Problema demografică. Asigurarea populaţiei cu produse alimentare. IVIalnutriţia. Problema apei
■■■■
..
11 .1 S№ 1 :
Competenţe:
• elaborarea unui demers explicativ despre cauzele problemei demografice;
• construirea reprezentărilor grafice ce ţin de dinamica populaţiei şi procesul de urbanizare;
• manifestarea unui comportament constructiv faţă de problemele sociale.
• Ce ştii despre dinamica numărului de popuiaţie în localitatea natală? Dar în Republica Moldova?
La mijlocul secolului al XlX-lea populaţia Pămîntului număra puţin peste un miliard de locuitori. Sute de mii de ani i-au trebuit omenirii pentru a atinge primul miliard şi numai un secol şi jumătate pentru a adăuga circa cinci miliarde, trecînd în prezent de cifra de şase miliarde. Explozia demografică s-a manifestat mai întîi pe continentul european. în decursul secolului al XlX-lea populaţia acestui continent a crescut de trei ori, datorită mai multor factori: progresul în domeniul ocrotirii sănătăţii, ridicarea nivelului de trai, dezvoltarea economică accelerată, combaterea unor boli epidemice etc. Ulterior procesul de creştere a populaţiei s-a extins pe întreaga planetă. Creşterea numerică se explică şi prin faptul că în ţările în curs de dezvoltare indicii mortalităţii au scăzut vertiginos, iar cei ai natalităţii s-au menţinut la un nivel destul de ridicat, generînd procesul de explozie demografică mondială. După al Doilea Război Mondial, sporirea populaţiei la scară globală a fost caracterizată drept explozivă, iar dublarea ei s-a produs într-o perioadă scurtă de numai 35 de ani (1950-1985). în secolul al XX-lea explozia demografică a avut loc în baza sporului natural ridicat. Acesta s-a datorat în special următoarelor state: China (fig. 21.1),
India, Indonezia şi alte ţări în curs de dezvoltare (circa 95 %).
Se estimează că, după această creştere susţinută pînă în 2000, populaţia globului va spori din ce în ce mai încet şi în anul 2100 va atinge 10-11 miliarde de locuitori. Ca urmare, perioada p,g_ 27.7. Aglomerare stradală de
de dublare a numărului populaţiei va cunoaşte oameni în China
Tema 21. Problema demografică 115
o nouă tendinţă, opusă celei anterioare, şi anume dublarea populaţiei va avea Ic la un interval de peste 100 de ani, de trei ori mai mare decît intervalul de 35 c ani înregistrat în perioada 1950-1985.
Unii savanţi teoreticieni consideră că sporirea populaţiei va conduce nemij locit la aşa-numitul dezastru - suprapopularea planetei, respectiv nu vor exist posibilităţi de asigurare cu apă, hrană, energie, resurse naturale.
în principiu, problema suprapopulării este rezolvabilă. Procesele demografici în lumea contemporană au deja un specific regional. într-un şir de ţări europeni şi ale Americii de Nord sporul populaţiei variază în jur de 1 %, în unii ani înre gistrîndu-se chiar şi valori negative.
O altă situaţie se constată în ţările în curs de dezvoltare, unde sporul înalt a devenit un obstacol esenţial în asigurarea creşterii nivelului de trai şi ridică o seria de probleme social-economice. Prin urmare, unele guverne ale ţărilor din Asii şi Africa aplică programe de dirijare a natalităţii, fiind cunoscute sub denumirea] de „Planificarea familiei”.
în anii ’70 ai secolului trecut s-au evidenţiat unele tendinţe de reducere a| sporului natural al populaţiei, în special în China, ca rezultat al angajării tot mai] accentuate a populaţiei feminine în toate sferele de activităţi umane, creşterii numerice a populaţiei în oraşe, ridicării nivelului cultural, realizărilor obţinute] de medicina contemporană şi al altor factori. Abordarea corectă a factorilor ce determină sporul natural mare, măsurile educative etc. oferă posibilitatea de ame-| liorare a problemei în regiunile menţionate.
Creşterea mai rapidă sau mai lentă a numărului de populaţie este în raport direct cu presiunea demografică asupra resurselor naturale, asupra diversităţii biologice a Terrei, asupra calităţii mediului înconjurător. Este ştiut că există o relaţie neconcordantă între creşterea populaţiei şi degradarea mediului înconjurător, dar este evident şi faptul că utilizarea bine chibzuită a componentelor mediului natural va permite asigurarea necesităţilor omenirii încă mult timp înainte.
O problemă acută este şi explozia urbană. Spre deosebire de explozia demografică, cea urbană exprimă creşterea mult mai rapidă a populaţiei orăşeneşti faţă de cea rurală. Acest fapt a devenit evident în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, influenţat de mai mulţi factori, dintre care menţionăm:
- creşterea demografică accelerată a populaţiei mondiale, inclusiv a populaţiei urbane;
- industrializarea;
- integrarea localităţilor rurale în perimetrul centrelor urbane (fig. 21.2)\
- apariţia de noi oraşe.
1 16
Fig. 21.2. Cocioabe în preajma centrelor urbane (urbanizare falsă)
Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Populaţia urbană creşte cu ritmuri de patru ori mai rapide decît cea rurală. Spre acad 2025 savanţii estimează că populaţia urbană se va dubla, ceea ce înseamnă -: 1 3 din populaţia mondială va trăi în oraşe. Circa 90 % din această creştere va ■fetita ţările în curs de dezvoltare din Africa şi Asia.
Marile aglomerări urbane creează numeroase probleme ce ţin de degradarea mediului: industria poluează aerul, deşeurile se acumulează în cantităţi mari, are loc deversarea substanţelor nocive în apele curgătoare sau eliminarea lor în atmosferă. Zgomotul, circulaţia intensă favorizează apariţia bolilor sistemelor nervos şi circulator. Exodul în masă al populaţiei urbane pentru recreare spre anumite peisaje naturale contribuie la intensificarea la maximum a turismului, care de asemenea are o influenţă negativă asupra mediului natural.
Ce ştii despre procesul de urbanizare în Republica Moldova?
z>
Problema alimentară. Malnutriţia
Care ţări sînt afectate de problema malnutriţiei copiilor? Cum ar putea fi soluţionată această problemă globală?
Insuficienţa produselor alimentare şi calitatea acestora sînt cele mai răspîndite calamităţi sociale ale civilizaţiei contemporane. Problema, de fapt, are un caracter regional caracteristic, în special, ţărilor în curs de dezvoltare. Statistica relevată în publicaţiile ONU demonstrează că spre sfîrşitul anilor ‘80 ai secolului XX sufereau de malnutriţie peste 500 milioane de oameni, dintre care circa 50% erau copii.
Unul dintre indicatorii de bază ai subnutriţiei este numărul de copii care primesc o cantitate prea mică de hrană pentru o dezvoltare normală.
Tabelul 21.1. Procentajul de copii subnutriţi în unele ţări (anul 1990)
Ţara
Bangladesh
India
Vietnam
Pakistan
Nigeria
Filipine
Tanzania
Zambia
Peru
Egipt
Columbia
Algeria
Procentajul
66
63
42
40
36
34
25
25
21
11
10
10
9
Esenţa problemei alimentare nu ţine de insuficienţa de alimente produse pe întreaga planetă. Anual pe glob sînt înregistrate surplusuri de produse alimentare. Cauza constă în faptul că geografia (repartiţia) produselor alimentare nu coincide cu geografia consumului lor. Astfel, ţările puternic dezvoltate deţin mari surplusuri de produse alimentare, însă ţările slab dezvoltate nu dispun de resurse financiare pentru a le procura în cantităţi suficiente.
Malnutriţia este caracteristică chiar şi ţărilor cu un nivel de dezvoltare avansat. Astfel, în SUA30 milioane (10%) de persoane sînt afectate de această problemă, din cauza decalajului mare al veniturilor. Aproximativ 76 % din acest număr sînt americani de culoare, problema avînd şi un caracter rasial. Prin urmare, problema alimentară este una social-economică şi politică.
Tema 21. Problema demografică 1 17
Cauzele apariţiei problemei alimentare sînt:
- specializarea îngustă în cultura plantelor a ţărilor slab dezvoltate;
- reducerea suprafeţelor de terenuri agricole, cauzată de presiunea demografică;
- caracterul extensiv al agriculturii în ţările slab dezvoltate, productivitatea ei fiind mai scăzută decît în ţările puternic dezvoltate.
Totuşi, pe parcursul anilor ’90 ai secolului trecut, pe plan mondial s-au evidenţiat unele tendinţe pozitive în rezolvarea problemei alimentare. Revoluţia verde în ţările asiatice a favorizat soluţionarea problemei, mai ales în cele mai populate state, precum India, Bangladesh. în schimb, în ţările din Africa aceasta nu s-a reuşit din cauza secetelor prelungite.
Modificările pe plan mondial în structura suprafeţelor cultivate exprimă o tendinţă de creştere a suprafeţelor ocupate de culturi intensive. Astfel, s-au dublat suprafeţele cultivate cu soia şi floarea-soarelui, au crescut loturile cultivate f cu orez şi porumb. Sînt relevante schimbările survenite în suprafeţele cultivate cu cereale, culturi ce reprezintă baza alimentaţiei mondiale şi a dezvoltării sectorului zootehnic. Importante creşteri de suprafeţe cultivate se remarcă la soia, care deţine rolul principal în bilanţul proteic al omenirii. La nivel mondial s-au extins suprafeţele de vii, livezi şi culturi cu mare valoare alimentară. Tendinţa de utilizare intensivă a fondului funciar mondial a devenit tot mai pregnantă. Ţările dezvoltate deţin cele mai ridicate ponderi în structura următoarelor culturi: grîu, cartofi, floarea-soarelui, struguri, sfeclă de zahăr, iar ţările în curs de dezvoltare - în suprafeţele cultivate cu orez, porumb, soia, rapiţă, arahide, tomate, trestie de zahăr, bumbac, iută, cafea, ceai, cacao. Concentrarea suprafeţelor cu cereale şi oleaginoase în ţările dezvoltate face ca acestea să dispună de rezerve de alimente de bază ale omenirii, cantităţile obţinute depăşindu-le substanţial nevoile.
în ultimele decenii cantitatea de hrană produsă a crescut foarte mult, astfel încît populaţia afectată de foamete s-a redus la mai puţin de 800 milioane. Dar să nu uităm că odată cu creşterea numărului populaţiei necesarul de hrană va fi mai mare.
Un rol important în soluţionarea acestei probleme îl are şi Oceanul Planetar, care furnizează anual circa 100 milioane de tone de peşte şi de alte produse de mare, însă această direcţie impune o valorificare raţională şi activităţi de conservare a biodiversităţii marine.
La Conferinţa Internaţională a ONU privind problema alimentară (1974) s-a menţionat că omenirea poate depăşi consecinţele negative ale creşterii continue a numărului populaţiei prin sporirea suprafeţelor agricole, în special din contul terenurilor degradate, şi implementarea de noi tehnologii de sporire a producţiei alimentare. în ţările avansate economic astfel de realizări sînt deja cunoscute.
Mai multe organizaţii internaţionale sînt preocupate de problema alimentară, inclusiv Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Un rol important în soluţionarea problemei alimentare îl au şi băncile mondiale, care finanţează diferite proiecte de intensificare a agriculturii, mai ales în ţările slab dezvoltate.
1 18 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Problema apei
• Ce factori contribuie la aprofundarea crizei apei pe glob? Care dintre ţările lumii au un deficit de apă potabilă?
Apa este nu doar cea mai răspîndită substanţă pe Pămînt, dar şi cea mai utilă. Fără apă, viaţa organismelor vii este imposibilă. Apa este folosită în uzul casnic ca apă potabilă, este pe larg întrebuinţată în agricultură, în industrie, ca producător de energie la centralele hidroenergetice, reprezintă mediul dezvoltării florei şi faunei acvatice. Necesităţile de utilizare a apei de către om variază de la cîţiva litri pe zi în regiunile deşertice la circa 400 în regiunile urbane cu un grad ridicat de civilizaţie.
Ca şi celelalte componente ale mediului geografic, apa este supusă numeroaselor impacte umane negative. Poluarea apelor începe la altitudini mari în atmosferă. Precipitaţiile cu diverse reziduuri radioactive, pulberi şi gaze industriale cad pe suprafaţa terestră, antrenînd aceşti poluanţi în circuitul natural al apei. în rîuri se deversează ape menajere, industriale şi agricole ce conţin mari cantităţi de substanţe organice şi neorganice, sedimente şi suspensii coloidale.
Sporirea numărului de populaţie pe Terra, necesităţile crescînde de apă pentru industrie, agricultură, pentru serviciile comunale contribuie la apariţia deficitului de apă. Rezervele de apă potabilă nu se măresc, iar consumul ei creşte în permanenţă. Conform datelor UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), consumul apelor dulci în anii 1900-1995 s-a majorat de şase ori. Actualmente deficitul de apă potabilă este unul dintre factorii principali ce împiedică dezvoltarea social-economică a multor ţări. Circa 20 % din populaţia Terrei nu are acces la apă potabilă calitativă, iar înjur de 50% este lipsită de condiţii sanitare de trai.
Impactul antropic a agravat şi problema Oceanului Planetar. Această problemă vizează poluarea apelor oceanice, micşorarea productivităţii biologice, valorificarea neraţională a resurselor minerale şi energetice etc. Poluarea apelor oceanice are loc ca urmare a intensificării transportului maritim, a accidentelor navelor petroliere, a valorificării zăcămintelor de petrol, gaze naturale, metale feroase şi neferoase de pe şelf şi de pe fundul oceanului. Un rol deosebit în poluarea apelor oceanice îl au manevrele militare efectuate în adîncul oceanului, deşeurile aruncate de navele maritime în mări şi oceane.
Poluarea apelor oceanice, pescuitul intensiv conduc la dereglarea mediului oceanic, pun în pericol regenerarea resurselor biologice în Oceanul Planetar.
Dintre măsurile de soluţionare a problemelor ce ţin de apa potabilă şi de Oceanul Planetar fac parte:
- prevenirea poluării apelor;
- epurarea apelor uzate evacuate în ocean;
- curăţarea apelor oceanice de peliculele de petrol formate după accidentele navelor petroliere (fig. 21.3);
Fig. 21.3. Poluarea apelor cu petrol
Ierna 21. Probiema demografică 1 19
- efectuarea monitoringului naţional şi internaţional al calităţii apelor de suprafaţă şi în bazinele oceanice;
- desalinizarea apei oceanice pentru sporirea cantităţii de apă potabilă;
- interzicerea operaţiilor militare în mări şi oceane etc.
_ n
TERMENI-CHEIE
Explozie demografică - proces specific ţărilor în curs de dezvoltare, care se referă la creşterea numerică accentuată a populaţiei, ca urmare a scăderii bruşte a mortalităţii şi a menţinerii natalităţii în limite ridicate.
Explozie urbană - creşterea mult mai rapidă a populaţiei urbane în raport cu populaţia rurală a planetei, care se manifestă prin formarea sau dezvoltarea aglomeraţiilor urbane şi creşterea necontrolată a acestora, ca urmare a exodului rural şi a unui spor natural ridicat.
Politică demografică - ansamblu de măsuri legislative, administrative, economice, sanitare, culturale şi educaţionale adoptate de un stat pentru a reduce sau a stimula creşterea numărului populaţiei.
Malnutriţie - proces caracteristic ţărilor subdezvoltate şi unor pături sărace din diferite ţări; 800 milioane de locuitori sînt subnutriţi (stare caracterizată prin insuficienţa proteinelor de origine animală, a vitaminelor şi a unor săruri minerale).
Apă potabilă - apă naturală ale cărei proprietăţi fizico-chimice şi componenţă chimico-biologică sînt benefice pentru organismul uman.
Urbanizare falsă - imigrarea populaţiei rurale spre periferiile oraşelor mari, a metropolelor, unde se loveşte de problema lipsei locurilor de muncă şi a locuinţelor.
Criză demografică (deficit natural) - proces caracterizat prin natalitate redusă, mortalitate scăzută, îmbătrînirea accentuată a populaţiei.
REPERE
• Cea mai evidentă creştere a numărului populaţiei se va produce pînă în 2025 în Africa, unde se va înregistra un total de 1 617 milioane de locuitori, faţă de 820 milioane în anul 2000.
• Din 1880 pînă în prezent populaţia mondială a crescut de peste şase ori, iar populaţia urbană a sporit de 64 de ori. Populaţia oraşelor lumii s-a dublat, în perioada 1900-1975 la fiecare 25 de ani, următoarea perioadă de dublare fiind de numai 20 de ani.
• Exodul rural a contribuit foarte mult la creşterea populaţiei urbane. Cel mai mare exod a avut loc în Africa, America Latină, Asia de Sud. Conform estimărilor, spre anul 2025 se prevede o dublare a populaţiei urbane, care va constitui circa 5 miliarde de oameni. Prin urmare, 2/3 din populaţia mondială va locui în oraşe. Circa 90% din această creştere va afecta ţările în curs de dezvoltare din Asia şi Africa.
• în Asia se găsesc cele mai multe oraşe milionare, inclusiv din categoria celor care depăşesc 10 milioane de locuitori.
120 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Problema alimentară este rezultatul unei profunde crize structurale a economiei mondiale, determinate de: menţinerea şi accentuarea decalajelor economice între ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate; evoluţiile demografice inegale şi imprevizibile; existenţa unor relaţii inechitabile între ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate; înapoierea economică şi culturală a ţărilor subdezvoltate.
Regimul alimentar zilnic pentru o persoană este de 2600-3000 kcal şi de 70-100 grame de proteine.
Disponibilul mediu zilnic mondial de proteine pe cap de locuitor este format din 67% proteine vegetale şi 33% proteine animale. Această structură evoluează în favoarea proteinelor de origine animală.Ţările cu cel mai mare disponibil de proteine animale pe locuitor sînt: SUA (71 g), Franţa (75 g), iar cu cel mai redus disponibil - Haiti (8,0 g), Mozambic (4,3 g), Burundi (4,0 g).
Regiunile cu deficit de apă şi concentrări mari de populaţie sînt: Kazahstan (anumite zone), regiunea Munţilor Atlas, Asia Mică, Iran, regiunea de stepă a Ucrainei şi a Federaţiei Ruse, partea centrală a Chinei etc.
EVALUARE
1. Ce este explozia demografică mondială? Dar explozia urbană?
2. Descrie dinamica numărului populaţiei pe parcursul ultimului secol.
3. Numeşte cauzele care au determinat explozia demografică mondială.
4. Ce factori au generat explozia urbană?
5. Analizează contrastele dintre ritmurile de creştere a populaţiei din Europa şi Africa.
6. Selectează pentru Europa şi Africa alternativele evoluţiei natalităţii. Completează tabelul simbolic după modelul dat.
Alternativele evoluţiei natalităţii
Europa
Africa
Tradiţia şi opinia religioasă de a avea şi creşte mulţi copii
+
Gradul înalt de emancipare a femeii
Nivelul cultural şi sanitar scăzut al populaţiei
Timpul limitat al femeii pentru creşterea şi educarea copiilor
7. Numeşte regiunile cu cea mai mare pondere a populaţiei urbane. Comentează acest aspect.
8. Cea mai mare parte a spaţiului agricol este repartizată în zona temperată (55% din totalul mondial). Explică această distribuţie.
9. Care este esenţa problemei alimentare? Ce este malnutriţia?
10. Numeşte cauzele problemei alimentare.
11. Ce măsuri pot fi luate pentru soluţionarea problemei alimentare?
12. Care sînt ţările cu cele mai importante resurse umane, agricole şi de hrană? Dar cele cu resurse de hrană limitate?
13. Ce măsuri trebuie luate pentru soluţionarea problemei apei?
Tema 21. Problema demografică 121
Tema 22
Problema energetică. Asigurarea omenirii cu resurse naturale
Competenţe:
• redactarea unui text structurat despre starea resurselor energetice pe glob;
• elaborarea unui demers critic despre utilizarea neraţională a resurselor naturale;
• manifestarea unui comportament adecvat faţă de utilizarea resurselor energetice.
Norvegia
Canada
Emiratele Arabe Unite
Qatar
Algeria
Arabia Saudită
0
Alte state
Federaţia
Rusă
Fig. 22.1. Rezervele de combustibili clasici (ponderea celor mai importante ţâri): a) rezerve de petrol; b) rezerve de gaze naturale; c) rezerve de cărbune
• Ce factori au condus la criza energetică mondială? Cum ar putea fi soluţionată această problemă?
Criza resurselor energetice
Prin noţiunea de energetică se subînţelege un complex de metode ce asigură obţinerea şi utilizarea unui variat spectru de resurse energetice pentru necesităţile societăţii umane. Ritmurile progresului tehnico-ştiinţific şi creşterea economică sînt într-o dependenţă directă de starea ramurii energetice. în acelaşi timp, energetica are un impact considerabil asupra mediului înconjurător, fiind o sursă apreciabilă de poluanţi ai aerului atmosferic, ai apei, solurilor etc.
Secolul al XX-lea s-a caracterizat prin ritmuri înalte ale consumului de energie. De fapt, rezervele de resurse energetice sînt limitate, iar consumul, realizînd în ultimele decenii o creştere de 20 % în fiecare an, a determinat un dezechilibru între aceşti doi indici. Prin urmare, criza energetică ce afectează civilizaţia umană are, tot mai des, un caracter nu numai tehnic, dar şi social. în acelaşi timp, de ramura energetică depinde nu doar economia în ansamblu, ci şi securitatea oricărui stat. De aceea căutarea surselor alternative de energie este una dintre cele mai actuale sarcini ale ştiinţei.
122 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
După unele prognoze ale specialiştilor în domeniu, actualele rezerve de combustibili fosili pot asigura un consum energetic pe o perioadă de 120-130 de ani la nivelul producţiei din anul 1990. Aceste date sînt relative, deoarece depind de dezvoltarea ştiinţei, a tehnologiilor şi de consumul energetic. Dacă vorbim de tipuri de combustibili aparte, cărbunele poate asigura o producţie la nivelul celei din 1990 pe o perioadă de peste 215 ani, iar petrolul şi gazele naturale - pe o perioadă de 40-50 de ani.
• Examinează fig. 22.1 (a, b, c) şi formulează concluzii.
Durata scurtă în care rezervele exploatabile de petrol şi gaze naturale se pot epuiza atrage atenţia omenirii asupra necesităţii de a elabora noi strategii energetice, care să facă posibilă înlocuirea treptată a consumului de hidrocarburi cu alte surse, capabile să asigure o creştere economică viabilă şi de lungă durată.
Consumul mondial de gaze naturale creşte, iar această tendinţă se va menţine şi în viitorul apropiat, din cauza avantajelor ecologice şi economice ale acestui combustibil în raport cu petrolul şi cărbunele. în privinţa cărbunelui, la scară mondială, în ultimele decenii ale secolului trecut, s-au înregistrat variaţii pe regiuni. Astfel, în ţările UE consumul a scăzut în medie cu 20%, iar în ţările în curs de dezvoltare a crescut. în China 76 % din energia produsă este generată de centralele termoelectrice (CTE), însă utilizarea cărbunelui ca sursă de energie are un impact puternic asupra omului şi mediului în ansamblu. în această ţară suprafaţa afectată de ploile acide a crescut cu 60% în numai doi ani (1993-1995), poluarea de la arderea cărbunelui a determinat sporirea numărului de iritaţii oculare, afecţiuni respiratorii şi maladii cardiovasculare.
Cantitatea cea mai mare de energie electrică este produsă la CTE prin arderea cărbunelui, a păcurii şi a gazelor naturale. Din procesul tehnologic rezultă şi energie termică, care este utilizată în scopul încălzirii spaţiilor locative, a edificiilor etc. Impactul acestor unităţi economice asupra mediului ambiant constă în poluarea aerului atmosferic cu emisii de gaze, vapori şi particule în suspensie, iar bazinele acvatice sînt afectate de poluarea termică. Terenurile aferente CTE sînt poluate cu zgură, cenuşă şi alte deşeuri. Tendinţa, înregistrată în ultimele decenii, de a înlocui cărbunele şi păcura cu gaze naturale reduce puţin acest impact, dar perspectiva depinde de strategia dezvoltării ramurii respective, precum şi a unor ţări aparte (de exemplu:
China).
Fig. 22.2. Primele zece ţări producătoare de energie hidroelectrică (în mld. kWh),
anul 2003
Tema 22. Problema energetică 123
Energia produsă la centralele hidroelectrice (CHE) nu este dăunătoare mediului înconjurător, dar construirea acestora pe rîurile de cîmpie provoacă un şir de forme de impact (inundarea unor suprafeţe mari care pot fi utilizate în alte scopuri, colmatarea barajelor, creşterea seismicităţii în regiunea de amplasare etc.). Cantităţile cele mai mari de energie produsă pe această cale sînt înregistrate în Canada, SUA, Brazilia (fig. 22.2).
Criza energetică mondială este inevitabilă dacă omenirea se va orienta şi în continuare numai spre utilizarea combustibililor fosili. în prezent aceşti combustibili pot fi substituiţi de energia atomică, iar în perspectivă - de energia termonucleară, ambele avînd rezerve colosale, în calitate de combustibil nuclear pentru activitatea centralelor atomoelectrice (CAE) se utilizează de obicei U235, U233 şi Pt239. Aceste centrale au un impact minim asupra mediului înconjurător, însă în cazul unor accidente sau emisii neprevăzute (accidentul de la Cemobîl), consecinţele pot deveni dezastruoase, afectînd suprafeţe foarte mari (fig. 22.3).
Actualmente numărul de CAE nou-deschise a depăşit numărul celor a căror activitate a fost sistată. Au fost dotate cu reactoare noi CAE din China, Japonia, Coreea de Sud şi Mexic. în acelaşi timp, au fost închise reactoare în Franţa şi Marea Britanie.
Resursele naturale alternative sînt reprezentate prin energia solară (fig. 22.4), energia eoliană, energia geotermică, energia mareomotrică, energia generată de biomasă etc.
Fig. 22.3. Primele zece ţări producătoare de energie nucleară (în mld. kWh), anul 2003
Fig. 22.4. Instalaţie solară pentru obţinerea energiei electrice
Valorificarea energiei solare este determinată de faptul că aceasta este inepuizabilă şi ecologică. Neajunsul constă în variaţia intensităţii solare în timp şi spaţiu. Energia solară poate fi utilizată în scopul obţinerii atît a energiei electrice, cît şi a celei termice. Producţia mondială de energie electrică prin intermediul bateriilor solare are tendinţe de creştere în Israel, Franţa, Italia şi Spania. SUA este cel mai mare producător de instalaţii solare, pe locurile secunde plasîndu-se Germania şi Japonia. De fapt, consumatorii principali sînt ţările în curs de dezvoltare din latitudinile tropicale. La ora actuală cercetările sînt orientate spre crearea heliosta-
124 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumi
ţiilor chiar şi în spaţiul cosmic, unele realizări fiind deja cunoscute.
Valorificarea energiei vîntului, a valurilor şi a curenţilor maritimi nu dăunează mediului, însă capacitatea acestora de a acoperi necesarul de energie este foarte limitată. Ultimul deceniu al secolului trecut s-a caracterizat prin sporirea capacităţii mondiale de generare a energiei eoliene. Industria eoliană este dominată de Germania, Danemarca, SUA (California), Marea Britanie, Olanda, Canada, Spania şi Argentina (ftg. 22.5). în California există circa 15 mii de turbine eoliene, care valorifică aproape 80 % din potenţialul eolian local.
Asigurarea omenirii cu resurse naturale
Fig. 22.5. Primele 10 state producătoare de energie eoliană (în mii. Wh), anul 2003
în trecutul nu prea îndepărtat se credea că, pe planetă, resursele naturale se află în cantităţi nelimitate şi omul nu le poate periclita. Dar situaţia de ultimă oră (diminuarea zăcămintelor de aur, cărbune, petrol, minereu de fier; degradarea solurilor; dispariţia unor specii vegetale şi animale; extinderea deşerturilor; crizele petrolului etc.) a demonstrat omenirii că unele resurse naturale de mare importanţă pentru bunăstarea social-economică pot fi epuizate şi pierdute pentru totdeauna.
Necesităţile sociale ale omului contemporan impun un consum apreciabil de resurse naturale. De exemplu: producerea de energie, al cărei consum este în continuă creştere, necesită cantităţi enorme de resurse energetice (cărbune, petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase, energia vîntului, a valurilor, mareelor etc.).
Tabelul 22.1. Resursele de combustibili clasici
' în condiţiile în care s-ar menţine producţiile actuale. 2 Miliarde metri cubi
Minereurile feroase (minereul de fer) şi neferoase (din care se obţin metale neferoase precum cuprul, plumbul, zincul, aluminiul etc.) au o valoare destul de mare în economia modernă, la fel ca şi combustibilii minerali fosili.
Tema 22. Problema energetică 125
Tabelul 22.2. Resursele de minereuri feroase şi neferoase
Minereul
Producţia (mii. tone)
Prognoza epuizării1 (ani) 1
Fier
cca 850-900
850-950
cca 1 000
Bauxită
25
140,0
180
Cupru
0,6
11,0
500
Plumb
0,2-0,5
3,0
60-160
Zinc
0,2-0,6
7,0
20-60
1 în condiţiile în care s-ar menţine producţiile actuale.
Examinează tabelele 22. 1 şi 22.2. Formulează concluzii.
Aprecierile specialiştilor în domeniu privind resursele naturale au variat de la 1 o etapă de dezvoltare a societăţii umane la alta. S-au indicat şi termene concrete de epuizare a unor sau altor resurse, dar, cu regret, utilizarea lor intensivă şi neraţională continuă şi în prezent.
Resursele naturale sînt componente ale naturii, care pot fi utilizate în calitate de mijloace de producţie sau obiecte de consum, în funcţie de nivelul de dezvoltare a societăţii.
După forma materială acestea sînt corpuri şi forţe ale naturii, ale căror geneză, proprietăţi şi răspîndire sînt determinate de legităţile naturii. în funcţie de mai multe criterii, au fost elaborate clasificări ale resurselor naturale, dintre care cea mai răspîndită este următoarea:
RESURSE NATURALE
Resurse inepuizabile
energia solară energia hidraulică energia mareelor energia eoliană energia geotermică aerul atmosferic apa
fi
Resurse epuizabile
n
Renovabile
Nerenovabile
- lumea animală
- spaţiul geografic
- lumea vegetală
- resursele minerale
- solurile
Pe planeta noastră resursele nerenovabile se află în cantităţi limitate, iar exploatarea lor tot mai intensivă conduce la diminuarea accelerată a zăcămintelor. Goana după beneficii mari a determinat exploatarea neraţională a zonelor bogate în zăcăminte minerale, fapt ce a provocat degradarea mediului (gropi, halde, re- / ziduuri, poluare).
înjumătăţea a doua a secolului al XX-lea, o mare parte din resursele naturale a fost consumată de ţările înalt dezvoltate din America de Nord, Europa şi Japonia, precum şi de unele ţări în curs de dezvoltare.
126 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Savanţii apreciază că volumul de materie primă consumată a crescut de 14 ori în perioada secolului trecut, pe cînd populaţia lumii s-a triplat. Începînd cu anii ’70 ai secolului al XX-lea creşterea consumului de materii prime în ţările industrializate a încetinit, dar la nivel global a crescut din 1970 pînă în 1991 cu 38 %. Consumul de materii prime agricole a crescut cu 40 %, de produse lemnoase - cu 44 %, de metale - cu 39 %, de chimicale anorganice - cu 69 %.
Este cert că, pentru a avea un viitor prosper, omenirea trebuie să fie asigurată cu resursele naturale necesare, de aceea utilizarea lor raţională la nivel local, regional şi global a devenit o problemă imperioasă a societăţii umane.
- - • ’--------------------------------------------------------------------------\
TERMENI-CHEIE
Resurse energetice clasice - resursele de combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale).
Resurse energetice alternative - energia solară, energia eoliană, energia geotermică, energia mareomotrică, energia generată de biomasă etc.
Energie mareomotrică - energie produsă de forţa mareelor. Această energie este utilizată în ţările în care se înregistrează diferenţe mari de nivel între flux şi reflux. Prima centarală mareomotrică a fost construită în 1966 la Rance, în Franţa, avînd o putere de 240 MW. în prezent astfel de centrale funcţionează în Canada, SUA, Argentina, Marea Britanie, Franţa şi Federaţia Rusă.
Energie geotermică - energia care provine din interiorul scoarţei terestre şi se bazează pe utilizarea apelor termale. Cele mai importante surse de energie geotermică se află în zonele cu o tectonică activă şi fenomene vulcanice intense (Cercul de foc al Pacificului), în zona Dorsală Medio-Atlantică, în bazinul Mării Mediterane). Staţii geotermice funcţionează în SUA, Federaţia Rusă, Filipine, Japonia şi Noua Zeelandă.
Criză energetică - situaţie caracterizată printr-un deficit crescînd de combustibili (petrol şi gaze naturale), ceea ce pune în pericol asigurarea economiei mondiale cu acestea în viitorul apropiat.
V________________________ZI________________________J
fTZ ‘ 1--------------------------------------------\
£> EVALUARE
1. Explică esenţa şi cauzele problemei energetice.
2. Care este esenţa noii strategii energetice?
3. Numeşte ţările care utilizează energia produsă de centralele nucleare.
4. Ce consecinţe asupra mediului are utilizarea resurselor energetice?
5. Numeşte ţările care valorifică resursele naturale alternative. Completează tabelul:
1 Resurse naturale alternative
___________________Ţări care le utilizează___________________
""
r ' ~~~ ~~~~ 1
6. Numeşte avantajele şi dezavantajele utilizării energiei nucleare.
V_________________________________________________________________■ ______________________)
Tema 22. Problema energetică 127
Tema 23
Problema lichidării decalajelor economlco-sociale dintre statele dezvoltate şi cele slab dezvoltate. Problema menţinerii păcii
Competenţe:
• analiza cauzelor decalajului dintre statele dezvoltate şi cele slab dezvoltate;
• propunerea căilor de lichidare a decalajelor economico-sociale dintre ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate;
• manifestarea unui comportament constructiv şi a unei atitudini critice faţă de problemele sociale.
Decalajele economico-sociale dintre statele dezvoltate şi cele slab dezvoltate
• Ce decalaje există între statele dezvoltate şi cele subdezvoltate? Cum ar putea fi ele diminuate?
în etapa actuală de evoluţie a societăţii, decalajul dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare s-a păstrat, mai mult decît atît - s-a accentuat. O serie de organizaţii internaţionale - ONU, FAO, PNUD şi altele - derulează numeroase programe pentru dezvoltarea ţărilor sărace. Doar 19 % din populaţia planetei trăieşte în ţări bogate, dar consumă 80 % din venitul mondial şi cea mai mare parte din resursele naturale valorificate pe glob. Numai SUA, care reprezintă doar puţin peste 5 % din populaţia lumii, consumă 25 % din resursele mondiale. Decalaje între ţările bogate şi cele sărace există nu doar referitor la venitul naţional ori PIB-ul pe cap de locuitor, dar şi în foarte multe domenii; hrană (cantitatea de calorii ce revine fiecărui locuitor) (fig. 23.1, 23.2); apă (cantitatea totală pe cap de locuitor şi calitatea apei potabile); energie electrică (consumul de kw/oră pe locuitor, care în ţările subdezvoltate este de mai puţin de 200, chiar sub 50 (circa 1,5 miliarde de oameni folosesc pentru foc lemnul, contribuind la nimicirea pădurilor, la deşertificarea terenurilor, în consecinţă - la agravarea problemei ecologice), iar în cele
Fig. 23.1. Distribuirea gratuită a hranei în India
128 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
dezvoltate - peste 20 000 şi chiar 30 000 kw/oră); educaţie (numărul de elevi la 1000 de locuitori fiind cu mult mai mic în ţările subdezvoltate); ocrotirea sănătăţii (numărul de locuitori ce revin la un medic; numărul locurilor de spitalizare, care este mai mic în ţările subdezvoltate).
Inegalitatea şi discriminarea se manifestă chiar şi în cadrul ţărilor dezvoltate. Astfel, în SUA, ţară cu cea mai puternică economie din lume, la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, numărul săracilor depăşea cifra de 35 de milioane, iar nivelul sărăciei cunoştea diferenţieri etnice, fiind mai ridicat în rîndul afroamericanilor (circa o treime din total). Sărăcia este un fenomen extrem de periculos, fiind considerată o adevărată bombă cu efect în- tîrziat. O consecinţă relevantă
a decalajelor economice este impactul asupra mediului în- Fig-23.2. Munci agricole in Tanzania la) şi SUAlb)
conjurător, şi anume exportul de poluare. Construirea de către ţările puternic dezvoltate a întreprinderilor industriale mari (combinate siderurgice, rafinării şi combinate petrochimice, uzine de îngrăşăminte chimice, de celuloză şi hîrtie, fabrici de ciment) în ţările în curs de dezvoltare are ca urmare poluarea pe scară largă a mediului. Exportul de poluare a mediului are loc pe întinderi mari, necu- noscînd hotare.
Ţările în curs de dezvoltare sînt caracterizate de un spor demografic accelerat, dezvoltare economică slabă (cu excepţia unor ţări: Brazilia, Mexic, Argentina, ţările Golfului Persic ş.a.), predominarea populaţiei rurale, existenţa unei agriculturi extensive tradiţionale, speranţa mică de viaţă la naştere (de numai 44-45 de ani, în ţările dezvoltate ea constituind circa 72-75 de ani). Aproximativ 1,2 miliarde de oameni, inclusiv 600 milioane de copii, trăiesc în sărăcie, nu beneficiază de asistenţă medicală, o bună parte dintre ei nu ştiu să scrie şi să citească (200 milioane de copii nu frecventează şcoala).
Tema 23. Problema lichidării decalajelor economico-sociale 129
À
Sărăcia, foametea, şomajul, lipsa condiţiilor elementare de viaţă, datoriile financiare mari faţă de ţările puternic dezvoltate, fluxurile de refugiaţi, poluarea mediului înconjurător etc. reprezintă cele mai mari probleme ale omenirii.
Principalele căi de depăşire a subdezvoltării economice a ţărilor în curs de dezvoltare sînt:
■ dispersarea teritorială a ariilor culturale (progresul culturii la nivel global);
■ mondializarea şi globalizarea realizărilor ştiinţifice şi tehnologice. Prin mon- dializare se înţelege aspectul spaţial al extinderii inovaţiilor ştiinţifice, tehnologice şi economice, iar prin globalizare - sistemul relaţional, aspectul mai puţin vizibil al informaţiilor. în acest context se distinge Uniunea Europeană, sistemul teritorial cu cea mai înaltă coeziune internă, cu reglementări economice, sociale şi legislative coordonate. în UE au loc schimburi economice reciproce care reprezintă 1/5 din schimburile internaţionale. Uniunea Europeană are instituţii şi organisme comune, monedă comună (euro). Aceasta reprezintă o treaptă evoluată de cooperare economică şi politică, fiind o etapă a procesului de formare a Europei integrate. Astfel, folosirea pe larg a realizărilor progresului tehnico-ştiinţific mondial, transformările social-economice radicale în toate sferele vieţii din ţările slab dezvoltate, stabilirea relaţiilor economice echilibrate ar diminua decalajul dintre cele două grupe de ţări;
■ reducerea cheltuielilor militare în statele puternic dezvoltate şi sprijinirea ţărilor sărace.
Problema dezarmării şi menţinerii păcii pe Pămînt
în care regiuni ale Terrei există conflicte militare? Ce consecinţe au aceste conflicte asupra mediului înconjurător? Ce state practică comercializarea armamentului?
Pe parcursul ultimelor decenii, menţinerea păcii pe întreaga planetă şi prevenirea unui conflict nuclear global reprezintă obiective imperioase ale omenirii. în prezent există rezerve mari de armament modem şi mijloace de exterminare în masă. Rachetele balistice, armele nucleare pot atinge orice punct de pe suprafaţa Pămîntului într-un interval de numai cîteva ore. Un război mondial nuclear ar conduce la pieirea vieţii pe Pămînt. Doar un număr mic de ţări posedă arme nucleare, dar numărul lor poate spori. Războiul modem atrage după sine devastări ale mediului de largi proporţii, aşa cum au demonstrat conflictele armate din Vietnam, Afganistan, America Centrală, Golful Persic etc. în unele cazuri, modificări ale mediului au fost folosite în mod conştient drept arme de luptă (arma meteorologică în războiul din Vietnam). De asemenea, este unanim acceptată ideea că un război nuclear constituie cea mai mare ameninţare pentru întreaga omenire.
Chiar şi pe timp de pace, pregătirile de război contribuie la consumarea resurselor naturale şi la degradarea mediului, iar unele situaţii au efecte destul de grave (fig. 23.3). Procesul de producere, testare şi menţinere a armelor convenţionale,
130 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului si ale lumii
Fig. 23.3. Manevre militare
chimice, biologice şi nucleare generează cantităţi enorme de substanţe toxice şi radioactive, care contaminează solul, aerul şi apa. în acelaşi timp, menţinerea trupelor militare intr-o stare permanentă de pregătire de luptă impune condiţii foarte severe pentru suprafeţele de pămînt.
Manevrele militare distrug vegetaţia, perturbă habitatul animalelor sălbatice, erodează şi compactează solul, deviază cursurile de apă, producînd inundaţii. Explozia bombelor şi proiectilelor transformă suprafaţa terestră într-o întindere marcată de cratere. Tragerile executate cu tancuri şi artilerie contaminează solul şi pînza freatică cu plumb şi cu alte substanţe toxice reziduale. Unele proiectile antitanc conţin uraniu, ceea ce sporeşte efectul distrugerii, şi asemenea proiectile au fost utilizate recent de către armata americană în conflictul din Kosovo.
în plan economic şi geopolitic lumea funcţionează ca un sistem. Elementele sistemului sînt statele, organizaţiile, ariile culturale şi corporaţiile multinaţionale, între aceste elemente există relaţii economice, politice şi culturale. Confruntările dintre state conduc la destabilizarea situaţiei pe întreaga planetă. Problemele geopolitice şi geostrategice ale lumii contemporane sînt dependente de gradul de implicare a tuturor statelor lumii în acţiunea de asigurare a ordinii, păcii şi securităţii la nivel global şi regional.
Menţinerea păcii pe Pămînt şi prevenirea unui conflict nuclear constituie o problemă de prim ordin pentru întreaga omenire.
Actualmente sînt semnate acorduri interstatale de reducere a arsenalului militar, are loc conversia complexului militar-industrial, dar, cu regret, nu putem spune că pericolul real al unui conflict termonuclear este depăşit. Persistă aspecte ale pericolului militar: există conflicte regionale şi chiar războaie, sînt menţinute blocurile militare, se practică comerţul cu armament etc. (Ce conflicte regionale cunoşti?). Tratatul privind reducerea şi limitarea armamentului strategic de ofensivă între Federaţia Rusă şi SUA n-a fost ratificat nici pînă în prezent. Rezolvarea problemei păcii pe Pămînt va diminua evident decalajul dintre statele puternic dezvoltate şi cele subdezvoltate, cu implicaţii pozitive serioase asupra situaţiei ecologice globale.
TERMENI-CHEIE
Poziţie geopolitică a unui stat - localizarea geografică, potenţialul natural şi uman, relaţiile politice, economice şi militare ale unei ţări în raport cu ţările vecine.
Globalizare - dimensiune mondială a politicii internaţionale în epoca contemporană. Se manifestă în plan tehnologic, economic, militar şi politic.
Tema 23. Problema lichidării decalajelor economico-sociale 131
1
kp REPERE
• ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite a fost fondată în 1945, avînd scopul de a menţine pacea şi securitatea internaţională şi de a promova cooperarea în domeniile economic, social, cultural şi umanitar. Sediul organizaţiei se află la New York. în prezent 189 de state sînt membre ale ONU. Nu fac parte din ONU - Elveţia, Tuvalu, Vatican.
• NATO - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este cea mai reprezentativă instituţie politico-militară la nivelul continentului european. Această alianţă a fost înfiinţată în anul 1949. Sediul organizaţiei este la Bruxelles.
• PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare are ca obiectiv principal ajutorarea ţărilor cu venituri reduse sau sărace în dezvoltarea potenţialului economic, natural şi uman.
• OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa este un organism internaţional pentru securitate. Cuprinde 53 de state şi are mai multe obiective: lărgirea dialogului în Europa, consolidarea democraţiei, respectarea drepturilor omului, reglementarea disputelor dintre statele-membre prin mijloace paşnice, reconstrucţia postconflictuală etc.
• OSA - Organizaţia Statelor Americane, este o organizaţie internaţională guvernamentală, fondată la 30 aprilie 1948, cu sediul la Washington. Are 35 de state membre şi 25 de observatori permanenţi. Obiectivele OSA: protejarea continentului american de orice agresiune exterioară, consolidarea păcii şi securităţii pe continent, soluţionarea paşnică a conflictelor între statele-membre etc.
• FAO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.
EVALUARE
1. Analizează decalajele economico-sociale dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare.
2. Cum are loc exportul de poluare a mediului?
3. Numeşte trăsăturile specifice ale ţărilor în curs de dezvoltare şi ale celor puternic dezvoltate.
4. Explică principalele căi de lichidare a înapoierii economice a statelor subdezvoltate completînd tabelul explicativ:
Căile de lichidare a înapoierii economice a ţărilor în curs de dezvoltare
Explicaţii
•si-JtfcwSnK'
5. Argumentează importanţa soluţionării problemei păcii pe Pămînt.
6. Cum se răsfrîng conflictele militare asupra mediului încongurător?
7. Ce organizaţii mari politice monitorizează pacea şi securitatea statelor?
8. Propune căi de menţinere a păcii pe Pămînt.
9. Elaborează un proiect de soluţionare a conflictului transnistrean.
132 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Tema 24
Hazardurile naturale şi antropice. Impactul acestora asupra mediului
Competenţe:
8 elaborarea unui text explicativ despre hazardurile naturale;
• relaţionarea funcţională a unor elemente naturale şi sociale (prin studiu de caz);
• manifestarea comportamentului ecologic.
Ce sînt hazardurile naturale? Ce pagube, pierderi cauzează ele? Care dintre ele afectează localitatea ta? Dar Republica Moldova?
Hazardurile naturale sînt fenomene şi procese ale naturii cu potenţial distructiv (cutremure, erupţii vulcanice, valuri tsunami, prăbuşiri, torente de noroi, avalanşe de zăpadă, alunecări de teren, inundaţii, uragane, tornade, îngheţuri, grindină, secete, incendii etc.), care pot cauza considerabile pierderi de vieţi umane şi pagube materiale în economia ţărilor sau regiunilor afectate (fig. 24.1). Ele fac parte din procesul natural de evoluţie a mediului şi se produc independent de prezenţa sau absenţa omului. Dar, în acelaşi timp, o serie de activităţi umane pot spori atît intensitatea, cît şi energia distructivă a calamităţilor naturale. în ansamblu, aceste procese şi fenomene nu au un regim strict de manifestare şi majoritatea dintre ele sînt, pînă în prezent, dificil sau imposibil de prevăzut.
Fig. 24.1. Procentul pierderilor economice de pe urma hazardurilor naturale pe ţări şi continente
Examinează fig 24 1 şi formulează concluzii.
Una dintre cele mai periculoase caracteristici ale epocii contemporane este creşterea intensităţii şi consecinţelor hazardurilor naturale. Conform aprecierilor, în timpul de faţă aceste procese şi fenomene naturale fac înjur de 250 000 de victime anual, iar pierderile economice directe şi indirecte constituie de la 50 pînă la 100 milioane de dolari SUA. Observările multianuale au scos în evidenţă faptul că peste 80 % din aceste pierderi sînt o urmare a impactului hazardurilor climatice, în special al furtunilor, inundaţiilor, secetelor etc. în unele cazuri efectele distructive ale calamităţilor naturale sînt atît de mari, încît lichidarea consecinţelor necesită intervenţii naţionale şi internaţionale rapide ale unităţilor specializate dotate cu echipamente speciale, precum şi enorme resurse financiare.
Tema 24. Hazardurile naturale şi antropice 133
Cele mai vulnerabile la acţiunea acestor fenomene şi procese naturale sînt ţările sărace şi categoriile sociale care nu dispun de mijloace materiale suficiente pentru a se proteja în situaţii extreme. Asfel, statistica demonstrează că 95% din victimele umane provocate de dezastre revin ţărilor în curs de dezvoltare.
Hazardurile naturale pot fi clasificate după diverse criterii: geneză, durată de manifestare, areal afectat etc. în funcţie de geneză, hazardurile naturale se diferenţiază în:
Hazarduri endogene
Cutremurele depămînt sînt generate de descărcarea energiei plăcilor tectonice la adîncimi de zeci de km. Anual se produc circa 500000 de cutremure detectabile de seismografe, dintre care 100 000 sînt simţite de om, dar numai circa 1000 pot provoca pagube. Nu există metode sigure de a prevedea cutremurele. însă o serie de observaţii confirmă faptul că înainte de seism unele animale (şobolani, şerpi etc.) dispar în ascunzători, porumbeii devin foarte agitaţi, chiar şi anumite persoane au această sensibilitate. Cutremurul produs la 17 ianuarie 1995 lîngă oraşul Kobe din Japonia, cu intensitatea de 6,9 grade pe scara Richter, s-a soldat cu 3 500 de morţi, mulţi răniţi şi distrugeri masive. Cutremurul din Turcia (1999), cu intensitatea de 7,4 grade, a lăsat în urmă 17000 de persoane decedate, iar cutremurul din India (2001) a provocat 20 000 de victime omeneşti. în România (Vrancea) cele mai masive pagube au fost provocate de cutremurul din 1940, cu magnitudinea de 7,4 grade, cel din 1977 - de 7,2 grade şi cel din 1986 - de 7,0 grade. Cele mai eficiente măsuri de apărare rămîn construcţiile cu rezistenţă seismică sporită, instruirea populaţiei pentru astfel de situaţii etc.
Vulcanii apar pe crăpăturile plăcilor tectonice ca urmare a presiunii exercitate de magmă. Marginile plăcii Pacificului sînt foarte active, încît 70 % din cei circa 600 de vulcani activi ai Pămîntului apar de-a lungul acesteia, cei mai mulţi fiind în Indonezia, unde au fost observaţi aproximativ 200 de vulcani activi. Erupţia vulcanilor se poate produce brusc sau poate fi precedată de o serie de semnale care avertizează asupra pericolului (fumegă, zguduie scoarţa, produce zgomot). Cea mai mare explozie vulcanică a timpurilor modeme este considerată erupţia
vulcanului Krakatau (fig. 24.2) din 1883, care a distras peste 160 de localităţi, iar valul tsunami provocat de erupţie a înecat peste 36 000 de oameni. în 1902 explozia vulcanului Mont Pelee a distrus în cîteva secunde oraşul Saint Pierre din Martinica cu 35 000 de locuitori. Erupţia vulcanului Pinatubo din Filipine în anul 1991 este considerată una dintre cele mai puternice erupţii din secolul al XX-lea, provocînd moartea a peste 700 de oameni şi lăsînd alte 200000 fără adăpost. Cele mai eficiente măsuri de apărare
Fig. 24.2. Erupţia vulcanului Krakatau
134 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
constau în: evitarea concentrării aşezărilor omeneşti în apropierea vulcanilor, realizarea hărţilor de risc vulcanic, întocmirea planurilor de evacuare a populaţiei în caz de pericol.
Hazarduri exogene
Hazardurile geomorfologice
Alunecările de teren sînt procese de deplasare a unor mase de pămînt pe versant, de-a lungul unor planuri de alunecare cu pante mai mari de 10 grade, pe depozite argiloase, cu un exces de umiditate şi fără vegetaţie de arbori cu rădăcini puternic dezvoltate. în Republica Moldova alunecările de teren afectează suprafeţe foarte mari, constituind 49 000 ha, iar teritoriile cu pericol de alunecare alcătuiesc peste 67 000 ha. Prevenirea acestui proces distructiv este, în mare măsură, în puterea oamenilor, prin plantarea pădurilor, respectarea măsurilor agrotehnice etc.
Torentele de noroi rezultă din îmbinarea cu apă a rocilor afinate pînă la formarea unei mase vîscoase, care se deplasează cu viteză în lungul văilor. Cel mai frecvent se produc în regiunile montane (Caucaz, Tian-Shan, Himalaya etc.), acoperind în calea lor căile de comunicaţie şi localităţile umane.
Avalanşele sînt deplasări bruşte şi rapide de zăpadă pe versanţii cu pante mari în zonele montane. Declanşarea avalanşelor depinde de starea stratului de zăpadă, de starea timpului, precum şi de acţiunile omului ce pot deregla echilibrul zăpezii.
Hazardurile climatice
Ciclonii tropicali sînt furtuni violente, formate pe oceane, cu ploi abundente şi viteze ale vîntului de peste 120 km/oră, care provoacă distrugeri masive, inclusiv victime umane.
Uraganele se formează în zona ecuatorială a Oceanului Atlantic, unde, ca urmare a temperaturilor ridicate, o mare cantitate de apă se evaporă, deplasîndu- se spre nord cu o energie puternică de distrugere. Sînt cunoscute manifestările acestor fenomene la trecerea prin golful Mexic. Pentru a fi mai bine studiate şi caracterizate, li se dau nume. Unul dintre cele mai dezastruoase a fost uraganul care a afectat Texasul (SUA) în 1900, provocînd moartea prin înec a peste 6000 de oameni. Uraganul Andrew, care a afectat Florida (1992), a cauzat pagube de peste 32 miliarde dolari SUA, ştergînd de pe suprafaţa pămîntului 80 000 de locuinţe, iar ultimul dintre cele mai distrugătoare a fost uraganul Katrina, care a provocat un adevărat dezastru în statele sudice ale SUA.
Tornadele reprezintă perturbaţii violente ale atmosferei produse pe continente între 20 şi 60 de grade latitudine nordică şi sudică. Numai în SUA sînt înregistrate circa 1000 de tornade în fiecare an. în ultimii 50 de ani din cauza tornadelor în SUA au decedat 9000 de oameni.
Furtunile de praf se produc în deşerturi, semideşerturi şi stepe, fiind caracterizate printr-un intens proces de eroziune eoliană.
Grindina, îngheţurile şi depunerile de chiciură sau polei provoacă enorme pagube materiale în agricultură, construcţii, reţele electrice şi de comunicaţie etc.
Tema 24. Hazardurile naturale şi antropice 135
Secetele au un impact deosebit asupra culturilor agricole, cauzînd foamete şi boli pe teritorii întinse.
Hazardurile hidrologice
Inundaţiile, produse din cauza ploilor puternice, se manifestă atunci cînd cantitatea de apă adunată depăşeşte capacitatea albiilor, surplusul revărsîndu-se în lunci sau în zonele joase învecinate (fig. 24.3). Cea mai mare amploare şi frecvenţă a inundaţiilor sînt caracteristice rîurilor de pe Cîmpia Chineză. în ultimii ani aceste procese s-au accentuat şi în România. Inundaţiile pot fi provocate şi de topirea activă a zăpezilor sau de bararea cu gheaţă a albiei rîurilor în cursurile lor inferioare (de exemplu: rîurile din Nordul Rusiei).
Valurile tsunami sînt o reacţie a suprafeţei acvatice după un cutremur de pă- mînt, care afectează zona de litoral, provocînd distrugeri masive şi inundînd suprafeţe întinse. întreaga omenire a fost şocată de tragedia dezlănţuită de cutremurul submarin extrem de puternic, avînd magnitudinea de 9 grade, care s-a produs la 26 decembrie 2004 în nord-estul Oceanului Indian. Valurile tsunami provocate de acest cutremur au luat peste 200 000 de vieţi omeneşti, iar multe persoane au rămas fără adăpost.
Hazardurile biologice
Epidemiile sînt îmbolnăvirile în masă ale populaţiei din cauza infectării cu o serie de agenţi patogeni (viruşi, bacterii etc.). S-a constatat că ciuma a fost adusă în Europa în secolul al XlV-lea de şobolanii veniţi din Asia. Ciuma a redus populaţia vest-europeană cu 30%, facînd să dispară aşezări întregi.
Invaziile de insecte {de exemplu: lăcuste) distrug mii de hectare de culturi în Africa, Asia, estul Europei, America de Nord. Astfel de invazii au fost înregistrate şi în România, Ucraina, Republica Moldova.
Hazardurile antropice şi tehnologice
Hazardurile antropice reprezintă o consecinţă a activităţii omului, avînd o mare diversitate în funcţie de gradul de dezvoltare a societăţii umane. Din hazardurile antropice fac parte:
■ Incendiile, care sînt provocate de neglijenţa omului, cauzînd pagube enorme şi pierderi de vieţi omeneşti, distrugînd suprafeţe enorme de pădure, stepe şi chiar arii protejate;
■ Războaiele, care produc cele mai mari dezastre cu jertfe omeneşti şi daune materiale foarte mari, care pot afecta ţări, regiuni, dar şi întreaga comunitate internaţională (de exemplu: al Doilea Război Mondial (1939-1945), conFig.
24.3. Inundaţii în Republica Moldova, 2008
136 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
flictele din Vietnam 11960-1975), Iran şi Irak (1980-1988), Irak, Kuwait cu participarea SETA şi a forţelor armate aliate (1991), Afganistan, Kosovo, Cecenia etc.).
Hazardurile tehnologice sînt o urmare a procesului de producţie. Folosirea tehnologiilor din ce în ce mai avansate poate provoca o serie de accidente, cu declanşarea unor adevărate dezastre, înregistrînd victime umane şi prejudicii materiale. Din acestea fac parte:
■ Accidentele industriale, care se pot manifesta ca rezultat al neglijenţei sau al unor defecţiuni tehnice la întreprinderi cu risc deosebit {de exemplu: industria chimică, energetică, metalurgică, depozite de carburanţi etc.), inclusiv sub influenţa unor calamităţi naturale;
* Accidentele la exploatările miniere, care apar în procesul de extragere a substanţelor minerale utile, cînd se pot produce prăbuşiri sau blocări de galerii, explozii ale gazului de mină;
■ Accidentele din exploatările petroliere, care pot provoca incendierea sondelor sau revărsări imense de petrol (de exemplu: în Marea Nordului, Golful Mexic, Golful Persic etc.);
■ Ruperea digurilor marine, care pot avea loc din cauza mareelor şi a vînturilor puternice, provocînd situaţii de risc pentru polderele din Olanda şi Belgia;
■ Accidentele nucleare. Cel mai mare accident nuclear a fost cel de la Cemobîl (26 aprilie 1986), cînd exploziile reactoarelor nucleare au declanşat incendii masive şi emanarea în atmosferă a substanţelor radioactive. 166 000 de oameni au fost evacuaţi pe o rază de 30 km. Creşteri ale nivelului radiaţiei au fost înregistrate la mari distanţe în Europa de Nord-Vest şi în Europa Centrală;
■ Accidentele legate de mijloacele de transport, care apar frecvent pe căile de transport aerian, rutier, feroviar, fluvial sau maritim: coliziuni grave ale mijloacelor de transport auto, deraieri sau ciocniri de trenuri, prăbuşiri de avioane, scufundări ale navelor de pasageri sau de mărfuri etc. Unele dintre acestea pot provoca adevărate dezastre ecologice, cu efecte de lungă durată (de exemplu: accidentele tancurilor maritime ce transportă produse petroliere şi diverse substanţe toxice).
- - - \
Hazarduri geomorfologice - procese geomorfologice cu efect distructiv: alunecări de teren, torente de noroi, prăbuşiri, eroziuni, ravenări etc.;
Hazarduri climatice - procese şi fenomene atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător;
Hazarduri biologice - epidemii şi invazii de insecte. Se caracterizează prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei provocate de anumiţi agenţi patogeni [viruşi, bacterii).
v___________________________________________________________________)
TERMEIMI-CHEIE
Tema 24. Hazardurile naturale şi antropice 137
cp REPERE
• Hazardurile care produc distrugeri de mare amploare şi victime omeneşti sînt denumite dezastre sau catastrofe naturale. în astfel de situaţii sînt necesare intervenţii rapide la nivel naţional şi internaţional din partea unor echipe special pregătite. Se consideră că un fenomen natural extrem poate fi numit dezastru dacă sînt înregistrate cel puţin 10 pierderi de vieţi omeneşti sau 50 de persoane sînt rănite şi dacă se produc pagube materiale evaluate la peste un milion de dolari.
• Riscul reprezintă nivelul probabil al jertfelor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al daunelor aduse economiei de un anumit fenomen natural, într-un anumit loc şi o anumită perioadă.
• Cel mai distrugător ciclon tropical cunoscut sub aspectul pierderilor de vieţi omeneşti a fost cel din noiembrie 1970,cîndîn Bangladesh, în aşezările din delta fluviilor Gange şi Brahmaputra, şi-au pierdut viaţa circa un milion de persoane, alte cîteva milioane rămînînd fără adăpost şi hrană.
• Fenomenul El Nino se manifestă prin încălzirea anormală la suprafaţă a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare. Astfel, sînt perturbate vînturile alizee, fenomen care generează modificări climatice majore, în special în zonele tropicale. Aceste perturbări se manifestă prin secete, furtuni
violente, însoţite de cicloane puternice şi inundaţii devastatoare.
v....................................................................... '_______________________
_ _ - - \ ^ EVALUARE
1. Defineşte noţiunea de hazard natural.
2. Reprezintă printr-o schemă clasificarea hazardurilor naturale după originea lor.
3. Explică repartiţia zonelor vulcanice şi seismice pe glob.
4. Descrie cele mai puternice seisme şi erupţii vulcanice de pe glob.
5. Care sînt măsurile de apărare împotriva acestor dezastre naturale?
6. Numeşte consecinţele seismelor şi ale erupţiilor vulcanice pentru mediul înconjurător.
7. Ce factori declanşează alunecările de teren?
8. Care sînt consecinţele alunecărilor de teren pentru mediul înconjurător şi pentru activităţile omului?
9. Enumeră hazardurile climatice. Care dintre ele sînt specifice Republicii Moldova?
10. Ce consecinţe au secetele pentru mediul înconjurător? Dar pentru activităţile omului?
11. Ce hazarduri hidrologice sînt specifice pentru Republica Moldova? Dar pentru localitatea natală?
12. Enumeră hazardurile antropice şi tehnologice. Ce consecinţe au ele pentru mediul înconjurător?
138 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
Tema 25
Protecţia mediului în condiţiiie dezvoltării durabile
Competenţe:
• elaborarea unui demers explicativ despre necesitatea dezvoltării durabile;
• realizarea unui proiect de amenajare şi organizare a spaţiului localităţii natale;
• manifestarea unui comportament adecvat faţă de valorificarea componentelor mediului.
« Ce prezintă in viziunea ta protecţia mediului în condiţiile dezvoltării durabile?
Protecţia mediului ambiant constituie una dintre problemele actuale şi stringente ale societăţii modeme. Tendinţa de a-şi crea condiţii de trai din ce în ce mai bune, transformînd inevitabil natura şi mediul în general, este definitorie pentru societatea umană. Dar apariţia unor riscuri ecologice majore ce ameninţă planeta în ansamblu, ca despădurirea masivă, deşertificarea, efectul de seră, subţierea stratului de ozon, pericolul accidentelor nucleare etc., ne obligă să conştientizăm faptul că modelul nostru de dezvoltare economică nu este prea durabil. O astfel de dezvoltare nu mai poate continua, întrucît conduce la degradarea unor arii tot mai extinse ale mediului natural, la epuizarea tot mai accelerată a resurselor esenţiale, punînd în pericol însăşi existenţa umană.
Pe acest fundal au apărut conceptele de ecodezvoltare şi dezvoltare durabilă, fără de care nu mai poate fi concepută dezvoltarea societăţii umane. Ecodezvol- tarea înseamnă creşterea potenţialului economic al societăţii în strînsă corelaţie şi intercondiţionare cu principiile fundamentale ale ecologiei. Aceasta implică amenajarea teritoriului în vederea utilizării lui raţionale.
Dezvoltarea durabilă înseamnă dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi. Ea urmăreşte interacţiunea şi compatibilitatea a patru sisteme: economic, uman (social), ambiental (de mediu sau ecologic) şi tehnologic.
Conceptul dezvoltării durabile presupune studierea atentă a unei anumite regiuni şi, în funcţie de starea componentelor naturale ale acesteia, stabilirea utilităţilor ce pot fi dobîndite (folosinţe agricole, industriale), a obiectivelor naturii sau a ecosistemelor ce urmează a fi protejate etc.
In prezent se încearcă promovarea factorilor responsabili ai conceptului economie - ecologie în calitate de componente ale dezvoltării durabile. In acest caz, economia înseamnă luarea în stăpînire a lucrurilor utile lumii prin administrare
Tema 25. Protecţia mediului în condiţiile dezvoltării durabile 139
gospodărească în scopul prosperităţii şi plăcerii de a trăi, pe cînd ecologia înseamnă locuire înţeleaptă, convieţuire armonioasă cu natura, parteneriat între societatea umană şi mediul natural, creştere economică în condiţii de gestionare ecologică corectă. Ecologia, urmărind principiile durabilităţii, propune crearea unei economii viabile din punct de vedere ambiental. Aceasta ar însemna ca eroziunea solului să nu depăşească rata naturală de formare a noilor soluri, tăierea pădurilor să nu depăşească ritmul de plantare şi refacere a lor, emisiile de carbon să nu depăşească capacitatea naturii de fixare a dioxidului de carbon atmosferic, pescuitul să nu depăşească producţia de peşte, pomparea apelor din bazinele acvatice să nu depăşească capacitatea de refacere a lor, să nu fie distruse speciile de plante şi animale mai rapid decît apar altele noi.
Dezvoltarea durabilă nu înseamnă abandonarea tehnologiei, ci, mai degrabă, ea cere ca tehnologia să rezulte dintr-o analiză ştiinţifică concordată cu potenţialul mediului natural. Acest concept nou vine dintr-o realitate uşor de observat: dezvoltarea economică şi demografică actuală deosebit de accelerată. Dacă pe plan global se vor menţine aceleaşi tendinţe, fără aplicarea măsurilor de menţinere şi de îmbunătăţire a condiţiilor de mediu, inclusiv de economisire a resurselor, atunci, într-un viitor destul de apropiat, Pămîntul va deveni nelocuibil.
Astfel, au fost evidenţiate cîteva obstacole majore care compromit dezvoltarea durabilă a omenirii:
- economia mondială acordă în continuare prioritate utilizării combustibililor fosili ca surse de energie, ceea ce determină producerea fenomenelor cu impact transffontalier {de exemplu: depunerile acide în ţările europene) sau global, cel mai edificator, în acest sens, fiind modificarea climei la nivel mondial. Alternativa durabilă promovează ideea de a spori utilizarea resurselor energetice regenerabile (energia eoliană, solară, geotermică, a valurilor şi mareelor etc.);
- creşterea demografică rapidă, caracteristică lumii contemporane, care nu este compatibilă cu capacitatea de reproducere a ecosistemelor naturale. De exemplu, 80 % din păduri degradează din cauza presiunii economice. Şi mai semnificativ este decalajul ce se evidenţiază între numărul populaţiei şi volumul producţiei alimentare, în special în ţările subdezvoltate.
Caracteristicile unui posibil model de dezvoltare durabilă a societăţii contemporane pot fi rezumate astfel:
- optimizarea obiectivelor economice, mai degrabă decît maximizarea lor;
- perfecţionarea metodelor de evaluare a impactului ecologic şi a resurselor naturale;
- recunoaşterea rarităţii ecologice',
- dezvoltarea unui cadru economic care să asigure caracterulproecologic al tuturor deciziilor {de exemplu: includerea costurilor ecologice în preţurile produselor şi serviciilor);
140 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
- luarea în considerare, în cadrul modelelor economice bazate pe resursele epuizabile, a ratei de reînnoire a acestora;
- reglementarea politică a nivelului activităţii (de exemplu: limitarea utilizării în limite rezonabile a resurselor rare şi conservarea lor pentru viitor).
Schimbările economice pe termen lung, abordate de conceptul dezvoltării durabile, vor conduce la noi oportunităţi, dar şi la dispariţia multor aspecte obişnuite ale vieţii economice. Pentru a evita situaţiile critice, este esenţial ca orice schimbare economică să fie iniţiată şi implementată într-o manieră controlată şi previzibilă din punctul de vedere al protecţiei mediului.
Programele de activitate ale Guvernului Republicii Moldova prevăd elaborarea şi realizarea unui şir de programe naţionale ce ţin de protecţia mediului, în deplină corelare cu tendinţele de ajustare a politicii de mediu la normele Uniunii Europene. Realizarea programelor în cauză va ameliora situaţia ecologică în ţară şi va impulsiona dezvoltarea economiei naţionale.
J>
Organizarea şi amenajarea spaţiului
• Descrie cum ai organiza şi amenaja spaţiul localităţii natale în condiţiile
dezvoltării durabile.
Amenajarea teritoriului înseamnă modelarea spaţiului geografic conform valenţelor sale economice, sociale, specificului cadrului natural. Este totalitatea măsurilor tehnice şi a lucrărilor întreprinse în vederea organizării armonioase a teritoriului, valorificării raţionale a resurselor naturale, zonării producţiei agricole, echipării teritoriului cu instalaţii industriale, căi de comunicaţie etc.
Amenajarea teritoriului poate fi efectuată la nivel macro, de ansamblu, şi la nivel micro, cînd este direcţionată spre un anumit component, element, domeniu (silvic, turistic, urban, rural etc.).
Organizarea spaţiului presupune acţiunea conştientă a omului în procesul de modificare a naturii, fără să provoace dezechilibrul organizării naturale a acestuia, vizînd optimizarea lui conform potenţialului său şi al necesităţilor societăţii.
Orice strategie de organizare a spaţiului trebuie să urmărească, pe lingă aspectele economice, tehnologice, sociale, cultural-artistice, şi specificul, particularităţile mediului natural, astfel incit să asigure dezvoltarea economică şi, totodată, să menţină echilibrul natural.
Ca exemplu poate servi organizarea şi amenajarea spaţiului în Bavaria, o regiune din sudul Germaniei cu relief muntos şi de podiş (Alpii Bavariei, Podişul Ba- variei, Prealpii cu întinse păduri şi numeroase lacuri şi masive muntoase joase). In a doua jumătate a secolului al XX-lea această regiune agrară s-a transformat intr-un land cu o economie complexă. în prezent Bavaria este un model de organizare şi amenajare a spaţiului, în care o atenţie deosebită se acordă protecţiei şi conservării mediului. Asfel, Bavaria:
Tema 25. Protecţia mediului în condiţiile dezvoltării durabile 141
- este unul dintre landurile cu un grad mare de împădurire, cu cele mai întinse păşuni din Germania;
- are o reţea mare de parcuri naţionale, rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii peisagistice, cinegetice, monumente ale naturii;
- dispune de un important potenţial agroindustrial: paralel cu dezvoltarea economică vertiginoasă a avut loc procesul de dezindustrializare - unele uzine poluante au fost dezafectate, terenurile lor fiind reamenajate în zone verzi;
- cunoaşte o dezvoltare vertiginoasă a turismului, favorizat de splendoarea
peisajelor naturale, de numeroasele staţiuni montane şi de condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă, de folclorul şi tradiţiile naţionale;
- cu numeroasele sale oraşe tradiţionale, constituie o îmbinare de trecut şi prezent, cu o reuşită conservare a patrimoniului natural şi cultural.
Bavaria este o regiune modificată de om, dar şi un exemplu ... ^ r . > de armonie între om şi natură
exemplu de optimizare a in teracţiunii demn de urmat (fig. 25.1).
dintre societatea umană şi natură
TERMENI-CHEIE
Ecodezvoltare - creşterea economică în armonie cu legile naturii.
Amenajare a teritoriului - modelarea teritoriului în funcţie de potenţialul său economic, social şi natural.
Organizare a spaţiului - modelarea spaţiului geografic conform componentelor sale naturale, utilizarea raţională a acestora, echiparea chibzuită a teritoriului cu obiecte industriale, căi de comunicaţie, fără a deregla echilibrul ecologic.
REPERE
• Începînd cu anul 1972 (cînd a avut loc Conferinţa privind mediul de la Stock- holm) şi pînă în prezent au fost puse în circulaţie peste 60 de interpretări ale
conceptului de dezvoltare durabilă. Cel care a utilizat pentru prima dată terme-
V______________________________________________________________________________J
142 Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii
nul dezvoltare durabilă a fost primul-ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brund- tland, în anul 1987. Atunci, în calitate de preşedinte al Comisiei Mondiale de Mediu şi Dezvoltare, a prezentat raportul„Viitorul nostru comun",în care definea dezvoltarea durabilă în felul următor: dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.
• Republica Moldova, ca semnatară a 18 convenţii internaţionale în domeniul protecţiei mediului, precum şi a deciziilor unor foruri internaţionale globale sau europene (Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă de la lohannes- burg din 2002, Conferinţa paneuropeană a miniştrilor mediului de la Kiev din 2003 etc.), s-a obligat:
- să întreprindă măsurile necesare pentru protejarea mediului şi a sănătăţii umane, înlăturînd cauzele care conduc la degradarea lor;
- să adopte acte legislative şi administrative de control, limitare, reducere şi prevenire a activităţilor care pot avea efect negativ asupra modificării mediului;
- să coopereze la elaborarea procedeelor de implementare a prevederilor convenţiilor internaţionale şi a deciziilor reuniunilor importante;
- să coopereze în domeniul cercetărilor ştiinţifice.
v___________________________________ '__________________________J
EVALUARE
1. Defineşte conceptele dezvoltare durabilă şi ecodezvoltare.
2. Explică necesitatea protecţiei mediului şi dezvoltării durabile pentru societatea umană.
3. Analizează cauzele care diminuează dezvoltarea durabilă a societăţii.
4. Care sînt caracteristicile unui model de dezvoltare durabilă a societăţii umane?
5. Ce înseamnă amenajarea spaţiului? Dar organizarea spaţiului?
6. Elaborează un proiect Amenajarea şi organizarea spaţiului localităţii natale în funcţie de cadrul natural şi cu păstrarea echilibrului ecologic.
7. Explică aspectele amenajării unui teritoriu urban completînd rubricile tabelului:
Aspecte de amenajare a teritoriului urban
Explicaţii
1. Ameliorarea mediului de viaţă urban
2. Renovarea cartierelor vechi
3.
4.
5.
6.
8. Comentează proverbul american: Pâmîntul nu este o moştenire de la strămoşii noştri, ci un împrumut de la copiii noştri.
Tema 25. Protecţia mediului in condiţiile dezvoltării durabile 143
SUMAR
Capitolul I. Mediul geografic. Caracterizare generală
Tema 1. Mediul geografic. Structură şi organizare.................................................4
Tema 2. Componentele mediului geografic.............................................................8
Tema 3. Geosistemul şi sociosistemul. Particularităţi şi funcţii........................14
Tema 4. Tipuri de relaţii în mediul geografic.......................................................19
Capitolul II. Tipologia mediului geografic
Tema 5. Diversitatea spaţială a mediului geografic. Tipurile de medii............24
Tema 6. Mediile tropicale uscate şi subtropicale......................................... 29
Tema 7. Mediile temperate............................................................................................34
Tema 8. Mediile reci de la latitudinile polare...........................................................40
Tema 9. Alte tipuri de medii................... 44
Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului. Măsuri de protecţie
Tema 10. Degradarea mediului natural. Măsuri de protecţie.............................50
Tema 11. Degradarea mediului aerian.......................................................................55
Tema 12. Protecţia mediului aerian.............................................................................62
Tema 13. Degradarea mediului acvatic.....................................................................66
Tema 14. Protecţia mediului acvatic...........................................................................72
Tema 15. Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie........................76
Tema 16. Degradarea lumii animale. Măsuri de protecţie........................... 82
Tema 17. Degradarea solului. Măsuri de protecţie ...............................................89
Tema 18. Conservarea sistemelor naturale şi a patrimoniului antropic.
Ariile protejate.............................................................................. 98
Tema 19. Aplicaţie practică. Protejarea mediului în localitatea natală........106
Capitolul IV. Problemele actuale ale mediului şi ale lumii contemporane
Tema 20. Problema ecologică. Despădurirea. Deşertificarea.
Modificările climatice şi consecinţele lor.............................................108
Tema 21. Problema demografică. Asigurarea populaţiei cu produse
alimentare. Malnutriţia. Problema apei.................................................115
Tema 22. Problema energetică. Asigurarea omenirii cu resurse naturale.. 122 Tema 23. Problema lichidării decalajelor economico-sociale dintre statele
dezvoltate şi cele slab dezvoltate. Problema menţinerii păcii... 128 Tema 24. Hazardurile naturale şi antropice. Impactul acestora
asupra mediului............................................................................................133
Tema 25. Protecţia mediului în condiţiile dezvoltării durabile......................139
144
Sumar